Stăteam eu și dezlegam la gură un sac, lângă nava furată de la Baikonur, și-mi aminteam ce a fost pe Pământ în data de 21.12.2012. Pe planeta roșie bătea vântul și nisipul îmi intra în nas, ochi, gură și urechi. Tot în nas îmi intra, cu viteză mare, și coxul pe care-l trăgeam lacom, direct din sac. După câteva inspirări necontrolate de praf alb, mi-am aprins o țigară și încercam să-mi păstrez calmul, având în vedere că am rămas, cel mai probabil, unicul supraviețuitor al rasei umane, ceea ce mă speria un pic. Dar panica a început să dispară, pe măsură ce cocaina își făcea efectul. Pentru a supraviețui pe această planetă am nevoie de aer, apă și mâncare. Aer este, tăt normal. Savanții, la comanda conducătorilor lumii, au lucrat intens asupra restabilirii oxigenului și a temperaturii normale pe planeta roșie. Ei știau despre ce urma să se întâmple pe Pământ și au început din timp să repornească nucleul acestei planete. Aici totul e ca pe Pământ, înafară de floră și faună, care încă n-au dat nici un semn de existență. Mâncare și apă este pe navă, rezerve pentru aproximativ un an. Care-i primul lucru pe care-l faci când ajungi pe o planetă? Iaca la școală nu ne-o învățat, nici la univer și nici pe wikipedia nu-i așa informație. Bine că este narcota, mi-am zis eu în gând și am vrut să mai trag oleacă pe nas, dar m-am oprit pentru că am auzit un sunet straniu. Am analizat repejor, cu privirea, linia orizontului ce mă înconjura și, huiak, am zărit ceva în depărtare. Era un fel de robot cu 6 roți nu prea mari și cu un cap pătratic. Și za huinea, m-am întrebat eu nedumerit și m-am apropiat de respectiva creatură. Era Curiosity. Știți voi, robotul cela trimis de NASA să probevească poleana. Și stăteam eu și mă uitam la el, cu botul de praf, și mă gândeam la faptul că din toată omenirea am rămas doar eu și un robot. Яхуею. Însă robotul se mișca încontinuu și în aceeași direcție, ceea ce m-a făcut să-mi dau seama că el merge după cum i-a fost dată ultima comandă, din vreun laborator al NASA, sau Huston sau de unde eu să știu, blea? El, pur și simplu mergea. Atunci eu am luat și am apăsat butonul OFF, iar el s-a oprit și i s-au stins beculețele. După asta am mers înapoi pe navă și m-am așezat pe scaunul de comandă. Am intrat pe facebook și am scris repejor un status „gruz pe marte, numai ce l-am găsit pe curiosity lol yolo swag dude cool futeți-mi careva o palmă”. A, am uitat să adaug că serverele pe care stătea tot internetul din lume erau deja la bordul navei când eu am ugonit-o de la Baikonur. Da despre asta vă povestesc mai încolo. Deci, postez eu statusul meu supergenial pe fb și încep să casc gura la ultimile statusuri din viețile oamenilor. Cam așa ceva au postat oamenii înainte de a muri:

Miss u my girls ft tare
Inamicul Public. în direct, acum la JurnalTV! ;)
virus nou pe skype... neam-neam! ]:)
gooool Steaua !!!!!
WOOOOW CE FRUMOSS NINGEEE!!11
asa de tare vreau in weekend undeva sa ma rup, bautura, dansuri, nebuneala...unde?
recomandati-mi un film bun!
Cine stie de unde pot cumpara suvenire in frankfurt airport?
pe 22 zbor la america iuuhuuuuu

Și tot așa mai departe. Mă uitam și la diferite fotografii, făcute pe planeta maternă și mă gândeam că acele imagini nu le voi mai vedea vreodată pe viu. Și în acel moment s-a întâmplat ceva care mi-a făcut inima să se oprească pentru vreo două secunde, cred că. Sus, în partea stângă a paginii de facebook, apare, cu roșu, o notificare. Eu am stat un pic nemișcat și mă holbam la monitor. Având în vedere că eu îs ultimul om din univers, cine mai stă pe facebook? Pohui, dă să văd ce za huinea, mi-am zis eu și am apăsat pe globulețul din colț. „Angela Gonța a adăugat un comentariu la starea dvs.”

