Sâmbăta asta am plecat la Soroca. Aşa, de dimineaţă, pe o notă bună am pornit la drum. În microbuz cânta un fel de Beatles combinat cu nişte Julea care trăncănea în una din boxe. Soarele era prietenos, cel puţin cu noi.

Ajunşi la Soroca am făcut cunoştinţă cu “Centrul Dacia” (un fel de “Centrul Media pentru Tineri” doar că situat la Soroca) acolo am participat la un training despre violenţa domestică în societate. Destul de util şi de interesant. După training şi după o oră de odihnă ne-am întors înapoi la “Centrul Dacia”. De data asta la un training de formare condus de Igor Guzun, bun training, lumea s-a implicat, lumea a muncit, de plăcere.

EchipaEra cam şase seara iar noi plecam spre hotelul “Nistru” (o adevărată bijuterie doar că nu era şlefuită destul) oricum, hotelul era tare, oamenii erau tari. După ce ne-am aruncat genţile într-un colţ din cameră am plecat prin oraş. Soroca e un oraş care nu m-a impresionat, dar renumita cetate din Soroca m-a dat pe spate.

Era noapte iar Nistrul murmura încetişor, cetatea părea foarte impunătoare, cel puţin pentru mine. După plimbarea nocturnă ne-am reîntors în hotel, de data aceasta în compania a tot ce am cumpărat noi din magazin. Seara a continuat până târziu, era atmosfera plăcută iar oamenii erau veseli, mai ales la nunta de lângă hotel. Am adormit uşor după un episod de “Las Fierbinţi”. Dimineaţă, după un dejun hrănitor, am plecat la “Centrul Dacia”.

ClubulTinerilorBloggeri

De această dată pentru a pregăti nişte scenarii de flash-mob şi pentru a totaliza, cele trei ore au fost un succes. După asta am plecat la hotel unde am luat prânzul, făcut la meserie. Am urcat în microbuz şi duşi am fost. În microbuz bântuia un somn teribil şi un miros cam neplăcut, probabil de la bagajele pasagerilor luaţi pe parcursul drumului. Fără multe afirmaţii, au fost două zile vesele şi tare interesante. Mulţumim sincer doamnei Veronica, Unicef Moldova şi domnului Igor Guzun.