PENTRU UNII PROCURORI VIAŢA UNUI TÂNĂR REPREZINTĂ UN NIMIC PE LÂNGĂ 6 PAHARE DE STICLĂ
Marcel Caisân este unul din tinerii torturaţi de poliţie în urma evenimentelor din aprilie 2009. Şi dacă pe ancheta privind tortura procurorii au pus demult cruce, iar menţii torţionari activează bine-merci, atunci nicidecum nu poate fi iertat pentru cele 6 pahare din sticlă luate din Parlament. Şase pahare, care în acel deyastru nu mai figurau nimic, care reprezintă o picătură în mare pe lângă delapidările bine ascunse ale demnitarilor. Pentru cele 6 pahare de sticlă lui Marcel i-a fost intentat un dosar penal, apoi instanţa l-a achitat, dar procurorii nu şi-au găsit liniştea şi u atacat decizia la Curtea de Apel, care l-a fel l-a achitat, iar procurorii au mers mai departe şi au ceut rejudecarea cazului. Probabil că cele 6 pahare au o valoare şi o importanţă naţională, căci cine ştie ce deputat, fie şi zăbălos, şi-a stins sete când forăia cu capul pe masă sau mai ştii, poate servea cu cogneac franţuzesc vre-o duduie cu picioare lungi.
În timp ce unii au ajuns la putere graţie nu în ultimul rând unor tineri ca Marcel, acesta este purtat primn instanţe pentru o infracţiune la care şi termenul de prescripţie a expirat demult. Acest tânăr nu este în drept să-i perfecteze un paşaport sau să plece în România sau să se odihnească pe litoralul românesc din Ucraina. Vedeţi, a luat paharele Parlamentului!!!!