Personalităţi : Ion Casian Surucean
ION CASIAN SURUCEAN PRIMUL ARHEOLOG ŞI MUZEOGRAF BASARABEAN
Printre oamenii de ştiinţă şi cultură ai Basarabiei din ultimul sfert al sec. XIX un loc important îi revine lui Ion C. Surucean, primul arheolog şi muzeograf moldovean, fondatorul Muzeului de Antichităţi ale Pontului Scitic din Chişinău.1 Întreaga sa viaţă, scurtă, dar luminoasă, foarte creativă, şi-a consacrat-o colectării şi studierii vestigiilor antice din Basarabia şi ţărmul de Nord al Mării Negre. Adeseori rătăcea prin ruinele vechilor oraşe înfiinţate de greci: Olbia, Tyra, Panticapeea etc., căutând să pătrundă în istoria acestora, ascunsă de pânza tenebroasă a secolelor.2 A fost un veritabil cercetător al ştiinţei istorice şi numele lui merită pe drept să ocupe un loc de vază în analele istoriei de la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX, alături de colegii şi sămaşii săi V. V.Latâşev, F.G. Mişcenko, V. N. Iurghevici, B. A. Turaev, D. I. Evarniţki, A.V. Oreşnikov3 ş. a.Ion C. Surucean provine dintr-o veche familie de boieri moldoveni, întemeietorul ei fiind pitarul Casian Surucean.4 Pe parcursul veacurilor XVIII-XIX numele întemeietorului neamului şi al urmaşilor săi, în documentele de arhivă, figurează ca „Surucean”, iar uneori şi varianta rusificată – „Suruceanov”. De abia în sec. XX mulţi reprezentanţi ai acestei familii au început să-şi zică „Suruceanu”. În documentele din sec. XVIII-XIX (vechi moldoveneşti şi ruseşti)5 numele lor de familie se declina conform cazurilor: „Surucean - Suruceana - Suruceanu - Suruceana - Suruceanom - Suruceane, precum şi Suruceanov, Suruceanova, Suruceanovu, Suruceanova, Suruceanovâm, Suruceanove”. În versiunea românească numele de familie Suruceanu, la fel ca şi Chetraru, Răileanu ş. a. în limba rusă nu se declină. Întrucât I. C. Surucean a trăit şi a activat în a doua jumătate a sec. XIX, când Basarabia făcea parte din Imperiul Rus, el punea semnătura „I. Surucean”, şi lucrările lui şi el însuşi era cunoscut în lumea ştiinţifică, anume sub acest nume, considerăm necesar de a păstra această variantă.6Din documentele de arhivă ne este cunoscut, că Casian Surucean s-a născut în anul 1751 în satul Suruceni, luna şi ziua fiind necunoscute. El a trăit o viaţă îndelungată şi a decedat la 4 martie 1829, la vârsta de 78 ani. Fratele său Constantin Surucean a fost preot. În divergenţele iscate între moştenitorii fratelui său el participă în calitate de martor.Soţia lui Casian Surucean, pităreasa Anghelina, s-a născut în 1760 şi a decedat, de asemenea, la o vârstă destul de înaintată la 18 noiembrie 1835, ea avea 75 ani. După cum ne relatează documentele de arhivă ea nu era un membru pasiv al numeroasei familii a Surucenilor, ci se implica activ în toate treburile casei şi conflictele apărute, mai ales după decesul soţului său. Toţi îi purtau respectul, ţineau cont de părerea ei, fiind ascultată, chiar, şi de moştenitorul principal, fiul său Ioniţă. Astfel, numai datorită intervenţiei ei nepoţica Maria, fiica mezinului (Teodor) a primit ulterior moştenire.Încă fiind în viaţă pitarul Casian Surucean a alcătuit testamentul în care a precizat cu meticulozitate partea de moştenire ce se va cuveni fiecărui după moartea sa. Dar Ioniţă, fiul lui mai mare, imediat după moartea tatălui a pus mâna pe testament, l-a ascuns şi nu-l arăta nimănui. Pităreasa Anghelina menţiona în cel de-al doilea testament scris de ea: „Ioniţă a fost obijduit în toate de natură. E îndărătnic, lacom, lipsit de bună cuviinţă faţă de părinţi, afară de aceasta recunoscând, că el prin intenţia sa răuvoitoare are de gând să-l obijduiască pe fratele său şi cuviosul nostru fiu Teodor, la împărţirea averii după moartea noastră, noi ne-am grăbit să judecăm şi să împărţim moşia pe dreptate...”. Însă, pe când Anghelina era încă în viaţă, moare fiul său Teodor, lăsând în urma sa văduva Ecaterina şi fiica Maria (Smaranda). Cunoscând intenţiile răuvoitoare ale feciorului mai mare Ioniţă, pităreasa s-a neliniştit, ca nu cumva nepoata ei să rămână fără moştenire, de aceia semnează un nou testament din 3 martie 1832. Printre altele în el e scris: „... deoarece după buna mea dispoziţie feciorul meu Teodor (cu voia lui dumnezeu) a decedat, rămasă văduvă soţia lui Ecaterina cu fiica sa Smaranda (Maria) de 10 ani, atunci ca pe urmă ori după moartea mea fiul meu Ioniţă, conform împrejurărilor expuse în acest testament, cum şi în cel precedent, arătat mai sus, să nu pricinuiască ceva obijduitor nurorii mele Ecaterina şi moştenitoarei Smaranda (Maria), posibil, sub pretextul, că acel testament a fost pe numele lui Teodor, actual decedat, eu, conform necesităţii, conform datoriei de părinte, am considerat necesar, fiind încă cu mintea absolut limpede şi sănătoasă şi să preîntâmpin orice neînţelegere, ce poate apărea între feciorul Ioniţă şi moştenitoarea Smaranda (Maria), să aprob testamentul menţionat mai sus, făcut la 10 august 1829, punându-l în vigoare în întregime, fară a anula ceva, cu unica completare, că în locul fiului meu Teodor să beneficieze de toate, conform acestui drept nepoata mea Smaranda (Maria), ca să aibă în moştenire, iar din partea sa şi urmaşii pe care îi va avea, fără careva deranj din partea cuiva din rudele noastre”. Acesta e doar unul din multele exemple de participare activă a pităresei Anghelina în administrarea vastei gospodării a numerosului neam al Surucenilor.7Din toţi copiii Anghelinei şi ai lui Casian au ajuns la maturitate doar trei: fiica Ioana şi feciorii Ioniţă şi Teodor.Ioana s-a născut în satul Suruceni - ocină a părinţilor săi. Data exactă a naşterii ei nu am încercat să o aflăm. Ştim doar că s-a căsătorit şi a trecut cu traiul la soţul său căpitanul Constantin Bostan, în suburbia Chişinăului - Râşcani. Pe lângă zestrea bogată de la nuntă, Anghelina şi Casian, după ce Ioana Bostan a născut două fete şi doi băieţi, i-au lăsat moştenire moşia Negreşti, precum şi a treia parte din moşia Suruceni. Una din fiicile Ioanei - Ecaterina Bostan, s-a căsătorit cu registratorul ministerial D.S. Bantâş şi la 2 ianuarie 1837 a participat la semnarea actului de împăcare ori de pace, în care ei „... cer cu toţii încetarea tuturor neînţelegerilor dintre familiile Surucenilor privitor la împărţirea imobilului, rămas după moartea pitarului Casian Surucean”. Ioana şi Constantin Bostan au decedat de timpuriu, atunci când pităreasa Anghelina era încă în viaţă. Câte un exemplar al Actului de împăcare au primit urmaşii tuturor celor trei case: a Ioanei, a lui Ioniţă şi a lui Teodor - moştenitorii direcţi ai pitarului Casian