Priveam eu zilele astea o nuntă, prin parc, trecea alaiul, bătea vântul. Chiuituri, şampanie, vornicei şi fotografi, poze la statuia lui Stefan cel Mare, poze la memorial, poze. Limuzina plătită la oră, aşteaptă. În tot acest timp la restaurant se lucra de zori, tone de mâncare, tone de băutură, proaspăt sosite, sunt aşezate cu grijă pe masă. E trecut de prima jumătate a zilei, cinci din cele doisprezece tone de mâncare au fost aşezate pe una din multele mese, iar unele bunicuţe încă îşi mai făceau griji că nu ar ajunge mâncare pentru toată lumea. După cununia civilă e ceva mai trist, câţiva cerşetori sărmani sar în faţa alaiului, cerând câţiva lei. Mirele, scoate tandru o bancnotă de o sută, parcă călcată cu fierul de călcat. Opt din cei douăzeci de fototgrafi surprind istoricul moment, unele babe aplaudă, altele plâng, cameramanii nu erau la datorie, toţi cinci fumau lejer câte o ţigară după colţ. E deja seară, au ajuns cântăreţii, au ajuns colacii. Câte doi, câte trei, apar şi oaspeţii. Iarăşi multe flori, multe cuvinte, multe emoţii. Cu o mică întârziere de trei ore, invitaţii se aşează candid la masă. Cu câteva minute înainte de începerea maratonului de mâncat, răsună câte un discurs , care îţi dă fiori, dacă îl auzi. Paharele sunt pline, burţile sunt goale, buzunarele, la care şi cum. Timp de o oră se molfăie constant, se bea încet, se vorbeşte mult. Se ciocnesc pahare, cu mici întârzieri soseşte o altă parte din invitaţi, fiecare cu scuza lui. E noapte târzie, mâncatul trece pe planul doi, fiind depăşit de băutura strategic aşezată pe fiecare dintre mese. Tineri, bătrâni, beţi, treji, se lasă purtaţi de ritmuri dansante. E trecut de miezul noptii, se strâng banii, momentul mult aşteptat. După ce se află cât pune naşul fiecare începe a căuta prin buzunare. Discursuri,muzică şi dolari, cam aşa arată o bună parte din nuntă. E aproape dimineaţă, bilanţul este îmbătător, în adevăratul sens al cuvântului. Zece capuri în salată, cinci come alcoolice, trei pumni şi o ambulanţă. Fără astea, lumea e fericită, lumea vrea acasă. Sunt frumoase nunţile la noi, indiferent de sume, băutură sau cântăreţi. Dar adevărul este că vreo nouă din vreo zece nunţi au acelaşi scenariu, acelaşi gust şi parcă aceiaşi oameni. Discursuri şi prezentatori patetici, oameni cu feţe obosite, rar câte un zâmbet şi acela doar pentru cameră. Să facem nunţile mai cu sare, mai cu originalitate şi cât mai simple.
