Mă prind culorile vii şi mă prinde vântul în braţele lui deja de două zile. Dar toate culorile ar fi moarte, iar vântul uscat dacă n-ar fi dragostea lui şi mâinile puternice întinse de la spate spre locul unde cândva, cineva va da din picioruşe.
Mi-era atât de dor de soare, dar mai tare de Soare. Şi nu e atâta lumină în jur cât lumină pe chip. Ies afară şi radiez. Chiar şi atunci când pleacă şi ştiu că zâmbeşte politicos; deşi ştiu că mă lasă în camera plină de noi, îmi vine să-mi scot cerceii, inelele, hainele şi tot, tot ceea ce am adunat pe parcursul zilei pierdută printre străini. Ca să mă găsesc în duş,turnată de apă fierbinte, de amintiri şi momente niciodată uitate.
Dacă aş putea, aş trăi mereu sub picături de apă caldă şi doar în cu capul pe pieptul lui. Lasă să-mi curgă machiajul, să am puţin aer şi pielea să strângă apă. Iar cum nu pot face asta, mă limitez să-mi petrec ceva timp liber în cearşafuri moi şi albe, în miros de somn şi tandreţe. Şi fie ca zilele astea să nu se mai sfârşească.
- Bună dimineaţaaaa, soare <3
Filed under: Atitudini
