Iată ce minune s - a întîmplat în timpul celui de al doilea război mondial. Istorioara este scrisă după cuvintele lui Ivan Dmitrievici. S - a întîmplat aceasta cu mult timp în urmă, în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Nemţii au ocupat gara, dar în sătucul din apropiere nu intrau. Ei, desigur, îl ţineau sub control, dar toate forţele au fos localizate la stație pentru a o proteja. La cei 14 ani ai săi Vanica lucra deja cu partizanii și punea explozibil sub eşaloanele nemților. El adesea venea pe la stație și nemților nici prin cap nu le trecea, că el aruncă în aer trenurile lor. Vanica ajuta la descărcarea vagoanelor și pentru aceasta primea de la nemți pesmeți din pîine. Odată, cînd se întorcea de la o misiune, mergând spre sat, Vanica a dat întîmplător peste o biserică pe jumătate dărîmată. Căutînd printre ruine, Vanica a găsit , după cum a crezut el, un tablou frumos într – o ramă aurie. De acolo pe el îl privea un om în vîrsta cu ochii limpezi și cu un aspect plăcut. "Frumos!" - s -a gîndit Vania și, ştergînd de pe portret praful, l – a băgat în sân. Nemaigăsind nimic potrivit, el a ieşit din biserica ruinată și a văzut imediat o patrulă germană. Reacţia lui Vanica era în general, întotdeauna calmă la apariţia patrulelor, dar în acest moment, pentru un motiv oarecare el s - asperiat fără să realizeze de ce și a rupt – o la fugă. Doi soldaţi germani au alergat după el, strigînd : - Sofort bleibe stehen, ceea ce însemna, oprește - te imediat! Dar Vanica a fugit din toate puterile spre pădure, fără să se mai uite înapoi. Dintr-o dată, chiar în apropierea pădurii a apărut în fața lui ca din pămînt Potap. El era un țăran din sat,tăcut din fire. Dar Vania a văzut, că era îmbrăcat în haine de polițai. - Stai, țîncușorule! - A strigat Potap și a dus arma sa la ochi. - Nenea Potap, sunt eu, Vanica! - Asta tu pui explosibil sub trenuri? - a întrebat Potap, fără a lua arma de la ochi. - Deci tu eşti trădătorul, nenea Potap? Despre tine vorbeau partizanii? - Cu surprindere și supărare în glas a strigat Vanica.Potap a apăsat pe trăgaci și împușcătura a răsunat. Glontele l – a nimerit în piept. Lovitura a fost atît de puternică, încît Vanica a sărit trei metri înapoi și au căzut lat la pămînt. Au venit alergînd și soldaţii la zgomotul împușcăturii. Unul dintre ei s - a dus la băiatul căzutt pe spate și l – a împins cu piciorul. Corpul lui zăcea fără mişcare, iar din gură îi curgea sînge. Soldatul s -a aplecat și a scos din mîneca lui Vanica două bucăţi de fitil de siguranţă, le-a arătat colegului său. Acela clătină din cap și i – a făcut din mînă lui Potap să se apropie.- Gut împuști, forte bine! - l – a lăudat soldatul pe Potap. - Foarte gut! Vei avea ca supliment o conservă cu carne. Soldații au luat armele și s – au înapoiat la stație. Vanica și – a revenit, fiind lins de cîinele, pe care el l – adăpostit cindva, găsind-l în stradă înfometat și bolnav. Vanica a deschis ochii și s - a uitat la cîine. Acesta schelălăia încet, bucuros pentru stăpânul său. Vanica a încercat sa se ridice, dar o durere ascuțită în piept l - a făcut să strige. El s - a culcat din nou pe spate. Strîngîndu – și toate puterile, se întoarse pe o parte. Cu greu biruindu – și durerea, Vanica reuși să se așeze. "Cum așa?" - s – a gîndit Vanica - "Eu nu am murit!"