Cum vremea perfecta care s-a instalat de ceva vreme mai are timp sa continue, am continuat sau, mai bine zis, nici nu am intrerupt vizionarea filmelor si lectura cartilor, ori lectura filmelor si vizionare cartilor. Spuneti cum doriti, esential este ca continuati. Mai mult ca atat, mi-a venit o idee, care cred ca le-a venit si altora, dar totusi pentru ca mi-a venit mie, este o idee geniala: sa recomand la pachet filme si carti. Adica pe langa film, mai mentionez si unele carti, care mi-au venit in cap. Asta in cazurile in care lecturile mele saracacioase vor reusi sa-si gaseasca perechea in filmele pe care le urmaresc.Azi, am vazut "Dolls" de Takeshi Kitano. Daca ati observat, spre deosebire de post-urile anterioare, am mentionat secventa temporala "azi". Adica pe langa faptul ca i-am dedicat filmului o zi, am hotarat sa si scriu despre acesta in aceeasi zi. Intr-un fel, am luat aceasta hotarare nu atat pentru ca impactul filmului ar fi atat de nesimnificativ, incat ma tem sa nu se evapore, ci mai mult pentru ca mi-a placut atat de mult, incat am hotarat sa scriu in aceeasi clipa. Vorbesc adica scriu foarte serios, este cel mai bun film pe care l-am vazut in ultima vreme. Pot sa-l compar doar cu Stalker-ul lui Tarkovski. De altfel este comparabil nu numai ca impresie personala dar si ca structura tematica si stilistica. Ambele filme abordeaza probleme fundamentale, de genul: de ce traim? de ce murim? ce este dragostea? In plus, se remarca contrastul dintre atmosfera sumbra caracteristica lui Tarkovski si scenele extraordinar de vii ale regizorului japonez. Totusi, in ciuda acestei distinctii se remarca bogatia limbajului non-verbal si debitul verbal redus al personajelor. Dupa vizionarea filmului japonez, am citit cateva comentarii, care mentionau ca "Dolls" este un film despre dragoste, descrisa prin prisma a trei povesti de dragoste. Nu neg aceasta componenta, doar ca aceasta se integreaza intr-un ansamblu mult mai complex, care, in opinia mea, il face pe regizorul japonez sa abordeze paradoxul existentei umane, lipsa de sens, si calitatea de "papusa a destinului" jucata de fiecare dintre noi. Daca tot am spus ca filmul merge bine cu o carte, recomand "Femeia nisipurilor" de Kobe Abe. P.S. Felicitari tuturor celor care lupta sau accepta realitatea absurda folosind arma universala a umorului. Astazi este Ziua Universala a Umorului.