In memoriam Ion şi Doina Aldea-Teodorovici
O viaţă-n cînt şi poezie,
O realitate parcă-n vis,
Şi grea e viaţa şi pustie,
Avîndu-i doar în paradis.
Titani ai melodiei pure,
Genii de patrie şi dor,
În realităţile prea dure-
Ei au trăit pentru popor.
Ne-au luminat şi existenţa,
Ne-au dăruit ce-i bun şi sfînt
Şi de le-am şti acum frecvenţa,
Ne-ar fi mai bine pe pămînt.
Ca două păsări au trăit
Şi-au plîns, şi-au rîs tot româneşte,
Şi-n cîntecele lor, umbrit,
Poporul ştie că trăieşte.
Plecat-au prea departe-acum,
Dar amintirea veşnic vie
Îi reîntoarce-uşor din drum
În ierni şi toamnă prea tîrzie.
Tagged: dor, Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, nostalgie
