Cand sunt la Praga am un dor nebun de casa. Memoria pastreaza intotdeauna doar cele mai frumoase momente si ai impresia ca acolo unde nu esti tu, acolo e …acasa.
Cand revin acasa imi dau seama dupa cateva zile ca nu exista la fel de multe lucruri pe care sa le pot aici face, nu exista aceleasi conexiuni, nu-mi mai am lucrurile care ma intereseaza in jurul meu, rafturile pastreaza lucrurile invechite care aduc a nostalgie si zambet la inceput si lipsa de interes a doua zi.
Chiar si oamenii care sincer si evident se bucura revederii, se deprind cu absenta-mi indata dupa ce ne luam ramas bun. Pentru ca asa ne-am deprins, timp de cei 2 ani de cand nu mai sunt prin preajma.
Si-mi dau seama ca-s cu toata inima si ratiunea mea in doua tari. In acelasi timp sunt in ambele locuri si nici in unul dintre ele nu sunt pedeplin.
… sa fie doar poeziile lui Bacovia revizuite astazi motivul care ma pune pe astfel de ganduri de plumb?
Filed under: Uncategorized
