La început a fost “Grăieşti moldovineşti”. Sau poate se numeau “Grăieşte moldoveneşte”? Nu ţin minte exact. Dacă sunteţi curioşi, cu siguranţă, un google v-ar ajuta. Cert este că au spart tiparele, au scandalizat şi, evident, au devenit hituri în rândul tinerilor, adolescenţilor, copiilor. Eram liceean când casetele, da, da, casetele cu GM(Grăieşte Moldoveneşte) se vindeau ca pâinea caldă. Erau atât de ascultate, încât se încălceau benzile în casetofoane. Se scoteau, se lipea banda cu ojă şi dă-i înc’o dată. Era o adevărată nebunie. Râdeau prietenii mei de se uscau. Unii ştiau chiar şi anumite versuri pe de rost. În ceea ce mă priveşte, niciodată nu am crezut că astfel de piese vor avea succes. Au avut, unul uriaş. Reţeta era simplă. Se luau cântece, hituri româneşti, ruseşti, internaţionale, se schimbau cuvintili şî sî cânta totalmenti moldov’neşti. Iată un exemplu, Graieste Moldoveneste feat Akon - (Smambat)S’mă’băt . Dar vă spuneam, lumea se împărţise în două: scandalizaţii şi admiratorii. Eu nu eram nici cu unii, nici cu alţii. Mă amuza, dar în acelaşi timp mă deranja derapajul lingvistic al GM. Căci limba română se vorbea şi se vorbeşte alandala în Moldova. De ce, în aceste condiţii, să mai promovezi maldavnizmele?

-

Abia s-a stins steaua celor de la GM, că în Piaţa Centrală din Chişinău şi-a făcut apariţia Pavel Stratan, casetele cu Pavel Stratan. Şi el cânta maldavneşti, doar că schimbase un pic reţeta. Avea piese pentru care compunea chiar el melodiile. Şi ce melodii? Nu erau rele deloc. Dar pentru că venea după GM, trebuia să iasă cumva în evidenţă. Aşa că, parcă mai mult decât oricând, versurile sale aveau din abundenţă alcool, ţigări, jocuri de noroc ş.a. Altfel nu ar mai fi fost niciun haz să ascultăm un nene cântând la chitară cu acşent maldavnesc. Spre deosebire de GM, Pavel Stratan a ştiut să se reinventeze, astfel persistă şi astăzi în şoubizul românesc, moldovenesc. Are acel vino’n'coa, mai ales în România, unde este extrem de apreciat. Bravo lui. În special pentru faptul că dacă dai la o parte stratul subţire, de cuvinte maldavneşti, depistezi un soi de filozofie existenţială, de tipul lui Stan Păţitu’. Deşi, la început, aveam aceleaşi reţineri ca şi în cazul GM, pe Pavel Stratan am învăţat să-l apreciez ulterior. Da, Pavel cântă cu accent moldovenesc. Da, Pavel forţează limba română prin tautologii, pleonasme, oximoroane: în minte îmi vine piesa M-am născut de ziua mea. Totuşi, Pavel ştie limba română şi Pavel are suflet de artist. Am avut ocazia să discut cu el în repetate rânduri şi m-am convins de acestea personal. Şi încă ceva foarte important, când vorbeşti cu Pavel Stratan, când îi asculţi vorbele calme, vocea extrem de liniştă, aproape şoptită, îţi dai seama că el, de fapt, contrastează puternic cu tipul dur din cântecele sale.

-

Ei bine, în momentul în care Pavel Stratan îşi făcea loc pe tarabele din Piaţa Centrală internetul luase avântul necesar în Moldova pentru apariţia fenomenului numit… tam, tadam, taradam… Planeta Moldova (PM). PM a făcut valuri în Moldova, dar şi în România cu piesa lor Avem di tăti. Spre deosebire de GM, de Pavel Stratan, cei de PM erau duri în limbaj şi în abordare. Înjurăturile erau la ordinea zilei. Ei au apăsat şi mai tare pe acceleraţie. Dacă vreţi nişte înjurături marca PM, iată un exemplu într-o scenetă audio.

-

Când credeam că nimic nu mă mai poate surprinde. Când credeam că tot ce a fost mai urât în moldoveni a fost cântat, paracântat şi extracântat, a apărut această Carla’s Dreams(CD). Apariţia m-a lovit ca un ciocan prin versurile pline de rusisme şi înjurături. Aşa mi-am dat seama că GM, cât şi Pavel Stratan(PS), cât şi PM erau intelectuali, profesori universitari în filologie. Să fac o clarificare, nu am nimic împotriva CD, nu-i judec pe cei care ascultă aşa ceva, la fel cum nu am nimic împotriva celor care ascultau şi ascultă GM, PM şi PS. O singură chestie mă intrigă, oare până unde se va ajunge? Se poate mai mult? Mai poate fi apăsată acceleraţia? CD cântă perfect moldoveneşte, cu rusisme, cu jargoane, cu înjurături ca la beţie, cu invective de cea mai joasă speţă. Ok, este un mod de a ironiza moldoveanul nostru incult. Dar oare moldoveanul incult înţelege asta? Oare tinerilor li se pare ciotka să îngâne, dă-te’n c…da mă-tii? Scria cineva pe fesebuci că CD a avut recent un concert la Bucureşti şi cică erau foarte mulţi gopnici(un fel de manelişti în variantă rusească). Două lucruri m-au şocat. Unu, de unde gopnici în Bucureşti? Doi, CD are concerte?

-

PS: Ca să revin la clasicii deja Grăieşte Moldoveneşte. Ei ziceau într-un cântec: “Apasî pi gaz, noi am ieşât pi trasâ!”. Întrebarea este: oare se mai poate apăsa pe acceleraţie în cazul cântecelor cu maldavnizme? Până unde se poate merge?