Surucean şi a soţiei lui, Anghelina8.Fiul Ioniţă ori cum semna el însuşi în vechea transcripţie - Ioan Surucean (Iоаннъ Суручанъ), s-a născut în 1789 în satul Suruceni. El a fost căsătorit cu Ecaterina Dmitrievna Bogdan. Din copiii lor au ajuns la majorat: Pulheria, Gheorghe, Dumitru, Casian, Teodor şi Zamfira. Pulheria, fata cea mai mare, s-a căsătorit cu Iordache Râşcanu, pe vremea când tatăl era încă în viaţă şi în loc de zestrea promisă de 3870 galbeni olandezi, el le-a dat în veşnică folosinţă moşia Revaca „împreună cu toate construcţiile şi anexele aflate pe ea”.Un timp oarecare Ioniţă a fost funcţionar al administraţiei financiare din Tighina, însă probabil, puţină vreme, ocupându-se mai mult, ca şi tatăl său, de gospodăria familiei sale numeroase. După cum se vede anume el este continuatorul neamului familiei Surucean, mulţi dintre descendenţi fiind şi astăzi în viaţă. Dumitru, fiul său, a fost preşedintele Cancelariei hotarnice între anii 1869-1875, consilier titular de stat, a decedat în 1896.Fiul lui Dumitru, Dmitrii Dmitrievici Surucean, strănepotul pitarului Casian Surucean, s-a născut în 1856 în s. Suruceni.9 A învăţat la Odesa şi încă pe timpul studiilor în ediţiile locale „Novorosiiskii Telegraf”, „Novorosiiskii Kalendari” şi a. au fost publicate articolele lui „20 de ani de la reforma din 14 iulie 1868 în Basarabia”, „Funcţionarii din Basarabia şi desetinicii din Novorosia”, „Ţiganii din Basarabia” ş.a. Multe articole, privind istoria Basarabiei, au fost publicate de el şi în ediţiile Basarabene. Dumitru a fost membru titular al Comisiei Guberniale ştiinţifice de Arhive din Basarabia, participa activ la lucrările ei, la şedinţe deseori prezenta rapoarte. Istoricul Dumitru Surucean s-a stins din viaţă la 16 august 1902, fiind înmormântat la cimitirul orăşenesc. Mormântul lui s-a păstrat până în zilele noastre. Din nefericire aproape toate lucrările lui ştiinţifice au ars în incendiul, ce a cuprins moşia din Suruceni în timpul revoluţiei din 1917-1918. În prezent rar cine ştie ceva despre istoricul D.D. Surucean. Credem, însă, că va veni un timp când numele lui va reînvia din uitare, iar creaţia lui va fi repusă în circuitul valorilor noastre.Celălalt fiu al lui Ioniţă, Gheorghe Surucean, a fost Consilier de Stat titular, ca şi fratele său Teodor, care a decedat în anul 1900. Fiul lui Teodor - Gheorghe a fost deputat în Duma de Stat, iar un alt fecior al lui Teodor - Fiodor Fiodorovici Surucean a fost ales preşedinte al Zemstvei din Chişinău, iar apoi deputat în Sfatul Ţării.Pentru noi prezintă interes deosebit cel de al treilea fiu al lui Ioniţă, Casian Surucean, care, din păcate, cu toate că a ajuns la gradul de locotenent, fiind militar, însă a trăit foarte puţin şi nu cunoaştem aproape nimic despre el. Moşia lui se află în s. Drăguşenii Vechi, dar el, împreună cu familia sa, locuia la Chişinău în casa, ce se afla la colţul intersecţiei străzii Gostinaia cu strada Iaşi. Ulterior acest imobil a fost cunoscut ca casa Mariei Şumski. Casian Surucean s-a căsătorit în 1851 cu Maria, fiica generalului român Constantin Lomătescu. În acelaşi an în familia lor s-a născut fiul Ion, viitorul arheolog şi muzeograf, veţii şi activităţii căruia şi va fi dedicată întreaga noastră lucrare.Dar să continuăm cu ceilalţi membri ai neamului pitarului Casian Surucean. Cel de al doilea fiu Teodor s-a născut în 1798 în satul Suruceni, s-a căsătorit cu Ecaterina, fiica lui Constantin Dorobeţ şi în familia lor s-a născut unica fiică - Maria. Teodor, ca şi fratele său mai mare Ioniţă, a lucrat contabil în administraţia financiară din Tighina. Cu toate acestea o bună parte a vieţii el şi cu fratele său au consacrat-o moşiilor sale, achiziţionând tot noi şi noi pământuri şi gospodării. Avem impresia, că feciorul cel mic al pitarului era un om bolnăvicios, fiindcă a decedat foarte timpuriu, în 1830. Curând văduva s-a recăsătorit şi a devenit Ecaterina Dobrojan, iar pe fiica Maria a dus-o la Odesa şi a aranjat-o în unul din Pensioane de fete nobile. Ajungând la majorat ea s-a căsătorit, devenind Maria Chetriş.Neamul Surucenilor este strâns legat de satul eponim, aflat cam la 25 km vest de Chişinău, pe ambele maluri ale pârâului Surucea şi pe malul drept al râuleţului Işnovăţ, afluient de stânga al râului Bâc. Conform documentelor vechiul sat moldovenesc Suruceni este cunoscut încă din prima jumătate a sec. XVI. Data întemeierii satului este considerată 17 martie 1528.10 Cândva majoritatea locuitorilor satului o constituiau mazilii, printre care doar către mijlocul secolului XVIII a început să se evidenţieze neamul boierilor Surucean. Întemeietorul acestui neam pitarul Casian Surucean a pus stăpânire nu numai pe o bună parte a satului Suruceni, ci şi pe multe pământuri şi gospodării aflate în vecinătate ori în împrejurimi, da chiar şi departe de moşia sa. În orice caz, către începutul sec. XIX pitarul Casian Surucean şi feciorii săi Ioniţă şi Teodor au devenit posesorii multor sate din împrejurimi, din ţinuturile Orhei şi Lăpuşna, şi chiar departe, în afara hotarelor lor. Ei posedau moşii în satele Suruceni, Găureni, Negreşti, Tristeni, Pojăreni, Horodca, Dănceni, Revaca, Căpriana, Puhoi, Nimoreni, Costeşti, Petricani, Zâmbreni, Drăguşenii Vechi, Recea, precum şi alte moşii mai îndepărtate în satele Cuhureşti şi Răspopeni. Cu toate acestea, lista moşiilor neamului Surucean s-ar putea de prelungit.Pitarul Casian Surucean n-a fost angajat nicicând în vreo funcţie, fiind preocupat mereu de creşterea numărului său de moşii, cote de pământ. În documentele de la sfârşitul sec. XVIII şi începutul sec. XIX deseori poate fi întâlnit numele lui Casian Surucean, în legătură cu cumpărarea unei părţi de moşie de la boierii ori ţăranii ruinaţi. Cu ţăranii, ba chiar şi cu moşierii, el se judeca deseori pentru dreptul de a deţine o parte de moşie ori cotă de pământ cu livadă ori vie, păşune, pădure şi a. De acest lucru au fost preocupaţi timp îndelungat şi urmaşii săi din prima, a doua şi a treia generaţie, chiar până la începutul sec.XX. N-a evitat această soartă nici arheologul Ion Casian Surucean. Dar cele mai mari succese au obţinut feciorii Ioniţă şi Teodor Surucean, iar mai apoi şi soţia lui Ioniţă - Ecaterina. Anume ei au cumpărat o bună parte a moşiilor din ţinuturile Orhei şi Lăpuşna, îndeosebi satele dispuse în împrejurimile moşiei lor de neam Suruceni. La 30 aprilie 1821 pitarul Casian Surucean şi moştenitorii lui au fost incluşi în prima parte a Cărţii Genealogice a boierimii din Rusia, ca boieri, deţinători ai moşiilor de pe ambele părţi ale