Peste sat se lasă noaptea. Peste noapte se lasă roua. Peste rouă se lasă Petru, care se întoarce de la o zi de naștere și începe să borască crepleac în două cu sânge.
Biscuiți? Biscuim, Măria Ta! Dacă obțin un milion de laicuri la o fotcă, Vlad Plahotniuc îmi dă fata de mireasă și jumate din împărăție, adică din Moldova. Dar acest articol nu-i despre asta. Acest articol e despre oamenii care visează. Mie-mi place mult să visez. I'm a dreamer, vorba santehnicului. Visez non-stop. Când dorm, când mă trezesc, când mă spăl pe dinți, când mănânc, când fumez, când ascult muzică, când merg pe drum, când șterg masa, când scot din buric ghemul cela de fire care se adună acolo de la haine, când rod unghiile, iar când mă opresc din visat devin trist, așa că încep să visez din nou.
- ULTRA GAAAY! îmi strigă Franky Fourfingers și-mi întinde un iPad pe care stă pregătită o dorojcă de cox. Este dorojca, nu-i dorojca. Ce-i de făcut? Teoretic, noi putem face absolut orice, așa că ne-am ridicat până la nori și ne-am pișat peste Moldova, de acolo de sus, timp de 3 zile. Stropii, până a ajunge pe pământ, s-au transformat în fulgi. Peste trei zile Chirtoacă era învinuit de chișinăueni pentru zăpada galbenă.
Știți cum se numește persoana care scrie despre Chirtoacă dar nu-l cunoaște personal pe respectivul? Nici eu nu știu. Și nici nu vreau să știu, pentru că asta nu-mi va aduce un milion de euro. Zato eu am primit un email în care se spune că eu am câștigat un milion de euro. Trebuie doar să le trimit datele mele personale și o sumă de 1000 de ruble algeriene. În sfârșit am posibilitatea să intru în top 1000000 lașoci ai lumii.

Angela a scos cheia din geantă, a băgat-o în broască și a descuiat ușa. A intrat în casă și a început să mă privească cum eu curățam covorul cu periuța de dinți. De fapt, eu strângeam, grijuliu, iarba pe care am împrăștiat-o, din greșeală, pe jos. Ajunge pentru doi? mă întreabă ea îngrijorată. Ajunge, tăt normal, îi răspund eu. În acel moment, în ușă, încep să se audă bătăi asurzitoare și intense. Eu mă scol de jos și merg la ușă să văd ce za huinea. Deschid ușa, iar acolo două domnișoare îmi spun: Bună seara. Dumneavoastră l-ați primit pe domnul în inimile voastre sau trebuie noi cu dea sila să-l băgăm? Eu le-am privit pe domnișoare și le-am întrebat: Puteți să-mi dați o peatcă, sau eu trebuie cu dea sila să scot din voi? Atunci, una dintre domnișoare dat jos rucsacul de pe umeri și l-a deschis. În rucsac, printre cărți sfinte, se iveau niște pachețele cu praf alb înăuntru și alte pachețele cu boște mari și pufoase. Eu mă uit lung la conținutul pachețelelor, apoi mă uit la Angela și iarăși la pachețelele din rucsac. Da oare ce-ar face David Lynch în locul meu? m-am întrebat eu, apoi am băgat mâna în rucsac, am apucat câte pachețele am putut și cu fraza „În numele domnului” le-am închis ușa în nas domnișoarelor. Foarte urât din partea ta, mi-a zis Angela, privindu-mă cu ochii ei de prezentatoare tv. Puteai să iei tot rucsacul. Eu atunci m-am simțit un pic vinovat, și i-am zis: Jesus loves you. Ea a căzut de acord și noi am inițiat procesul de narco-consum.

A doua zi m-a sunat David Lynch și mi-a zis că el era să procedeze altfel, dacă era în locul meu. Dar, despre  asta veți afla în altă ediție de breduri de pe această bloagă.