Ne-am constituit, am activat, activăm şi vom continua să activăm ca cetăţeni asociaţi doar în condiţii permise de acte şi legislaţia internă şi cea internaţională pentru promovarea principiilor democratice şi a valorilor general-umane în acest spaţiul european. În parcurs de 5 ani de zile nu am deviat nici un milimetru de la scopurile propuse. În pofida acestui fapt, adevărul, mesajul care răsuna la diferite dezbateri în cadrul întrunirilor, mitinguri petrecute absolut in mod paşnic, comunicate (apeluri, petiţii) expediate din numele asociaţiei sau al cetăţenilor prin intermediul şi ajutorul asociaţiei “Hyde Park” nu sunt comode celor cu ,,musca pe căciulă”. Ultimii, fiind ne la locul lor şi certaţi cu legea în vigoare, merg în contrasens, folosind metode murdare pentru readuce la tăcere şi servilism cetăţeanul (grup de cetăţeni) incomod(zi) prin “argumentul” bâtei - forţa şi tortura. Metode, folosite pe larg in sec. IXX-XX substituind argumentul cuvântului şi suprimaţia legii cu măciuca (bata poliţieneasca, judecătoreasca): gen: “n-ui omul – n-ui problema”. MAI, în loc să asigure buna desfăşurarea şi protejarea participanţilor în virtutea obligaţiunilor sale, recurg la tot felul de provocări, intimidări şi constrângeri. Vina totalmente aparţine organelor de forte si celor ce trag sfori de după culise. Acelaşi tratament este aplicat si reprezentanţilor minorităţilor sexuale de către politie aservite intereselor clanurilor din vârful piramidei, de un grup de cetăţeni iritaţi, certaţi cu legea, pretinzând că, ideologia fundamentalistă creştin-ortodoxa este baza, fundamentul societăţii, statului (planetei, universului) coordonat nemijlocit de Vasile Filat - pretins paranoic “omul uns cu harul lui Dumnezeu”, făcând jocul regimului actual. Ultimul, fiind aservit moftului geopolitic al Kremlinului in aceasta zonă. Cei, ce trag de sfori, prefera de obicei să rămână în umbră. Însă, este suficient de făcut câteva exerciţii ca să observi aceasta ura patologică antieuropeană şi antinaţională, de unde vine ea. Printre contramanifestanţii “antighei” religioşi iritaţi şi agresivi am observat cât ortaci aroganţi al PCRM, atât şi PPCD sub formă de “turişti”, “caratişti” (?) din întâmplare (!?) ajunşi în număr mare în PMAN. Potrivit opiniei lor, datu cu ranga în cap - cea mai potrivită, mai simplă şi mai ,,umană” metodă pentru a impune propriul punct de vedere. Norme constituţionale nu mai contează ? Mă întreb, la baza rapoartelor comisiilor europene pentru drepturile omului ce va sta ? Nu cumva intoleranta şi lipsa de respect în R. Moldova faţă de cetăţean ? În consecinţă - neadmiterea accederii RM în UE, la valorile ei umane în timp apropiat cu termen nelimitat. De unii singuri nu avem nicio şansă de existenţă. Şi ce facem ? Restaurăm URSS ? Cu alte cuvinte: Adio UE ! Adio UNIRE ! Adio, FRAŢI ROMÂNI !. (???) Ori discursul agresiv, instigator, profund antieuropean şi antinaţional dîn ziua 9 mai de la Memorialul Eternităţii, rostit de cet. V. Voronin din întâmplare ajuns la preşedinţie, aducând laude rezultatelor războiului ,,victorios” în anii 1941-1945, pe când lumea progresistă comemorează la data de 8 mai pe toţi cei căzuţi, indiferent pe care parte a baricadei a luptat, şi serbează Ziua Europei la 9 mai, pe nimeni nu pune pe gânduri ? Prin aceasta s-a găsit un consens, o împăcare. Noi ce facem , negăm ? Perpetuare sărăciei profunde, corupţia, dictatura clanurilor mafiote, dezmăţul al poliţiştilor, injustiţia, dispariţia etnicilor români din acest teritoriul, discriminare, moarte prematură - or asta o dorim ? Metode evului medieval sunt incompatibile cu valorile şi aspiraţiile euroatlantice în sec. XXI A.Hristea-Stan. Chisinau. 13 mai 2008