pârâului Surucea, afluient de Işnovăţ-Bâc-Nistru, în ţinutul Orhei.11Pitarul Casian Surucean a fost fondatorul schitului Suruceni, pe care l-a construit pe propria moşie la vest de satul cu aceeaşi denumire, împreună cu ierocălugărul Iosif. Acesta din urmă a venit de undeva din preajma Ismailului. În 1785 ei au construit o biserică, sfinţită cu hramul „Sfântul Gheorghe”, din care cauză ulterior mănăstirea a început să fie numită „Sf. Gheorghe”. Feciorii pitarului, Ioniţă şi Teodor, iar mai târziu şi soţia lui Ioniţă - Ecaterina, au mai construit o biserică, ctitori ai căreia au fost toată viaţa lor. În anii 30 ai sec. XIX Ecaterina Surucean a construit pe teritoriul mănăstirii o casă mare de piatră cu 2 etaje, care s-a păstrat până în zilele noastre. În temelia acestei case au fost înmormântaţi unii reprezentanţi ai acestui neam, cu precădere copiii minori.Pe parcursul secolelor mănăstirea „Sfântul Gheorghe” din Suruceni a fost modificată în repetate rânduri, iar urmaşii pitarului Casian Surucean îi dăruiau tot noi şi noi parcele de pământ. Un aport considerabil în acest domeniu aparţine feciorului pitarului - Ioniţă, fapt reflectat în „Testamentul” său din 19 aprilie 1835, scris cu aproape un an înainte de moarte. Acest lucru este reflectat în punctul cinci al „Testamentului”. „Moşia Găureni de pe râul Botna judeţul Orhei, alcătuită din jumătatea care a aparţinut tatălui meu Pitarul Casian Surucean, iar cealaltă jumătate fiind cumpărată de mine şi fratele meu răposat Teodor Surucean, la egala dorinţă a răposaţilor tatăl meu şi fratele meu Teodor Surucean sunt de acord şi eu să o dărui Sfintei biserici a schitului Suruceni. Afară de aceasta mai dărui sus-amintitului schit încă una sută stânjeni de pământ, ce-mi aparţin în părţile Isacovei din judeţul Orhei, cu acea doar restricţie, că documentele pe moşia amintită şi pe cea din părţile Isacovei să fie păstrate din neam în neam la unul din urmaşii mei.Schitul însă, fară careva oprelişti ori amestec din partea cuiva, să se folosească de toate veniturile de pe ele, folosindu-le numai pentru întreţinerea Catedralei şi cheltuielele necesare pentru biserică în toate timpurile cât va exista acest schit întru pomenirea sufletelor noastre...”.12În „Testamentul duhovnicesc” al Anghelinei, soţia pitarului, de asemenea, se spune că: „... noi am grăbit examinarea şi împărţirea moşiei pe dreptate şi după respectata noastră conştiinţă hotărând, îninte de toate, să construim o mănăstire pe propriul nostru pământ de pe moşia Suruceni, pe locul vechiului schit al Sfântului Mare mucenic Gheorghe, acordându-i pământurile din împrejurimi, construcţia căreia cu ajutorul lui Dumnezeu şi este terminată, adăugând la ea şi o altă moşie Găureni, pentru întreţinerea locatarilor care vor fi în ea de la timp la timp întru pomenirea neamului nostru veşnic şi netulburat.” Testamentul e semnat de pităreasa Anghelina la 3 martie anul 1832.În declaraţia moştenitorilor lui Casian Surucean şi a soţiei sale Anghelina pe numele Judecătoriei de zemstvă din Chişinău şi decizia Judecăţii din 21 mai 1837 au fost confirmat toate darurile pentru mănăstirea din Suruceni: „Schitul se află în partea de jos a moşiei Suruceni. Moşiereasa Ecaterina Dmitrievna Surucean (văduva lui Ioan) după împărţirea făcută în 1836 a construit din propriile mijloace o biserică nouă de piatră şi a împodobit-o cum se cuvine, de asemenea a construit în ograda schitului o casă de piatră cu două etaje şi anexe, a dăruit schitului pământul din partea de jos a Surucenilor care împreună cu cel dăruit de alte persoane, pământul schitului constituie 14 fălci pe care este amenajată mănăstirea.Pitarul Casian Surucean, soţia sa, feciorii Ioniţă şi Teodor - toţi răposaţi, au dăruit schitului pământul moşiei Găureni de pe Botna. Testamentul lui Ioniţă Surucean a fost confirmat de Judecătoria Regională Civilă din Basarabia la 13 aprilie 1837.”În continuare în această declaraţie se spune: „Dorinţa donatorilor e următoarea: Acest pământ nimănui să nu fie vândut, amanetat, dăruit, pentru nici un fel de datorii de stat ori particulare, nicăieri să nu fie sechestrat şi nici fixat. Şi dacă lipsesc careva Acte scrise, privind dreptul de a deţine acest pământ dăruit schitului „Sf. Gheorghe”, atunci această declaraţie comună a moştenitorilor Pitarului Surucean, donatori, va servi Schitului „Sf. Gheorghe” din Suruceni drept Act Veşnic de Donaţie”. Originalul se păstrează până în prezent la Arhiva Naţională a Republicii Moldova, fondul 37, lista 1, dosarul 1502, p.100-103 şi 121.Doar mulţi ani mai târziu, în 1892, acest schit a fost amenajat definitiv de nepotul fondatorului - Teodor Surucean.
Ion Casian Surucean, viitorul arheolog şi muzeograf, s-a născut la 19 decembrie 1851 în oraşul Chişinău, în familia lui Casian şi Maria Surucean. Tatăl său a fost al treilea fecior al lui Ioniţă Surucean, în familia căruia mai erau fiica Pulheria, fiii Gheorghe, Dumitru, Teodor şi mezina Zamfira. Când a murit Ioniţă erau adulţi doar Pulheria, care era deja căsătorită, şi fiul cel mai mare Gheorghe. Toţi ceilalţi încă erau minori şi au fost puşi sub tutela mamei - văduva Ecaterina Dmitrievna Surucean, născută Bogdan. După ce a decedat soţul Ecaterina a trăit încă mult, fiindcă în 1845 ea era încă în viaţă. Casian Surucean a primit ca moştenire moşia din satul Drăguşenii Vechi a ţinutului Lăpuşna şi virana Tutoveni şi casa cu două livezi din satul Pănăşeşti a ţinutului Vorniceni. Cum vedem Casian a murit de timpuriu, cam pe la mijlocul anilor 50, şi toate moşiile amintite au fost moştenite de unicul fiu minor Ion, ele curând, prin procura minorului Ion Surucean, fiind administrate de tatăl său vitreg Piotr Mihailovici Şumskii. Conform datelor păstrate în documentele din anii 70-80 ai sec. XIX moşiile viitorului arheolog şi muzeograf din satele Drăguşenii Vechi, Tutoveni şi Pănăşeşti însumau circa o mie desetine de pământ. Numai Drăguşenii Vechi îi aduceau un venit anual de 4500 ruble şi, cum vom vedea mai departe, o bună parte din acest venit el l-a cheltuit pentru achiziţionarea unor obiecte arheologice destul de preţioase şi chiar unicate.Rămasă văduvă mama lui Maria Constantinovna Surucean (Lomatescu), după moartea soţului curând s-a recăsătorit cu văduvul Piotr Mihailovici Şumskii, care avea şi un fecior - Constantin. Acesta din urmă era mai mic decât Ion, deoarece după ce a decedat Piotr Şumskii în 1890, tutore a devenit fratele vitreg Ion. Tot odată după ce a decedat însuşi arheologul, membrul titular al Societăţii arheologice din Odesa Alexei Ivanovici Marchevici, pentru a scrie necrologul, s-a adresat după materiale anume fratelui vitreg Constantin.13Casele lui Piotr Şumskii şi a surorii sale Varvara se aflau alături de casa lui Casian Surucean pe strada Ieşilor nr. 21 şi 23 şi pe strada Gostinaia. Conform documentelor proprietar al caselor de pe strada Ieşilor colţ cu Gostinaia este Maria Constantinovna Şumskaia.14 Mai timpuriu, la 25 martie 1886 în scrisoarea către Preşedintele Comisiei Arheologice Imperiale contele AA. Bobrinskii, I. Surucean îi comunică din Italia unde să-i fie trimis răspunsul. „Adresa mea: lui Ion Casian Surucean în or. Chişinău, str. Gostinaia casa lui Şumskii”. 