Pe umărul nins de poveşti,
Tiptil s-aluneci, ca-n vis,
Te rog, te rog să nu creşti
Din farmecul tău nedescris.
Să stăm legănaţi pe o lună,
S-apună un soare pe noi,
Să şuiere vîntu-n tribună
Şi stele să cadă în ploi.
Uita-vom de toţi şi de toate,
De forţe şi gravitaţii,
Ca din arhive să scoatem
Fugi pribegite spre spaţii.
O cană de ceai plin cu mentă
S-o bem în zorii tîrzii,
Şi-n liniştea noastră prezentă,
Să fim nişte simpli copii.
Tagged: afecţiune, poveste, spaţiu, stele, vis
