Azi pe la 18.20-30 cineva dintre nr.1, nr.2 sau nr.3 a traversat tot Chişinăul. În drum spre Cricova cred că. În rezultat la fiece intersecţie cam câte 100-200 de maşini cu familii şi microbuse tixite cu pasageri aşteptau cuminţi, cam câte 10 minute să treacă.
Toţi aşteptau pleoştiţi. Nimeni nu se revolta. Unul a început să claxoneze lu-ung, insistent. Lumea din celelalte maşini a început a-i lămuri de ce este oprit – “Poliţistul nu dă voie”.
Nu-i vorba de poliţist, bre, nu el vă opreşte. Ci nr.1, nr.2 sau nr.3, care-şi permit ca să oprească mii de familii, zeci de mii de oameni să meargă liniştiţi spre casă după o zi de muncă.
Măcar claxonaţi-i, bre!
Claxonaţi-i la orice intersecţie. Nu-i lăsaţi nici o zi. Claxonaţii când vă strâng pe marginea drumului, de mai nu zburaţi în chiuvet. Claxonaţii zi şi noapte. Aşa ca nr.1, nr.2 sau nr.3 să audă asta şi să-şi amintească de voi în fiecare zi. Că altfel li se urcă la cap.
0