15 Din aceasta reiese, că până a se muta în 1887 cu traiul în casa de pe strada Seminarskaia 37 I. C. Surucean împreună cu familia sa, din fragedă copilărie şi devenind matur a locuit în una din casele de pe străzile Ieşilor - Gostinaia. Aceste case s-au păstrat timp îndelungat, fiind demolate la construcţia clădirii Operei Naţionale. În anii 50-60 ai sec. XX în aceste case locuiau colaboratorii Comitetului Securităţii de Stat al RSSM. Acestea erau nişte clădiri tipice - case într-un nivel cu tavanul destul de înalt, uşi şi ferestre mari, cu prag înalt şi a., care au fost construite în a doua jumătate a sec. XIX pentru nobilimea basarabeană, boieri şi funcţionari de stat.Rămânând de timpuriu fără tată, de educaţia lui Ion Surucean s-a ocupat tatăl vitreg Petru Şumskii, care după spusele contemporanilor, a fost un om cult, cărturar, înzestrat cu vaste şi profunde cunoştinţe. Era pasionat de ţinutul natal, îi cunoştea istoria şi, fiindcă călătorea mult, a însuşit de minune tradiţiile şi obiceiurile acestor meleaguri. Ştabs-căpitanul P.M. Şumskii a fost asesor al Consiliului districtual de tutelă, asesor permanent al Direcţiei judeţene de poliţie şi era unul din acei oameni, care executau indicaţiile guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei P. I. Fiodorov privind colectarea informaţiei despre edificiile antice, obiectele vechi şi tradiţiile populare legate de acestea. Însuşi guvernatorul îndeplinea dispoziţia circulară a ministrului afacerilor interne din Rusia D. Bludov.16 Ca rezultat în Arhiva Cancelariei Guvernatorilor din Basarabia a apărut „Dosarul despre furnizarea informaţiei cu privire la edificiile antice şi altele”, ce cuprinde 107 foi, de unde ulterior a selectat date despre istoria antică a Basarabiei marele cunoscător şi amator de obiecte ale antichităţii Petru Şumskii. Această mare pasiune i-a cultivat-o şi fiului adoptiv Ion Surucean, care, peste câţiva ani, consacră memoriei tatălui vitreg una din lucrările sale publicate împreună cu academicianul V.V. Latâşev in limba latină la Petersburg.17
Printre numeroasele obiecte vechi deţinute de P. Şumskii era şi o colecţie întreagă de monede antice aduse de către poliţişti la Cancelarie. Deja în anii 60 ai secolului XIX colaboratorii poliţiei au pierdut orice interes faţă de obiectele antichităţii şi acestea până la urmă, au fost însuşite de către angajaţi. Încă din copilărie I. Surucean a fost atras de colecţiile tatălui său vitreg, iar peste puţin timp el însuşi începe să adune, să cumpere şi să colecţioneze diferite monede, vase antice, întregi şi bucăţi, îndeosebi amfore greceşti ştampilate, piese de podoabă din aramă, bronz şi argint. Unii cercetători consideră colecţiile tânărului I. Surucean adevărate colecţii muzeale, făcând concluzia eronată că „Muzeul lui I.C. Suruceam de Antichităţi ale Pontului Scitic din Chişinău” a apărut încă în 1862, când băiatul avea doar 11 ani şi era încă elev în clasa întâia.Studiile primare I. Surucean le-a obţinut în gimnaziile din Chişinău şi Odesa. La 17 august 1861 mamă-sa, ştabs-căpitanşa Maria Şumskaia în scrisoarea pe numele directorului şcolilor din regiunea Basarabiei, Consilierul de Stat Piatin, roagă ca fiul ei Ion Surucean să fie primit în prima clasă, cu frecvenţă liberă.18 După aceasta el a fost transferat în prima clasă a secţiei de bază a Primului Gimnaziu din Chişinău. Din tabela generală a elevilor din prima clasă a secţiei de bază pentru anul de studii 1864-1865 aflăm, că el învăţa satisfăcător şi avea următoarele note anuale: Religia - 3, Limba rusă - 3, Matematica - 5, Geografia - 3, Limba franceză - 3, Limba germană - 4. Posibil, cam tot aşa a învăţat şi în următorii ani.19 La 21 august 1868 tatăl său vitreg ştabs-căpitanul Petru Şumskii se adresează directorului şcolilor din regiunea Basarabiei cu următoarea cerere: „Dorind să eliminaţi din Gimnaziu pe fiul meu adoptiv Ion Surucean, cer cu smerenie dispoziţia Înălţimii Voastre privind eliminarea lui din Gimnaziul încredinţat Dumneavoastră cu restituirea documentelor lui şi acordarea unui certificat, privind educarea lui în acest Gimnaziu”. 20 Şi lui i s-au restituit toate documentele, care figurau la Primul Gimnaziu din Chişinău cu nr. 49.La 22 august 1868 lui i-a fost pus la dispoziţie următorul act: „Certificat eliberat de către Gimnaziul regional din Chişinău elevului clasei a patra Ion Surucean, de credinţă ortodoxă, de şaptesprezece ani, precum că el a fost admis la acest gimnaziu la 17 august 1861 în clasa întâia şi a făcut studiile aici până la 22 august 1868 cu purtare exemplară.21La examinarea efectuată pe anul Academic de studii 1867-1868 a demonstrat următoarele succese: în Religie - excelente, în Limba rusă şi Matematică - suficiente, în Istorie şi Geografie - bune şi în limbi: Latină - mediocre, Franceză - bune şi germană - suficiente. Deoarece a prezentat succese nesatisfăcătoare la Limba latină, a şi rămas netransferat în clasa superioară; aşa cum Surucean a fost în clasa a patra doi ani şi a rămas pe al treilea, în conformitate cu §65 din Statutul Gimnaziului şi Progimnaziului este eliminat din rândul elevilor Gimnaziului din Chişinău. Ca dovadă a acestora îi este eliberat acest certificat adeverit prin semnătură şi ştampila de Stat a Gimnaziului. Chişinău, august, a 22 zi a anului 1868”.22