Moment de liniște, după care:

------------------------------------------------------------------

celebrating.gif

tumblr_m9zpufaACV1qbq7sk.gif














Soccer_kisses.gif














tumblrmd1f.giftumblr_may0ivGZDx1qby4mmo2_500.gif










p2Gvt.gif0_ac90a_6cbe2806_L.jpg

62914_o.gif


-----------------------------------------------------------------

Vouă vă este vesel, da eu stau pe груз că boul de Alonso n-a câștigat campionatul anul acesta.

În comentariu, Angela a scris „lol da tu unde anume ești?”. Da eu scriu „câmpia Terra Meridiani, lângă un crater”. Aștept să scrie și ea ceva. Nu scrie. Nu scrie. Nu scrie. Dar stați o clipă. Am stat mai multe clipe și nimic. Aud sunet de motor venind de afară. Cobor de pe navă da acolo Angela stă sebe la volanul unui uazic și mă privește zâmbind. Uazicul era roz și cu toate roțile umflate. Angela mă privește și mă îndeamnă să urc în uazic. Da hai eu mă sui la ruli, îi zic eu, iar ea se mută pe scaunul de alături și eu mă sui la ruli. Apăs gazul și uazicul o ia, brusc, din loc. Peste 15 metri se termină benzina și motorul se oprește. Huinea uazicul tău, îi zic eu Angelei, hai la mine pe corabie. Coborâm din uazic și mergem pe corabie. Da unde-i bucătăria? mă întreabă Angela, indignată. Eu atunci am înțeles că nu știu unde se află bucătăria sau, vabșce, dacă există bucătărie pe corabie. Pohui de bucătărie, am zis eu, iaca cox este. Angela s-a apropiat de sac și a tras de două ori, direct din sac. Apoi a stat oleacă nemișcată, s-a uitat la mine, m-a privit seducător, apoi mi s-a aruncat în gât și ne-am apucat de continuat rasa omenească. Peste trei zile Angela a zis „Paliubomu trebuie cuhne.” Eu atunci m-am luat în mâini și m-am apucat să-i construiesc femeiei cuhne.

Apu am început mesajul menționând de întâmplările de pe Pământ din data de 21.12.2012. Eu așa și n-am înțeles толком ce a fost. Totul a început în dimineața acelei zile, când alde drugii m-au îndemnat să sărbătorim sfârșitul lumii, un alt motiv pentru a ucide creierul. Băieții au avut grijă de toate și ne-am ales cu o combinație de substanțe nocive și psihotrope. Restul zilei m-am simțit ca în altă lume și am avut parte de niște tripuri sălbatice. Aflându-mă în acele stări am văzut cum planeta noastră începea să se transforme în infern. Fără a spune nimănui nimic, am trecut pe acasă și mi-am luat pașaportul, apoi am plecat la aeroport, de unde mi-am luat bilet spre Astana și m-am siebit din țară. De la Astana am ajuns la Baikonur, unde am pătruns pe platoul de unde trebuia să-și ia zborul un echipaj, într-o misiune de lungă durată pe Marte. Iată așa am ajuns aici. Da Angela taman se afla la Baikonur în ziua aceea, cu o echipă a PROTVului, dorind să participe la evenimentul de lansare a misiunii spre Marte. Ea a văzut ce am făcut eu, a pizdit camera de la cameraman, a urcat în cea dea doua corabie și a pornit în spațiu, cu gândul că va face cel mai pesdos reportaj din istoria jurnalistelor ce au ugonit rachete cu scopul de a face reportaje. Numai că ea a aterizat cu totul în alt loc, pentru că nu știa cum se parchează corect o rachetă.

Printre hlamul de pe corabie am găsit o mașinărie care poate trimite mesaje în trecut, cel puțin așa scrie pe cutie: AFLĂ CUM POȚI TRIMITE MESAJE ÎN TRECUT! WOW! SUPER!

Noi cu Angela vrem să mergem la căutat uraniu. Când ne întoarcem, voi continua să scriu. Până atunci, las flășca cu ce am scris până acuma în mașinărie, în caz de ceva. Dacă nu ne întoarcem în 24 de ore, mesajul se va autotrimite.

Da ce-ar fi dacă v-aș spune că visurile n-au nici o legătură cu viitorul? Visurile reprezintă proiecții ale memoriilor din trecut, împrăștiate de către creier, sub influența dorințelor și emoțiilor. Așa că nu mai transpirați la cur degeaba dacă ați visat că timati vă linge-n pizdă, asta în cazul padrugelor, sau dacă ați visat că aveți un калаш модернизированый cu conexiune la internet și free porno toată ziua, asta în cazul băieților.