Și-a băgat mîina în sân și a scos portretul.Privindu – l, el nu își putea crede ochilor! Sfântul Nicolae ținea glontele în mâna, ridicată într-un gest de binecuvântare.Vanica a cercetat din nou icoana , pictată pe o placă din lemn, care avea mai mult de o duzină de ani. Doar acum Vania și - a dat seama ce s - a întîmplat. El, la fel ca toți copiii sovietici, nu știa să se roage. Și – a amintit cum se ruga bunica lui pe ascuns. A ajuns cu greu în pădure și a rezemat icoana de un copac. Apoi s – a închinat până la pămînt, scăldîndu – se în lacrimi și ignorând durerea dîn piept:- "Mulțumesc, bunicule, mulțumesc pentru salvarea mea!"În cele din urmă liniștindu - se, s - a culcat pe iarbă. Privind cu ochii larg deschiși la norii albi, care pluteau pe cer, el s-a gîndit: "Precis că este Dumnezeu! Bunica mereu îmi vorbea despre asta! Și nu am crezut - o. Acum, el m - a salvat."Apoi Vanica s – a sculat, a pus icoana în sân și a constatat cu mirare,că durerea din piept nu îl mai supăra. S – a mai lovit ușor la piept, dar nu a simțit durere . "Miracol" - s – a gîndit el și a plecat în pădure la partizani. Vanica a trecut tot războiul, purtînd icoana mereu la el, nu a lăsat – o nici pentru un minut. De-a lungul războiului nu a primit nici o zgârietură, deși uneori a participat la lupte aprigi și încăerări crunte. Acum icoana stă la Ivan Dmitrievici în colț pe perete și Sfântul Nicolae așa și deține glontele, tras de mâna trădătoare a lui Potap. Mulți experți au privit la acest miracol, dar nu au putut da nici o explicație. (Traducere: Nori).Sursa originală în limba rusă și imaginea:http://my.mail.ru/community/slavaboguzavsjo/4643FE87A0E659F6.htmlDIN BLOGURILE MOLDOVEI
Traducere din rusă a postării de pe saitul Moi Mir „ PRECIS CĂ ESTE DUMNEZEU!”
Iată ce minune s - a întîmplat în timpul celui de al doilea război mondial. Istorioara este scrisă după cuvintele lui Ivan Dmitrievici. S - a întîmplat aceasta cu mult timp în urmă, în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Nemţii au ocupat gara, dar în sătucul din apropiere nu intrau. Ei, desigur, îl ţineau sub control, dar toate forţele au fos localizate la stație pentru a o proteja. La cei 14 ani ai săi Vanica lucra deja cu partizanii și punea explozibil sub eşaloanele nemților. El adesea venea pe la stație și nemților nici prin cap nu le trecea, că el aruncă în aer trenurile lor. Vanica ajuta la descărcarea vagoanelor și pentru aceasta primea de la nemți pesmeți din pîine. Odată, cînd se întorcea de la o misiune, mergând spre sat, Vanica a dat întîmplător peste o biserică pe jumătate dărîmată. Căutînd printre ruine, Vanica a găsit , după cum a crezut el, un tablou frumos într – o ramă aurie. De acolo pe el îl privea un om în vîrsta cu ochii limpezi și cu un aspect plăcut. "Frumos!" - s -a gîndit Vania și, ştergînd de pe portret praful, l – a băgat în sân. Nemaigăsind nimic potrivit, el a ieşit din biserica ruinată și a văzut imediat o patrulă germană. Reacţia lui Vanica era în general, întotdeauna calmă la apariţia patrulelor, dar în acest moment, pentru un motiv oarecare el s - asperiat fără să realizeze de ce și a rupt – o la fugă. Doi soldaţi germani au alergat după el, strigînd : - Sofort bleibe stehen, ceea ce însemna, oprește - te imediat! Dar Vanica a fugit din toate puterile spre pădure, fără să se mai uite înapoi. Dintr-o dată, chiar în apropierea pădurii a apărut în