Pe cererea mamei sale, privind înmatricularea la gimnaziul din Chişinău, în partea de jos se află următoarea inscripţie făcută de însuşi elevul I. Surucean : „Adeverinţa de naştere cu nr. 851, certificatul referitor la vaccinarea împotriva vareolei şi certificatul privind studiile făcute la Gimnaziul Direcţiei Şcolilor le-am primit la 22 august 1868. I. Surucean.Clasa a patra I. Surucean a absolvit-o deja la un gimnaziu privat din Odesa, după care a fost admis la studii la liceul kneazului Grigorii Bezborodka din Nejin pe care, conform informaţiei deţinute, aşa şi nu l-a mai absolvit din cauza sănătăţii precare. Cu toate acestea, el a învăţat aici câţiva ani şi, probabil, destul de reuşit. Pe parcursul anilor de liceu el a făcut cunoştinţă îndeaproape cu arheologia datorită faptului că liceenii petreceau practica arheologică în Olbia, participând la săpăturile oraşului antic grecesc. Încă pe timpul Ecaterinei a II, A. A. Bezborodka primeşte în dar de la împărăteasă aceste pământuri, care au trecut şi în posesia moştenitorilor. 23Anume în anii de studii la liceul din Nejin I. Surucean a vizitat şi ruinele altor oraşe antice greceşti, situate de-a lungul ţărmului de nord al Mării Negre, începând cu Crimeea şi până în România. Deseori pleca la Belgorod-Dnestrovsk cu scopul de a studia rămăşiţele Tyrei antice. El a cercetat împrejurimile Tyrei în raza de mulţi kilometri în căutarea necropolelor antice şi a altor complexe, legate de oraşul antic. Din Olbia şi Туrа a acumulat curând o colecţie întreagă de diferite obiecte antice care, împreună cu cele descoperite pe teritoriile din preajma moşiilor neamului Surucean, au stat la baza muzeului întemeiat la el acasă. Mult mai târziu, în 1877, în unul din numerele Buletinului eparhial de Chişinău un autor anonim a publicat descrierea colecţiei Ion Surucean. Dar ea este încă destul de modestă; sunt menţionate nişte obiecte din Olbia, Tyra, Palanca, Drăguşenii Vechi, Pojăreni, chiar şi câteva fosile descoperite la Căuşeni şi Brăneşti. Cele mai preţioase, desigur, erau monedele şi piesa din Atena cumpărată de I. Surucean la Nejin la un preţ de 20 mii franci. Afară de acestea în colecţia lui erau, deja, unele cărţi şi manuscrise vechi şi rare. Trebuie de menţionat, însă, că multe obiecte de antichitate au nimerit în muzeu, fiindu-i transmise de tatăl său vitreg. Probabil, este vorba de multe monede, precum şi exponatele provenite din diferite localităţi ale Basarabiei. Se vede că anume în această perioadă are loc procesul de formare, din fost adoles- cent-colecţionar amator, în tânăr, dar adevărat arheolog şi muzeograf.25 După câţiva ani de studii la liceul kneazului Gr. Bezborodko din Nejin I.C. Surucean se întoarce la Chişinău. Fiind ajutat de tatăl său vitreg, el îşi pune la punct problemele legate de moştenire, intră în posesia moşiilor de la Drăguşenii-Vechi, Tutoveni şi Pănăşeşti şi pentru a nu fi împovărat de administrarea lor, le dă în arendă. După aceasta revine la preocupaţia de odinioară - arheologia. La cei 30 de ani neâmpliniţi, tânărul moşier I.C. Surucean cutreieră neîncetat tot ţărmul nord-pontic în căutarea vestigiilor antice. În oraşele Simferopol, Kerci, Nikolaev, Herson, Odesa, face cunoştinţă cu alţi moşieri care, de asemenea, erau interesaţi de vestigiile antice şi care aveau în colecţiile sale multe vaze greceşti şi romane acoperite cu firnis negru şi roşu, amfore, torţi de amfore cu ştampile, podoabe din bronz, argint şi aur. Arheologul din Odesa A. Bertie-Delagrad î-l face cunoscut cu lespezile funerare cu inscripţii lapidare în vechea greacă şi latină. Acestea din urmă l-au interesat nespus, încât de atunci el acordă mult timp colectării şi studierii lor. În acest scop el însuşeşte limbile vechi, mai cu seamă latina, din cauza căreia avea mari dificultăţi pe când învăţa la gimnaziul din Chişinău. Tot în această perioadă face cunoştinţă cu arheologi şi istorici, care erau nu doar simpli colecţionari de obiecte vechi, ci efectuează cercetări arheologice, prin săpături sistematice a monumentelor nu numai antice, dar şi din alte epoci mai vechi. Mulţi dintre aceştia erau deja savanţi renumiţi, profesori ai universităţilor şi altor instituţii de învăţământ, membri ai societăţilor, ce se ocupau de studierea istoriei străvechi şi a arheologiei.Către a doua jumătate a sec. XIX arheologia rusă depăşeşte cadrul colectărilor haotice şi nesistematizate, începând treptat să se statornicească ca ştiinţă. În această perioadă apar şi primele societăţi de iubitori ai antichităţii şi vestigiilor antice. În 1839, în sudul Rusiei, a fost înfiinţată Societatea de Istorie şi Antichităţi din Odesa, în sfera de interese a căreia intra toată regiunea nord-pontică, inclusiv actualul teritoriu al Moldovei.26Membrii Societăţii de Istorie şi Antichităţi din Odesa au efectuat ample cercetări de periegheză, atât pe teritoriul Basarabiei, cât şi în stânga Nistrului. În „Analele societăţii în fiece an se publicau gramote şi acte ale domnitorilor Moldovei, articole de arheologie, etnografie şi istorie a Moldovei. La lucrările Societăţii de Istorie şi antichităţi din Odesa participau activ şi colecţionarii moldoveni - amatori de antichităţi. Printre ei îl putem menţiona pe A.V. Vârlan, inspectorul gimnaziului din Chişinău, care, la indicaţiile societăţii, efectuează periegheze pe valea Răutului şi primul descrie ruinele Orheiului Vechi. Totodată el cercetează mănăstirea rupestră Butuceni, copie inscripţiile în limbile moldovenească şi slavonă de pe pereţii acesteia, datându-le corect în sec. XVII. Un învăţător din s. Slobozia a adunat o bogată colecţie de antichităţi din monumentele arheologice ce se aflau în preajma satului şi a oferit-o Societăţii din Odesa. De asemenea, colaborau intens cu Societatea de Istorie şi Antichităţi din Odesa şi amatorii de antichităţi din Basarabia, cum ar fi A.M. Cotruţă (Chişinău), G.D. Bantâş (Bălţi), N.C. Grebencio (Comrat) şi mulţi alţii.27Spre deosebire de colecţionarii-amatori menţionaţi, activitatea lui I. C. Surucean chiar de la bun început era, evident, de altă natură. El şi-a pus un scop bine determinat şi colosal pentru acele timpuri, pe care îl realiza pe parcursul întregii sale vieţi: colectarea şi studierea antichităţilor din regiunea nord-pontică. În sfera lui de interese intrau oraşele antice şi tumulii nomazilor, vestigiile sciţilor, sarmaţilor şi monumentele bizantine. El era în permanenţă pe drumuri, iar la apartamentul lui din Chişinău de peste tot erau expediate diverse descoperiri: aici erau lespezi funerare antice greceşti şi romane, „babe”- stele de piatră de pe tumulii din stepă, monede antice şi medievale, oale primitive de lut, lucrate cu mâna şi splendide vaze cu figuri roşii şi cu firnis negru. I se aduceau şi piese destul de rare din aramă, bronz, argint şi aur. În curte stăteau, puţin rezemate de perete, lespezi unicale din marmoră, calcar ori gresie cu inscripţii lapidare, majoritatea provenind din necropolele Olbiei, Tyrei, Bosphorului şi altor oraşe antice din regiunea nord-pontică.Nefiind satisfăcut doar de colectarea şi procurarea obiectelor descoperite fortuit, I.C. Surucean întreprinde singur periegheze şi săpături arheologice pe teritoriul Basarabiei şi pe