Epilog: La începutul lui 2010, la un an de la 7 aprilie spuneam întrun comentariu aici despre AIE:
…I-am aceptat din start ca nişte figuranţi întro etapă de tranziţie. Altfel, fără ei (ca ei), nu ne mai puteam mişca pe/spre drumul normal…
Acum mă voi opri şi eu la cazul vânătorii nefericite. Pentru cei mai puţin informaţi – un link de la Unimedia care adună toate materialele la acest caz. Desigur, din unghiul de vedere al Unimediei, îmi pare cel mai corect aici, plus la asta cel care poate citi, citeşte de oriunde.
Da-uri…
A fost vânătoare. A fost tăinuirea omorului lui Sorin Paciu, timp 2 săptămâni(!), de către nişte oameni cărora hai să le spunem convenţional scunşi [skunk]. A fost deschiderea materialelor de către Jos Mafia-Mocanu. Socot că special la 6 ianuarie, zi de sâmbătă, 13.00, înainte ca aproape toată lumea să tragă pe dreapta de Crăciunul ortodox pe vechi (cu slujbe de către popi fundamentalişti şi anacronici, btw). A fost neîncrederea în ceea ce a relevat Mocanu. A fost nerecunoaşterea şi apoi recunoaşterea participării la acea vânătoare din partea unor funcţionari sus-puşi. Au fost mutre inocente şi ridicări din umeri ale marilor oficiali Filat şi Timofti. A fost şi este călătoria lui Ghimpu prin România cu statusurile lui de pe FB…nici nu ştiu cum să le numesc. Au fost şi vor mai fi multe lucruri.
Da, miroase foarte urât.
Doar că…
Doar că, scump compatriot dinăuntru şi din afara ţării, poate e timpul de a-ţi pune şi a-ţi răspunde la câteva întrebări fundamentale:
- Ai ştiut din start profilul psihologic şi social al celor care sunt aleşi la conducere? Da, l-ai ştiut.
- Apoi, e normal să te aştepţi la nişte fapte măreţe din partea unor fiinţe fără coloană vertebrală?
Concluzia e clară, trebuie de uitat atent şi de pus cap la cap toate faptele care au avut loc mai înainte, cele recente, dar şi la cele care încă urmează a avea loc: toată tristeţea care te curpinde, toată greaţa care te învăluie vine mai tare de la ceva neprelucrat undeva în cap la tine, decât de la această vânătoare.
I-ai ştiut de nişte ticăloşi, i-ai susţinut/admis la conducerea treburilor societăţii (implicit ale tale). În aşa caz fii sincer cu tine, oare Te aşteptai de la ei la fapte demne de un George Washington? Tu te aşteptai, dar ei, vedeţi dumneavoastră, nu se comportă conform principiilor pe care ţi le-ai închipuit! Şi acum uitaţi-vă cât de scârbit şi cât de greaţă mi-e!
***
Aşa că, acum, eu-tu-el-ea, avem o ocazie extraordinară, care vine din o mare nefericire – moartea unui om, Sorin Paciu cu decesul său prematur. Acum politicienii şi funcţionarii mari, aşa cum sunt ei azi, – corupţi, mincinoşi, nemernici şi ticăloşi s-au expus. Azi, prin scandalul vânătorii, ei au devenit vulnerabili. În sfârşit!
Acum, metaforic vorbind, alegătorii, opinia publică, societatea trebuie să treacă cu greblele pe spatele politicienilor. Calculat, aşa ca societatea, ca sistem, să-şi înveţe lecţia reieşită din această întâmplare nefericită. Fiindcă trebuie să spun aici – deloc nu vreau să se repete anul 2000 cu revenirea la putere a celorlalţi tâmpiţi revanşarzi şi radicali din pcrm, mai radicali ca cei din 2000.
În acelaşi timp, împreună cu nedorinţa de a vedea pcrm revenit, trebuie să obţii o curăţire maximă a princiiplor de conducere şi administrare a ţării. Trebuie de insistat, sub pericolul ghiliotinei politice, să fie eliminaţi toţi scunşii, toţi dihorii din sistem. Eliminaţi toţi, fără nici un motiv.
- demisiei fără discuţie a tuturor funcţionarilor şi oficialilor implicaţi în scandalul vânătorii recente,
- pedepsirea tuturor celor care au contribuit la trecerea sub tăcere a unui omor,
- deschiderea către o comisie specială a tuturor dosarelor compromiţătoare deţinute de MAI, Procuratură şi SIS faţă de funcţionarii actuali de orice rang şi demiterea necondiţionată a persoanelor vizate în ele, criterii stricte de moralitate şi integritate. pentru a exclude şantajul în eşaloanele superioare ale puterii.
- filtrarea strictă pe viitor şi demiterea la orice informaţie verificată de participare a funcţionarilor înalţi/oficialilor la vânători dubioase, saune, vizite peste hotare “sponsorizate”.
�����!
