Iaca na de cand nam scris paici azi asta e aldoilea subiect, cu toate ca ma gandesc in alta directie imi ramine 0,0001 din cele maxim 9%active ale creierului, care se gandesc la dragoste. Pin la urma ce este dragostea? cineva zicea ca e o aglomeratie de hormoni in creer care dau senzatia de atractie, senzatie care dureaza diferit si cu intensitate diferita, ma rog poate fi cu toate c ain momentul in care ai gustat din acest sentiment ai ramas al nimanui, un nebun ce gadeste... de facto un nebun ce nu gandeste...

Uite ce pot sa zic, dragostea e un drac care daca nu-l ai iti lipseste iar daca dai peste acest incornorat nu stii cum sa scapi, or in momentul in care realizezi ca deja esti indragostit nu mai conteaza rationamentul, te afunzi si fie ce-o fi ca pentru mine nu mai conteaza ori sintem "noi" de acum inainte ori "nu mai sintem"...

In momentu in care te-ai intilnit cu dragostea si ea te evita pina si din priviri ai doua cai de scapare, ori pleci fara a mai privi in urma  sau daca privesti esti doar cu admiratia incel mai bun caz  ca de altfel poti fi doar cu remuscarile, ori cea care nici pe departe nu-i cale de scapare, te arunci ca nebunu in foc si o apuci de obraz obligando sa te priveasca in ochi ca pina la urma sa vezi curat cu ce respira.

Nici eu nu prea am inteles depsre ce vorbeam, dar ma rog, daca ai citit ai gasit vreo ideie mai deosebita (cred).