Am umezit pensula în paharul de lacrimi, şi am început să fur din paleta mea pentru a întinde pe pînză culoarea unui vis. Părea atît de complet…pînă am făcut un pas în urmă şi am privit creaţia excentrismului meu. Era atît de jalnic ce se vroia absolut. Clipe pierdute în contemplarea debusolată a propriei nimicnicii. Dorinţa frentică de a şterge. Iar după…după am rămas cu culorile din paradisul desenat de mine pe mîini, pe coate, pe pîntece, pe gînduri…Atît de singură, atît de murdara, atît de aproape de pînza în care au fost visuri. Visurile Mele.
