Prima mea revelaţie serioasă în viaţă a fost conştientizarea că nu trebuie să plac la toată lumea. Şi de aici s-a pornit libertatea. Oamenii care intru în viaţa mea mă acceptă sau nu aşa cum sunt şi rămîn sau pleacă de acolo. Mă acordez doar la dorinţele şi investiţiile de încredere a părinţilor mei. Pentru că ei sunt totul meu. În rest…în rest am aripi, visuri, preferinţe proprii şi îmi pot permite luxul de a nu mişca aprobator din cap ori de cîte ori vreau ca cineva să îmi zîmbească. Pentru că minciuna dăruită pentru a place înseamnă a te înşela pe tine. Cel puţin pentru mine e aşa. Şi chiar cu politica asta protecţionistă în viaţa sunt înconjurată de dragoste. Pentru că sunt oameni care mă acceptă cu alegerile mele fără a avea frustrarea de a-mi cere să le aplaud pe ale lor. Şi eu îi iubesc şi accept cu alegerile lor. O anarhie de personalităţi în regatul asta în care am reşedinţa.
O doua revelaţie-revoluţie e încă în proiect. Stă în proiect de multa vreme şi trebuie începută realizarea. E despre fericire pe termen scurt. E despre termene ridicate şi umplut aici şi acum spaţiul din jur cu fluizi de cald. Fără a aştepta metrii pătraţi, concertele, călătoriile din vara viitoare, weekendul, sărbătorile, pauza de masă ş.a. chestiuţe pentru a te simţi o balenă întreagă de plină de fericire ce eşti. E despre bucurii mici care umplu depozitele largi ale sufletului şi îl lasă plin. Pentru că chestia asta…căreia îi zicem aşa de inspirat viaţă este destul de delicioasă cînd începem să o iubim pur şi simplu. Fără a încerca să o băgăm în formule complicate.
