Eu vin rea din sînul acestei cărţi...pentru că am supt 7 vieţi de o filosofie ce mi-e străină, nu prin născare, ci prin simţire. E prea naiv Rebreanu în iubitul său roman. Simt că merit o palmă să-mi dea, din mormînt să se scoale şi să mă apuce de moaţe...căci eu sunt un fir de simţire pe lîngă toată opera lui şi totuşi nu aşa se simte dragostea...nu ca o străfulgerare, de 7 ori la prima vedere...

cine a citit, cine-auzit, vă rog să mă lămuriţi în păcatul meu de a nu înţelege şi iubi această operă...

p.s. o termin curînd