ţărmul Mării Negre de la gurile Nistrului şi până la limanul Nipru-Bug. La 4 mai 1876 el primeşte din partea Direcţiei basarabene de administrare a moşiilor mănăstirilor de peste hotare legitimaţia cu nr. 670 cu dreptul de a efectua săpături arheologice pe pământurile mănăstireşti din gubernia Basarabia.28În „Legitimaţie” este menţionat că el trebuie să comunice Direcţiei „informaţii despre descoperirile făcute şi în caz că descoperă câteva exemplare de acelaşi fel jumătate ori o treime (în dependenţă de număr) să fie puse la dispoziţia Direcţiei, iar pentru obiectele într-un singur exemplar - imagini fotografice”. I.C. Surucean a achitat taxa de timbru în sumă de 40 kopeici. Mai jos e menţionat oraşul Chişinău şi data de 4 mai 1876, precum şi semnăturile administratorului Novoselţev şi a secretarului Ivanov.29 De aici vedem că aceasta este prima „Autorizaţie” eliberată primului arheolog moldovean I.C. Surucean, cu dreptul de a efectua săpături arheologice pe teritoriul actualei Moldove. 30 În muzeul său erau un şir de obiecte găsite în preajma localităţilor Drăguşenii- Vechi, Pănăşeşti, Palanca, Belgorod-Dnestrovsk şi alte puncte, unde el ar fi putut efectua săpături arheologice. Din documente este cunoscut, că I.C. Surucean, pe contul său, a organizat săpături în tumulii situaţi lângă Belgorod-Dnestrovsk, la gurile Nistrului şi în apropierea cătunului Bugaz. Aici, în stepă, el a cercetat o necropolă tumulară, ce includea grupuri de tumuli nu prea înalţi (l,5-2m). Efectuând săpături tânărul arheolog spera să descopere necropola Tyrasului antic, dar sub mantalele tumulilor, în gropi simple, erau doar schelete vopsite în roşu-purpuriu de ocrul presărat din abundenţă pe ele, ce aparţineau străvechilor păstori nomazi din stepele nord-pontice. În alte morminte erau schelete de om, însoţite de diferite vase ceramice, fibule de bronz, catarame, inele şi alte obiecte, morminte aparţinând triburilor scito-saramatice. Cu toate că aici erau deseori întâlnite amfore, vase cu firnis negru, piese de podoabă ale meşterilor greci, lucrate din aur şi argint-mormintele nu erau greceşti.Tot în această perioadă, la sfârşitul anilor 70 şi începutul anilor 80 ai sec. XIX, I.C. Surucean efectuează săpături şi pe teritoriul Tyrei antice, de unde şi provine majoritatea descoperirilor de monede (de aramă, bronz, argint şi aur) tyrasiene şi a altor centre, amfore şi torţi de amfore cu ştampile, vase cu firnis negru şi roşu - întregi şi în fragmente, lespezi fragmentare de marmură cu inscripţii în vechea greacă şi latină. În articolul „Notiţe privind unele localităţi din ţinutul Novorosiei, ce merită a fi cercetate arheologic” V.N. Iurghevici scrie: „...de asemenea, ar fi fost de dorit să fie efectuate cercetări arheologice în partea oraşului Akerman, ce ţine de cimitirul evreiesc, unde, după cum menţionează I.C. Surucean, au fost găsite cele mai valoroase obiecte din colecţia sa”.31 Din aceasta pote fi făcută concluzia, că stratul cultural al Tyrasului antic este mai consistent în descoperiri pe porţiunea cuprinsă între cetate şi cimitirul evreiesc. În continuare V.N. Iurghevici scrie că colecţia de la Akerman a membrului Societăţii din Odesa I. C. Surucean include obiectele:„... 10 torţi ştampilate, 26 monede tyrasiene, 11 din perioada independentă şi 15 imperiale, o monedă de aur de pe insula Cos, o monedă de aur şi 2 de argint de la Alexandru Macedon, 2 monede de aramă a oraşului Atena, o monedă de aur de la Neron, 2 monede de argint pe care imaginea este asemănătoare cu cea a lui Filip Macedon, 8 vase diferite de uz gospodăresc, dintre care unele erau lustruite, altele- vopsite, 2 amfore întregi, 2 blocuri de marmoră cu litere greceşti, 5 pietre preţioase şi 2 geme extraordinare prin măiestria confecţionării şi valoarea pietrei, una fiind din smarald. Câteva obiecte din bronz şi fier. Mâner de os al unui cuţit sacral, cu un strugure de poamă în relief. Aproape 40 de cioburi de vase diferite, inclusiv şi de sticlă. În tumulul situat la o distanţă de jumătate de verstă de Akerman, în timpul săpăturilor a fost găsită o urnă cu oase calcinate şi un inel. Vasul avea o formă specifică, necunoscută până atunci. Judecând după ritul funerar putem presupune, că aici a fost înmormântat un get.” 32Alături de numele renumiţilor arheologi ruşi din a doua jumătate a sec. XIX F.Brun, A.S. Uvarov, I.E. Zabelin, V.N. Iastrebov, В. V. Farmakovski, V.V. Latâşev, în istoria cercetării Olbiei antice s-a înscris şi pământeanul nostru I.C. Surucean. El a fost printre primii care a efectuat săpături arheologice pe teritoriul acestui oraş grecesc antic, cercetările ulterioare ale căruia au căpătat o largă popularitate. În anii 70, fiind încă licean, el adeseori vizita ruinele olbiene. Deja atunci el a studiat ruinele termei (băii) antice, mai târziu aceste cercetări fiindu-i de un real folos lui V.V. Latâşev la scrierea lucrării „Studii despre istoria şi orânduirea de stat a oraşului Olbia”. „Ruinele termei, probabil anume ale acestei, conform afirmaţiei lui I. C. Surucean, au existat în Olbia până odinioară”, scrie V.V. Latâşev. În ianuarie 1886 el primeşte o scrisoare de la I.C. Surucean în care acesta îi comunica: „Încă în 1878 eu am văzut urme, când nici nu bănuiam de existenţa inscripţiei, menţionate în culegerea dumneavoastră cu nr. 97. Ruinele văzute de mine (Surucean N.C. şi N.R.) arătau astfel: s-au păstrat urmele pereţilor, în mijlocul cărora era o soba tencuită, din piatră simplă; de la ea porneau două ţevi paralele separate făcute din piatră dură, ce intrau în doua căzi enorme, fiecare din ele era din lut, cu grosimea pereţilor de un verşoc, şi, judecând după cioburile păstrate, încăpeau până la 20 căldări de apă. La vest de sobă, la o distanţă de 3 arşini, era un afet din piatră, de asemenea tencuit, de jur împrejur având cornişă; în lungime şi lăţime avea câte un stânjen, iar în înălţime - 0,5 stânjeni; era total pârlit. La est de căzile de lut era o lespede de piatră cu lungimea, lăţimea şi înălţimea a câte 10 verşoace; la mijloc avea săpat un ulucaş, probabil, pentru scurgerea apei. În afară de acestea aici erau împrăştiate lespezi mari, pătrate şi netede, cu care, posibil, a fost pavată podeaua, ce absolut corespunde cu inscripţia nr. 97, unde e menţionat că podeaua termei era din lespezi. Actual (anul 1878 N.C.N.R.) toate aceste lespezi, cele două pietre şi soba menţionate mai sus, sunt sparte şi împrăştiate de către săteni. Afară de aceasta aici au fost găsite ţevi de lut sparte, ce serveau, probabil, drept apeduct sau pentru scurgerea murdăriei. Locul termei până în prezent (1878) nu este dezvelit complet”. 