11 decembrie, 2012
Asociaţia „Tinerii pentru Dreptul la Viaţă”, Bălţi (TDV, Bălţi) la 20 noiembrie anul curent a împlinit 15 ani de activitate. O bună parte din programele realizate de asociaţie sunt considerate modele de bună practică, în special cele din domeniul prevenirii HIV, reducerea riscurilor şi asistenţa psiho-socială a consumatorilor de droguri injectabile.
Începînd cu anul 2000, TDV, Bălţi implementează programele de reducere a riscurilor pentru utilizatori de droguri injectabil şi lucratoarele sexului comercial în mun. Bălţi, iar din anul 2010 administrează activitatea Centrului social de asistenţă a persoanelor dependente de substanţe psiho-active „PULS”. Activitatea acestui Centru se desfăşoară într-o încăpere arendată, pentru care lunar se oferă plată. Ambele programe sunt susţinute financiar din resursele Fondului Global.
Tinind foarte mult la activităţile desfăşurate şi aspirînd la asigurarea durabilităţii şi continuităţii lor, TDV, Bălţi a solicitat şi obţinut de la Primăria municipiului Bălţi, cu titlu de arendă gratuită, un spaţiu cu suprafaţa de 300m², parte a unei grădiniţe vechi, amplasată lîngă Centrul pentru PTH „Viaţa cu Speranţă”, bulevardul Victoriei 9A. Acest spaţiu urmează să găzduiască toate activităţile asociaţiei adresate grupurilor cu risc sporit de infectare cu HIV, iar seriviciile urmînd sî fie prestate în baza principiului „ghişeul unic”: servicii de reducere a riscurilor, servicii de asistenţă psiho-socială, serviciul de consiliere şi testare voluntară la HIV, şi altele. În acceşi ordine de idei, acest spaţiu constituie şi modalitatea de a oferi sustenabilitate programelor implementate în cazul stopării sau reducerii finanţărilor din resursele Fondului Global. Marea problema constă în faptul că acest spaţiu necesită reparaţie capitală cu investirea a aproximativ 100 mii USD. Există o potentială posibilitate ca o mică parte din această sumă să fie acoperita din banii care se cheltuie lunar pentru arenda actualei încăperi a Centrului „PULS” (la aprobarea Fondului Global). Cea mai mare parte însă a resurselor necesare este indisponibilă.
În acest context, solicităm respectuos atenţia Dvs. asupra acestei probleme, dar totodată posibilităţi de a asigura durabilitatea programelor comune. Vă rugăm frumos să analizaţi situaţia, dar şi posibilităţile de a interveni în solutionarea ei prin acordarea resurselor necesare, cel putin parţiale, prin analiza economiilor disponibile în cadrul grantului consolidat a Fondului Global acordat Republicii Moldova. Vî suntem recunoscători pentru orice sugestie sau acţiune de suport.
Important de menţionat este şi faptul că Asociaţia „Tinerii pentru Dreptul la Viaţă”, Bălţi este unica asociaţie din mun. Bălţi care prestează servicii grupurilor cu risc sporit de infectare cu HIV.
Cu deosebit respect şi recunoştinţă pentru suportul Dvs.
Ala Iaţco, preşedinte, Asociaţia „Tinerii pentru Dreptul la Viaţă”, Bălţi
DIN BLOGURILE MOLDOVEI
Apel de ajutor şi sustinere – Asociaţia “Tinerii pentru Dreptul la Viaţă”, Bălţi
Stimati colegi, parteneri si reprezentanti ai institutiilor finantatoare,