Când am stricat aparatul de radio am simțit că s-a prăbușit lumea peste mine. “Ce ne facem?”, mi-am întrebat frații mai mici. Erau vinovaţi la fel ca şi mine de distrugerea radioului: am tras de el până s-a făcut bucăţele. Nu am primit niciun răspuns, doar nişte ochişori speriaţi mă priveau cu speranţă: “tu eşti fratele mai mare, ai 10 ani, găseşte o soluţie”. Am luat piesele aparatului, le-am băgat cumva în carcasă, am lipit plasticul cu nişte lipici obişnuit cât să se ţină şi am pus radioul de unde îl luasem. Am tăcut chitic şi nu le-am zis nimic părinţilor. După vreo două săptămâni fapta ne-a fost descoperită. Evident că am minţit acuzând mai întâi pisica de păcate. Apoi am venit cu nişte ipoteze SF, povestind cum nişte şoareci au venit la noi în casă, au distrus aparat cochet şi apoi au dispărut. Când nicio explicaţie nu a mers, toţi trei am sfârşit în a ne acuza unii pe alţii de “crima” comisă.

-

Mi-am amintit de radioul bucăţit de mine şi de fraţii mei în copilărie după ce am aflat noile detalii referitor la bărbatul împuşcat în timpul vânătorii din Pădurea Domnească. Până acum au ascuns fapta. Apoi au început să mintă. Atenţie, urmează etapa a treia, participanţii la vânătoare or să înceapă să-şi arunce mortul din cârcă’n cârcă. Să vedeţi atunci circul de pe lume. Oricum, de vină sunt toţi. Căci judecătorii, procurorii, politicienii, poliţiştii şi tot soiul de bărbaţi cârnaţi vajnici de-ai statului Moldovioara, participanţi la această vânătoare de pomină, s-au purtat exact ca nişte copii proşti. Proşti, proşti, proşti. Mai mult, ai impresia că urmăreşti o comedie cu tâmpiţi. Dar viaţa, după cum se ştie, bate filmul. Să tăinuieşti un omor din imprudenţă! Să minţi presa! Să încerci să ascunzi ancheta chiar şi de poliţişti! Dar cel mai important, să minţi opinia publică! Păi, mi se pare cea mai mare gherlă, cea mai adâncă prostie a secolului. Oare ce a fost în capul tâmpiţilor? Oare nu s-au gândit că o să iasă un scandal uriaş când o să se afle că au tăinuit o crimă, fie şi din imprudenţă? Încă o dată, săracii sunt proşti de bubuie. Cum, drăcia dracului, au ajuns ăştia în funcţii importante dacă nu gândesc cu capul, ci cu altă parte anatomică a corpului?

-

Oare nu era mai simplu să anunţe tragedia, să informeze opinia publică. Ok, era implicat un mare mahăr. Se vorbeşte că ucigaşul ar fi nuş’ce boss important de la Curtea de Apel. Totuşi, moarea unui om nu o poţi ascunde. Ce se putea întâmpla, proştilor? Sunt sigur că era un breaking news de o jumătate de ora la două televiziuni. Alte televiziuni, care au jurnale seara, făceau un reportaj despre acest incident. Evident, cu acest material începeau ştirile. A doua zi, însă, nu mai era prima ştire, ci a doua sau a treia. Într-o săptămână ştirea era veche, iar lumea uita. Cum a zis cineva pe facebook : “băi, dar au fost şi alţi oamenii împuşcaţi pe la vânătoare, nu e cine ştie ce ştire”. Este adevărat, vânătorul ucigaş trebuia să se retragă din funcţie. Poate îi era compromisă cariera, deşi mă îndoiesc, ceilalţi, însă, erau astăzi oameni corecţi. În schimb, ce ştim astăzi despre acest caz? Că a tunat şi i-a adunat… la o vânătoare. Proşti făcuţi la pachet.

-

Apropo, nu doar de prostie nativă este cazul să vorbim. Se spune că în situaţii limită afli adevăratul caracter al omului. Psihologic este de înţeles - individul nu are timp să-şi mai pună masca obişnuită şi îşi arată adevărata faţă. Uite după o situaţie limită am aflat şi noi că aceşti “vânători” nu sunt doar reduşi mintal, ci şi corupţi până în măduva oaselor. În virtutea puterii pe care o au s-au dat peste cap să muşamalizeze totul chiar dacă au făcut-o într-o manieră copilărească, prostească. Şi nu doar feţele lor corupte ni le-au arătat. Ei ne-au arătat adevărata faţă a sistemului. Acesta nu s-a schimbat cu nimic de la plecarea comuniştilor. Aş spune că a devenit chiar mai putred. Democraţie moldovenească: fiecare încearcă să fure cât poate şi să-şi acopere urmele dacă face o tâmpenie!