Cînd citesc poeziile lui Cărtărescu îmi ies din minţi. Cum poate cineva să scrie aşa cuvinte? Îmi imaginez o viaţă întreagă cînd citesc. îi văd pe El, pe Ea, le simt dragostea, văd steluţe-milioane, văd cabluri de telefon, văd oameni goi alergînd pe stradă. Atîta farmec, atîta trăire!
Şi cînd ies afară, văd lumea căreia nu-i pasă că mor iubiri în fiecare clipă, că fluturi se strivesc de către troleibuze, că ochi se sting şi inimi ofelesc. E atît de straşnic să mergi, să vezi şi să auzi, dar viu să nu mai fii...
Să ne iubim chera mu!!!, cum zice Cărtărescu.
Eu nu pot să aştep iubirea. Acum o simt, acum o ştiu, acum o vreau. Peste o clipă poate să nu mai fie. Peste o clipă pot nici eu să nu mai fiu.
Să ne iubim chera mu, printre buruiene, lovindu-ne de calorifere, căpătînd vînătăi colorate, chicotind, alergînd, trăind, sărutîndu-ne pielea, adulmecînd mirosul de beţie ce domneşte trupul, înfigîndu-ne unghiile în carne ( să nu fugim), privindu-ne-n ochi, îmbrăţisîndu-ne, paralizaţi de plăcere! Să rămînem aşa, pănî va muri ceva în noi, pînă cînd şoaptele vor urla şi mîngîierile vor deveni lovituri.
http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/candai.php
http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/stelute.php
http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/sane.php
http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/ciocnirea.php