fața lui ca din pămînt Potap. El era un țăran din sat,tăcut din fire. Dar Vania a văzut, că era îmbrăcat în haine de polițai. - Stai, țîncușorule! - A strigat Potap și a dus arma sa la ochi. - Nenea Potap, sunt eu, Vanica! - Asta tu pui explosibil sub trenuri? - a întrebat Potap, fără a lua arma de la ochi. - Deci tu eşti trădătorul, nenea Potap? Despre tine vorbeau partizanii? - Cu surprindere și supărare în glas a strigat Vanica.Potap a apăsat pe trăgaci și împușcătura a răsunat. Glontele l – a nimerit în piept. Lovitura a fost atît de puternică, încît Vanica a sărit trei metri înapoi și au căzut lat la pămînt. Au venit alergînd și soldaţii la zgomotul împușcăturii. Unul dintre ei s - a dus la băiatul căzutt pe spate și l – a împins cu piciorul. Corpul lui zăcea fără mişcare, iar din gură îi curgea sînge. Soldatul s -a aplecat și a scos din mîneca lui Vanica două bucăţi de fitil de siguranţă, le-a arătat colegului său. Acela clătină din cap și i – a făcut din mînă lui Potap să se apropie.- Gut împuști, forte bine! - l – a lăudat soldatul pe Potap. - Foarte gut! Vei avea ca supliment o conservă cu carne. Soldații au luat armele și s – au înapoiat la stație. Vanica și – a revenit, fiind lins de cîinele, pe care el l – adăpostit cindva, găsind-l în stradă înfometat și bolnav. Vanica a deschis ochii și s - a uitat la cîine. Acesta schelălăia încet, bucuros pentru stăpânul său. Vanica a încercat sa se ridice, dar o durere ascuțită în piept l - a făcut să strige. El s - a culcat din nou pe spate. Strîngîndu – și toate puterile, se întoarse pe o parte. Cu greu biruindu – și durerea, Vanica reuși să se așeze. "Cum așa?" - s – a gîndit Vanica - "Eu nu am murit!"Și-a băgat mîina în sân și a scos portretul.Privindu – l, el nu își putea crede ochilor! Sfântul Nicolae ținea glontele în mâna, ridicată într-un gest de binecuvântare.Vanica a cercetat din nou icoana , pictată pe o placă din lemn, care avea mai mult de o duzină de ani. Doar acum Vania și - a dat seama ce s - a întîmplat. El, la fel ca toți copiii sovietici, nu știa să se roage. Și – a amintit cum se ruga bunica lui pe ascuns. A ajuns cu greu în pădure și a rezemat icoana de un copac. Apoi s – a închinat până la pămînt, scăldîndu – se în lacrimi și ignorând durerea dîn piept:- "Mulțumesc, bunicule, mulțumesc pentru salvarea mea!"În cele din urmă liniștindu - se, s - a culcat pe iarbă. Privind cu ochii larg deschiși la norii albi, care pluteau pe cer, el s-a gîndit: "Precis că este Dumnezeu! Bunica mereu îmi vorbea despre asta! Și nu am crezut - o. Acum, el m - a salvat."Apoi Vanica s – a sculat, a pus icoana în sân și a constatat cu mirare,că durerea din piept nu îl mai supăra. S – a mai lovit ușor la piept, dar nu a simțit durere . "Miracol" - s – a gîndit el și a plecat în pădure la partizani. Vanica a trecut tot războiul, purtînd icoana mereu la el, nu a lăsat – o nici pentru un minut. De-a lungul războiului nu a primit nici o zgârietură, deși uneori a participat la lupte aprigi și încăerări crunte. Acum icoana stă la Ivan Dmitrievici în colț pe perete și Sfântul Nicolae așa și deține glontele, tras de mâna trădătoare a lui Potap. Mulți experți au privit la acest miracol, dar nu au putut da nici o explicație. (Traducere: Nori).Sursa originală în limba rusă și imaginea:http://my.mail.ru/community/slavaboguzavsjo/4643FE87A0E659F6.html