Și azi

Acum câțiva ani ningea de poveste.
Era ger, iar eu purtam o pereche de cizme subțiri și aveam picioarele bocnă.
Stătea la balcon, era mai tânăr, iar printre beculețele aprinse îmi părea mai frumos ca niciodată.
Pe păr i se așternuse fulgi mășcați.
În stradă era lume multă, iar de undeva dintr-o boxă se auzea Nelly Ciobanu cu „dragostea doare”…
Mă uitam la el și mă gândeam ce bine seamănă cu tata.
Inima îmi spărgea pieptul, mi-era frică să nu-și oprească privirea asupra mea.
M-aș fi făcut una cu fulgii ce se așterneau haotic pe troutar.
Îl iubeam.
Și azi îl iubesc, cu tot torentul de alb care mi-a invadat de-atunci viața.
Și azi îl văd pe tata în ochii lui, în vorbă și-n gesturi.
Și azi ninge ca-n Bacovia.
Și azi de undeva, dintr-o boxă am auzit că „dragostea doare”….