Amestecate (simplă naraţiune)
Merg vreo două ore cu R., vorbim despre motoare şi rable zburătoare, rima e neplanificată. El a promis că se lasă de fumat, aşa că-şi ţine ţigările ascunse prin maşină şi fumează numai cînd e pe drumuri, cu gesturi umile. Măcar nu a promis că se lasă de pescuit...Junimea, librăria unde voiam să fiu jaluzea, cum scriam glumeţ nu ştiu cînd, adică locul în care aş fi stat ore în şir s-a transformat într-un mod ciudat. Un paznic foşnitor şi domnişoara librar în spatele unei tejghele înalte. O ameţeală de cărţi, fără simţ, fără criteriu. Ca un fior îmi apare gîndul că sunt la supermaketul de cărţi, nu la junimea mea. Mă mai gîndesc dacă intru din nou acolo.
Datoare cu o leapşă, stăteam mai ieri cu ochii în tavan, imaginîndu-mi-o pe Michelle cea mică, nepoftita de la întrunirile oamenilor mari. Nu era un copil cuminte sau zîmbăreţ. O şi văd într-o poză: bosumflată, blonduţă şi pitică, uitîndu-se cu mare mîhnire la un măr. Locuia la început într-o casă cu două camere despărţite de un prag năltuţ, de care se împiedica mai tot timpul. Se juca cu o maşinuţă mov, suspectez un trabant, cu cheiţă; apoi cu trusa de bucătăreasă (pe aia de doctoriţă nu am avut-o); cu pisicile doamnei C, printre florile ei; cu o broască ţestoasă galbenă, cu o păpuşă înfiorătoare, blondă şi cu obrajii graşi. Se juca cu pantofii mătuşii, pe care i-a şi tăiat; cu butoanele maşinii de cusut. Pe urmă, au apărut surorile şi jucăriile de pluş, un urs roşu, care nu avea privirea aceea miloagă a urşilor pluşaţi, ci de o viclenie urîtă. Pe urmă, un văr cu jocul de-a războiul sau cel de-a hoţii. Ambele îl aveau cîştigător pe cel care se ascundea cel mai repede în pod, pe după cutiile cu lînă sau medicamente. Iar prostul şi învinsul era cel pe care îl înţepa vreo viespe.
Pe mine nu mă înţepau viespile, dar nici nu urcam în pod fără încurajări, fiindcă îmi spusese o mătuşă că are un schelet acolo, pentru studiile ei, ce o fi studiind, că mînca şi citea reviste şi se parfuma tot timpul. Mi-era frică. Pe urmă, ne-am dus în cimitir, noi, războinicii, să ne ascundem pe după crucile uriaşe şi ne-a prins noaptea, nici un schelet nu era mai fioros ca bîjbîitul prin întuneric şi "unde eşti, aşteaptă-mă". Aşa că podul a devenit locul cel mai călduţ şi mai plăcut din casă, chiar şi cînd ploua.
Sursa
2007-09-25 18:52:25