33Această scrisoare detaliată a lui I.C. Surucean adresată lui V. V. Latâşev, prezintă un interes deosebit, în primul rând prin faptul, că în ea pentru prima dată sunt descrise amănunţit rămăşiţele termei din oraşul Olbia. V.V. Latâşev consideră că este vorba de terma, ce a fost construită de către locuitorii Olbiei cam prin anul 198, odată cu urcarea pe tron a noului împărat Septimius Severus. Precum glăsuieşte inscripţia de pe lespedea de marmură, pe care el a publicat-o cu nr. 97 în I-ul volum al celebrei sale lucrări, „Olbiopoliţii au înălţat această termă în cinstea „zeităţilor părinteşti şi în sănătatea veşnică a împăratului...”. Anume prin construcţia acestei terme locuitorii vechiului oraş, ca şi cum formal, au recunoscut suzeranitatea romanilor, grăbindu-se să-şi arate devotamentul faţă de curtea imperială. Oraşul Olbia, în a doua perioadă a existenţei sale după distrugerile geţilor, a fost împodobit cu statui, portrete şi alte monumente în cinstea împăraţilor şi membrilor familiilor lor, în cinstea persoanelor de Onoare şi emerite, precum şi a rudelor sale apropiate.Încă pe când învăţa la gimnaziu şi mai ales la liceul din Nejin, iar după studii, fiind un arheolog încă foarte tânăr, I.C. Surucean deseori era la Olbia şi, precum vedem, nu în calitate de simplu vizitator, ci ca tânăr arheolog cercetător, ce studiază ruinele oraşului antic. La Olbia el a adunat foarte mult material ceramic, îndeosebi fragmente de pereţi şi torţi de amfore cu ştampile şi chiar ţiglă de acelaşi fel. Tot acest material, ce s-a adunat spre sfârşitul anilor 70 ai sec. XIX, a fost pus în întregime la dispoziţia cunoscutului specialist în antichitate german Paul Bekker, care a prelucrat-o, a studiat-o minuţios, apoi a publicat în Analele Societăţii de Istorie şi Antichităţi din Odesa articolul intitulat: „Despre inscripţiile pe torţile de amfore greceşti din colecţia lui I. C. Surucean”.34Datele obţinute au confirmat justeţea concluziilor autorului şi el regretă că nu le-a putut include în lucrarea recent ieşită de sub tipar, fiindcă în această colecţie au fost multe inscripţii cu totul necunoscute.La 25 martie 1886 I.C. Surucean, în scrisoarea adresată preşedintelui Comisiei Arheologice Imperiale A.A. Bobrinskii, îi propune serviciile sale în munca de cercetare arheologică a Olbiei antice. Pentru efectuarea săpăturilor pe parcursul a doi ani, el solicită suma de 1000 de ruble. Răspunsul pozitiv Alexei Bobrinskii l-a trimis lui I.C. Surucean la 11 aprilie 1886 pe adresa: or. Chişinău, str. Gostinaia, casa lui Şumskii. La 23 aprilie 1886 Comisia Arheologică Imperială recunoaşte oficial necesitatea serviciilor oferite de I. Surucean şi şi-a exprimat acordul, privind efectuarea săpăturilor la Olbia. Aceste scrisori I.C. Surucean le-a găsit la Chişinău, când s-a întors, spre sfârşitul lunii mai, din Italia.În arhiva Institutului de Istorie Cultură Materială al Academiei Ruse de Ştiinţe din Sankt-Petersburg, în dosarele Comisiei Arheologice s-a păstrat scrisoarea lui I.C. Surucean către contele Alexei Bobrinski din 3 iunie 1886 cu următorul conţinut: „Din Sankt-Petersburg eu am plecat în Italia şi doar în ultimele zile ale lunii mai am revenit la Chişinău, unde mă aştepta Dispoziţia din 23 aprilie cu nr. 203. Eu sunt gata să plec imediat la Olbia pentru a efectua săpături. Deocamdată eu nu pot determina precis metodele de cercetare a părţii intacte a pieţii orăşeneşti şi a zidului, în suprafaţă compactă ori prin secţiuni, cu aruncarea pământului pe marginea şanţului, ori transportarea lui pe suprafeţele cercetate, lucru ce va depinde de condiţiile locale, ca şi de suprafaţa şi componenţa solului, de adâncimea complexelor etc. Aceste lucruri vor putea fi clarificate şi considerate necesare la faţa locului, în procesul săpăturilor.35Banii solicitaţi în sumă de 1000 ruble sunt destinaţi nu numai pentru cercetările din oraş, ci şi pentru cercetarea unor tumuli nederanjaţi din preajma oraşului, precum şi a cimitirului public, a debarcaderului principal al Olbiei, neafectate de săpături, pe care le-am descoperit anul trecut (1885 N.C. şi N.R.) şi porţiunea de litoral aflată între cele două debarcadere, care corespunde „Coastei de aur” a lui Constantin Porfirogenetul.36Presupusele săpături ar putea fi finisate nu mai degrabă de toamna anului viitor 1887, deoarece pentru efectuarea acestor lucrări voi putea utiliza doar o anumită perioadă de timp favorabilă pentru săpături.Săpăturile le pot începe în acest an, chiar imediat, şi să le continuu până în luna septembrie, când voi fi nevoit să plec la Sankt-Petersburg cu problemele mele de procedură.Cu profund respect Iv. Surucean”.37Parcurgând această scrisoare, ne dăm seama de seriozitatea şi priceperea de care dă dovadă I.C. Surucean în procesul efectuării săpăturilor arheologice, analizând minuţios care ar fi cele mai optimale variante de cercetare pentru a obţine rezultate maxime. Deja atunci el considera necesar de a face săpături în suprafeţe mari, mult mai eficiente şi cu rezultate considerabile. Spre marele nostru regret, suntem nevoiţi să constatăm şi cazuri când actualii „arheologi şi istorici moldoveni cu renume”, în articole de ziar, ba chiar şi pe paginile unor cărţi făcute în grabă, îl numesc pe predecesorul nostru, primul adevărat arheolog, I.C. Surucean, drept un diletant, arheolog incompetent autodidact, moşier-colecţionar de obiecte antice şi alte cuvinte în ton de pamflet. Ei înşişi, însă, până mai odinioară, au cercetat binecunoscutele şi deja studiatele monumente, aplicând metoda secţiunilor cu lăţimea de 1 m şi lungimea de 200 m. La cercetarea tumulilor I.C. Surucean înlătură complet mantaua, în timp ce, chiar şi mai târziu, mulţi arheologi, inclusiv moldovenii noştri efectuau săpăturile prin metoda „fântânii”.La 26 iunie 1886 Comisia Arheologică Imperială, în persoana preşedintelui, contele Alexei Bobrinskii, îi comunică lui I.C. Surucean că acceptă propunerile d-lui, însă din cauza mijloacelor financiare insuficiente, pentru desfăşurarea săpăturilor i se vor oferi 400 de ruble în 1886, iar restul - 600 de ruble - în 1887. Fiind de acord cu aceste condiţii, peste puţin timp I.C. Surucean este anunţat despre transferarea sumei preconizate. Iată acest document: 38„12 iulie 1886 nr. 388CERTIFICAT
Eliberat de către Comisia Arheologică Imperială cetăţeanului I. C. Surucean, precum că el are de încasat suma de 400 ruble la Visteria Judeţeană din Chişinău, transferate din Casa Ministerului Curţii Imperiale prin intermediul Visteriei Principale”.
