Cu ore puține de somn și dimineți cu ceață. Ceața jos, eu sus, pare anormal, cu ușor aer de poveste. Cu descoperiri noi de locuri unde pot sa plîng liniștit între mai bine o sută de oameni. Cu casa devenită adăpost de somn. Cu oameni noi cărora le trezesc întrebari. Cu oameni vechi, aparent străini care îmbărbatează. Cu treziri în weekend cu lacrimi în ochi. Cu regăsiri. Cu absențe lipsite de tragism și prezențe lipsite de sens. Cu tăceri. Cu telefonul ținut ascuns ca să nu mai am căderi nervoase. Cu mine cea nouă care redevine în weekend cea veche. Cu mine în sală, stînd liniștită în scaun moale și privind la ce se mai întîmplă cu viața mea. Cu mine cea nepăsătoare. Eu vreau să mă trezesc. Eu am nevoie să fiu trezită.
