ochii tăi, de exemplu, de un albastru nefolositor mie, gleznele tale goale, osoase şi încă bronzate, modelate corect de tăietura la modă a pantalonilor, fesele rotunjite cu o mişcare din încheietură, de pictor familiarizat cu propria manie a perfecţiunii, obsedat să repare ce mai smintește uneori natura, mania desăvârşirii ce omoară cu zile, cu zâmbetul pe buze, nu din curiozitate de ordin ştiinţific, ca pe o gâză a cărei dispariţie nu ar afecta echilibrul ecologic ori lanţul trofic
săru' mâna, îmi şopteşte zâmbind împăciuitor, ca unui nebun căruia i-a venit ceasul medicaţiei, te-ai speriat?, nu mă speriasem, priveam pe stradă, adăpostit acum de vitrină şi de jaluzele, săru' mâna, şi se grăbi să-mi surâdă, ca să nu cad lat, atins de vreo sperietură zdravănă - vânzătoarea; să fi crezut că o cunosc de undeva? nu făceam decât să privesc, prăbuşit în mine însumi, animaţia neliniştitoare a străzii, iată de ce mă furişasem acolo, pentru a-mi găsi un locşor din care să pot urmări în tihnă ceea ce mă bântuia, să-mi pândesc prădătorii:
să văd cum trec fetele oraşului; cele despuiate de griji şi de prejudecăţi vestimentare, cele surâzătoare şi nu încruntate, cele obraznice de te scrutează până în plămâni, fără pic de milă, dar şi fără patimă, la adăpostul fizionomiei lor anonime, frumuseţi tulburătoare în decor mic-vienez, frumuseţi fără nume care cutează multe din ochi, căci acest joc vinovat nu le implică nici nu le învinovăţeşte cu ceva, îşi foarfecă picioarele în paşi mari, îşi poartă trupurile împlinite de dragul de a-și juca improvizând rolul de apariţii, apariţii şi atât - imagini perindate, itinerante, sfâşietor de reale, dar intangibile, aş putea sări dacă aş pofti în decolteurile lor nesăbuite, târfe, eleve silitoare şi făpturi călărite vădit de hormoni, mascând deopotrivă porniri de cocotă, calităţi de studentă superficială şi stil rafinat de femeie completă.
Apoi, a venit ploaia, ca o poluţie nocturnă, fără să-mi poată potoli creierul în fierbere şi trupul chinuit de dor de ducă pe coclauri; am înşfăcat cartea războiului sfârşitului lumii, citind cu furie, pe măsură ce ploaia se înteţea, ropotind tot mai tare, devenind torenţială, venind în averse stăruitoare.
Ce-o fi zicând pământul, cu buza lui crăpată de sete?
