Mă trezesc în dimineaţa aceasta de toamnă şi mă gîndesc că acţionez mereu greşit. Ţin unele persoane lîngă mine, atunci cînd ar trebui , pur şi simplu, să le uit, să le dau drumul; şi ca un animal speriat, îndepărtez de mine persoanele pentru care , posibil, însemn ceva. Credeam că prind la minte şi cresc, dar se vede că nu e aşa. Poate unii oameni sunt sortiţi să rămînă copii toată viaţa şi să creadă mereu în minuni?
