Ca să mă mai înveselesc, nemaiştiind în ce anotimp mă aflu, m-am stropit cu o pană înmuiată în acid, drog puternic, sintetic, foarte toxic, ştiu şi eu: mirceageoană nu ar lua acid, nici măcar pe cale electronică, pentru că i s-ar deteriora cipul special implantat în lobul parietal pentru a i se induce artificial ideea de succes şi nu l-ar mai recunoaşte colegii, lăsându-l pe dinafară - am ascultat acidul în timp ce bulbucea pe pielea mea, usturându-mă, muşcând din mine, preluând guvernarea, contorsionându-mi chipul în fel şi chip.
toamnă - anotimp al gerunziilor nesatisfăcute, boscorodită de acidul greu de calmat doar cu pastila de algocalmin primită rest la farmacie de la fata aceea cu parfum de sudoare şi excesul de sebum alunecându-i duios pe păr, durerea mă asurzeşte şi parcă nu mi-ar cânta un cântec de leagăn, ci unul de căzut în somn schizoid-catatonic, îl aud mai întâi cum se insinuează mişeleşte de nuştiuunde, se strecoară pe la periferia percepţiei şi brusc izbucnind strident într-un lătrat continuu de câine, ca orice acid care se respectă, un lătrat tânguit, se strecoară în spirale arăbeşti, negociind, forând în urechile mele nepregătite, narcotizate de sunetele medii (manipularea mediilor face minuni din acid!), somnolente
să te fi ținut când scăpară din grajduri caii progresişti, masându-mi muşchii cu copitele lor trase în oţel de compoziţie minimală, pluteam ascultându-le trapul liniştitor, picioarele nu-mi mai atingeau pământul, iar mâinile îşi regăseau, cel puţin încercau, propriul echilibru în aer, băteau cu încrâncenare aerul nevinovat, neprihănit cu păcate capitale, ci poate numai cu păcate din celelalte, de provincie.
Soarele se răsuceşte nestingherit pe deasupra lumii, risipind o lumină ce nu se mai împiedică în frunze, cerul e mai aproape şi mai plat, un cer de vară deasupra toamnei de nerecunoscut ne înveseleşte iluzoriu, apropiindu-se de orizont ca un cotropitor pașnic, înaintea căruia noi pustiim voluntar totul ca să-l înfometăm, să-l otrăvim, să murim cu el în braţe.