La sfârşitul sec. XIX toate săpăturile arheologice efectuate pe teritoriul Rusiei erau luate la evidenţă strictă de către Comisia Arheologică şi fiecare arheolog era obligat să deţină о „Autorizaţie” pentru dreptul de a efectua săpături, după care era obligat să depună un raport detaliat, privind cercetările efectuate. I.C. Surucean a căpătat acest drept, având în vedere că mult mai târziu Comisia a refuzat să-i elibereze „Autorizaţie” lui I.Ia. Stempkovskii, care a fost nevoit să apeleze la ajutorul lui V.I.Goşkevici.39 I.Ia. Stempkovskii n-a prezentat la timp raportul de săpături. Iată acest document:
„Ministerul Curţii Maiestăţii Sale Imperiale Comisia Arheologică 18 iulie 1886 nr. 397
AUTORIZAŢIE
Comisia Arheologică Imperială i-a încredinţat proprietarului de pământ din judeţul Chişinău, gubernia Basarabia, I.C. Surucean lucrările de cercetare, în scop ştiinţific, a fortificaţiei şi a tumulilor situaţi pe pământurile satului Parutino, gubernia Herson, şi în împrejurimi.Comisia Arheologică Imperială roagă administraţia locală să-i acorde cetăţeanului Surucean susţinerea posibilă în vederea îndeplinirii cu succes a sarcinii încredinţate lui.Preşedintele Comisiei Arheologice Imperiale în rang de şambelan la Curtea Maiestăţii SaleContele A. A. Bobrinskii Secretar I. Suslov”. 40
Primind mijloacele necesare şi permisul, I.C. Surucean pleacă la Olbia şi la 4 august, acelaşi an, începe săpăturile. Examinând şi descriind cele mai importante complexe, ce s-au păstrat pe locul aşezării antice, el decide, totuşi, să înceapă cu cercetarea tumulilor, care, în căutarea obiectelor de preţ, erau jefuiţi nemilos de populaţia locală. În calitate de forţă de muncă el îi folosea pe soldaţii garnizoanei Oceakov, cărora le plătea câte o rublă pe zi. Punem la dispoziţie extrase succinte din raportul de săpături al lui I.C. Surucean, prezentat de el Comisiei Arheologice:40Tumulul nr. 1. Avea 74 de arşini pe circumferinţă, înălţimea - 9 arşini. în mantaua tumulului, în partea de nord şi în partea de sud, au fost descoperite schelete umane, cu faţa spre est. Lângă unul din schelete era o cataramă de fier, lângă celălalt - numai cărbuni de lemn. La periferia de vest a tumulului a fost cercetat al treilea schelet, aşezat cu capul spre nord, şi alte trei - cu faţa spre est. Toate erau înfăşurate în rogojine putrede. I.C. Surucean consideră că aceste schelete aparţin unor înecaţi, care erau înmormântaţi pe atunci în acest fel.În partea de sud a tumulului, la o adâncime de 2 arşini a fost descoperit un cavou din lespezi calcaroase. Cavoul este distrus şi complet jefuit. Are lungimea de 3,5 arşini, lăţimea -1,5 arşini, înălţimea- 13 verşoace. Tot aici, în mantaua tumulului, s-a găsit un fragment de opaiţ de lut şi un alabastru mic. În partea de nord a tumulului a fost descoperit un alt cavou de piatră, de asemenea, distrus şi devastat. Judecând după rămăşiţe, defunctul fusese aşezat într-un sicriu de lemn, lângă care s-au găsit o toartă de amforă, fragmente de pereţi de amfore şi alabastre. La picioarele defunctului era un alabastru mare, fragmentele unui vas cu firnis negru şi un craniu de pasăre, iar lângă una din mâini a fost găsit un inel de aur, fragmentele unui obiect de fier, cuie de aramă şi de fier.Al doilea tumul se află alături de primul. La adâncimea de 0,5 arşini de la vârful tumulului au fost găsite fragmentele unui vas cu firnis negru şi a unei amfore, iar puţin mai jos - oase de animale, toarta şi piciorul unei amfore şi un vas de lut. La adâncimea de 3 arşini şi 3 verşoace a fost curăţită o grămadă de pietre, iar alături erau un ulcior de lut şi un cui de aramă.Al treilea tumul, cercetat de I.C. Surucean, era situat la vest de s. Parutino, în drum spre Oceakov şi aparţinea grupului de tumuli, cunoscuţi sub denumirea "Patru gemeni". Avea înălţimea de 15 arşini, iar în circumferinţă - 174 arşini. În partea lui nordică, la o adâncime de 1,5 arşini, la nivelul solului rudimentar, sub o piatră mare, într-o groapă de formă pătrată cu latura de 1,5 arşini a fost găsit un craniu uman în stare de putrefacţie. În alte două gropi asemănătoare, în partea de sud a tumulului, au fost descoperite schelete de om fără picioare.Săpăturile au fost continuate în locul numit Şirokaia Balka, situat în partea de apus a oraşului, unde au fost cercetaţi trei tumuli.Tumulul nr. 4 avea înălţimea de 18 arşini. La adâncimea de 2,5 arşini de la suprafaţă a fost descoperit un cavou din lespezi de piatră cu dimensiunile de 4x1,5 arşini. În mantaua tumulului au fost găsite un fus de os, plăcuţe subţiri de os, probabil, de la o cutioară, două cuie de fier, un nasture de aramă, un semicerc de sticlă şi un fragment al unui obiect de fier. Mai spre est a fost descoperit un alt cavou, devastat în întregime. În altă periferie a tumulului a fost găsit un alabastru, iar la adâncimea de 4,5 arşini au fost descoperite trepte, ce duceau spre cavou. Ultima treaptă a 5-a, la adâncimea de 5 arşini, a dus la descoperirea încă a unui cavou, distrus şi devastat. El era făcut din lespezi de calcar şi avea înălţimea de 2 arşini şi 5 verşoace. Tot aici a fost descoperit şi un cavou de pământ, cu lungimea şi lăţimea de 3 arşini şi înălţimea de 2 arşini şi 3 verşoci. În el erau oase umane, resturi ale unui sicriu de lemn, o amforă spartă şi două monede de aramă.Tumulul 5. Informaţia este lipsă.Tumulul al 6-lea se găsea nu departe de cel precedent. Diametrul lui era de 97 arşini, iar înălţimea - aproape 10 arşini. În tumul a fost descoperit doar un vârf de săgeată de aramă.Tumulul al 7-lea avea înălţimea de 10 arşini şi diametrul circumferinţei - 68 arşini. În tumul nu s-au descoperit nici complexe şi nici obiecte.Mai apoi au fost cercetaţi doi tumuli îngemănaţi.Tumulul al 8-lea avea înălţimea 8 arşini şi diametrul circumferinţei - 77 arşini. La adâncimea de 0,5 arşini, în manta, au fost găsite doar cioburile unui vas de lut.Cel de-al 9-lea tumul, celălalt din cei doi îngemănaţi, avea înălţimea de 9 arşini, diametrul circumferinţei - 120 arşini. În mantaua tumulară au fost găsite fragmente ale unor vase din lut, 14 torţi şi gâtul unei amfore cu ştampilă, lespezile de calcar, care împodobeau cavoul. În interior erau împrăştiate un craniu uman, oase de om şi animale, bucăţele de fier, fragmente de alabastre şi rămăşiţe din sicriu. Acest cavou avea dimensiuni impunătoare: 4,5x2x3,5 arşini, şi cornişă reliefată în faţă.Într-un loc din mantaua tumulară au fost găsite fragmente de torţi şi pereţii a circa 20 de amfore, unele cu ştampile. În tumul a fost descoperit încă un cavou, distrus şi jefuit, în care a fost găsit un vârf de săgeată din bronz, iar în umplutură - fragmente de amfore, unele cu ştampile.Tumulul al 10-lea avea în înălţime 15 arşini şi pe circumferinţă 91 arşini. 42Cercetarea acestui tumul a fost întreruptă la insistenţa proprietarei acestor pământuri - Musina-Puşkina. Aceasta a avut loc la 15 august 1886. El preîntâmpina Comisia Arheologică: „...Deoarece eu am primit telegramă de la Musina-Puşkina, prin care interzice efectuarea săpăturilor, am fost nevoit să opresc imediat lucrările începute şi să-i eliberez pe soldaţi”.Deja în scrisoarea de la 30 septembrie 1886 Ion C. Surucean explica conducerii Comisiei Arheologice, că el a încheiat săpăturile pe acest an din cauza că contesa Musina-Puşkina n-a permis să continue săpăturile. El întreabă de preşedintele Comisiei, contele Alexei Bobrinskii, unde să depună obiectele descoperite şi ce să facă cu banii rămaşi, în sumă de 261 rub. 25 cop. Totodată el expediază un raport detaliat despre mijloacele băneşti, cheltuite. Pentru organizarea soldaţilor, colonelului cetăţii Oceakov, timp de 10 zile câte 10 ostaşi - 96 rub. Pentru munca în zi de duminică - 12 rub. pentru 12 ostaşi. Pentru ai servi cu rachiu -l rub. 60 cop. La total e menţionată suma de 138 rub. 75 cop. Probabil, aici au fost incluse şi cheltuielile de transport, cazare etc. Restul banilor - 261 rub. 25 cop. au fost restituiţi în casă. 43Conform dispoziţiei preşedintelui Comisiei Alexei Bobrinskii din 8 decembrie acelaşi an, 19 obiecte arheologice, descoperite în timpul săpăturilor de la Olibia de către I.C. Surucean, au fost predate, conform listei, Muzeului Rus de Istorie (Moscova). Printre ac
Sursa
2013-01-22 10:43:00