Onoarea de ofițer e o noțiune complet străină pentru ministrul apărării.
Iată ce spune el:
Potrivit lui, cooperarea cu NATO nu este în contradicţie cu Constituţia şi cu statutul de neutralitate. Toate țările neutre sunt participante în operațiunile de menținere a păcii care sunt conduse de NATO, dar au mandatul ONU.
Ori:
- NATO a atacat Irak-ul nu doar fără mandat de la ONU, ci în genere fără a declara război, și pe neașteptate. ONU a emis o rezoluție prin care obliga Irak-ul să colaboreze cu experții internaționali pentru a se verifica dacă era adevărat ce spuneau americanii despre armele de distrugere în masă. Experții lucrau, dar înainte să-și termine misiunea au fost sfătuiți de americani să părăsească Irak-ul, după care SUA a invadat această țară;
- Războiul din Irak e ocupație, nu misiune de menținere a păcii. Un ministru al apărării trebuie să cunoască diferența. Nu există misiuni de menținere a păcii, nici în Irak nici în Afghanistan. Ambele războaie au fost începute ocolind ONU. Americanii se pișă de râs când îl aud pe Marinuță vorbind despre „misiuni de pacificare în Irak, sub egida NATO dar au mandatul ONU”. Nici ei, cu al lor celebru „noi nu luptăm, noi bombardăm” nu au putut s-o tuflească mai ridicol;
- Prin participarea Republicii Moldova la o misiune de ocupație se încalcă constituția țării;
- Un ministru al apărării care trimite trupe fără a cunoaște încotro le trimite este, în cel mai rău caz – un trădător, și trebuie judecat pentru înaltă trădare, iar în cel mai bun caz – un prost, și ar trebui să-și dea demisia de onoare (asta dacă mai are onoare).
http://en.wikipedia.org/wiki/Iraq_War
The Iraq War is also known as the War in Iraq, the Occupation of Iraq, and the Second Gulf War (Gulf War II). It was referred to as Operation Iraqi Freedom by the United States military, from 2003 to 2010.