Icarii. Oameni ce se aruncă în labirinturi. Uneori stau singuri acolo. Alteori se întînesc pentru a se delecta cu nudurile existențelor aspațiale al altor răzbunați. Oameni care sorb din speranțe cît construiesc în palmele lor visuri. Oameni ce vor soare. Care reușesc să zboare o minune dar nu pot decola. În lumea de dincolo. Lumea în care nu există pereți și soare, ci oameni și aer. Icarii cad după ce îmbrațișează soarele. Ei au blestemul de a fi simțit fiebintele lui astral doar pentru cît decide cerul. Pentru cît timp durează topirea iluziei lor. Ei sunt sortiți la pierire. Pentru că oamenii nu pot să zboare. Oamenii…ei…se pot doar simți păsări.
