Grigore Vieru a crezut în Dumnezeu. Şi-a iubit neamul, s-a rugat mult să i-l apere Dumnezeu de nenorociri, mai ales de cele care ne vin din exterior. Ca icoană îi era chipul femeiei şi al mamei…
…Am fost recent în o clasă primară din or. Chişinău. În clasa primară, din liceu, or. Chişinău!, deasupra tablei, în rama aurită, stă o icoană colorată frumos. În partea dreaptă a tablei, la colţul de jos, stă un pachet de polietilenă cu portretul lui Grigore Vieru. În alb-negru.
N-am nimic împotriva icoanei celea, las să stea pe locul unde sta Lenin. Dacă icoanei asta îi trebuie.
Ştiu că şi Grigore Vieru ar accepta să stea în colţ. Numai că ceva nu se leagă! Parcă zgârâie, înauntru, când vezi asta. Parcă îţi vine să să te ascunzi de tine când auzi nişte boţuri de aluat învăţând mătănii, cu ochii goi aţintiţi deasupra tăblii. Iar în colţ luceşte polietilena cu Poezia Mi-e dor de tine mamă. În alb-negru.
0