Azi discutam ceva cu un om tare de treabă şi un bun prieten, Anatol B. Îi cerusem un sfat, apoi vorbeam despre ce facem, cum ocolim sau rupem piedicile, ce mai trebuie de făcut ca să avem rezultat bun în ceea ce facem. La care el îmi spune:
bre, noi toţi avem o problemă – lupta cu imbecilii birocraţi, care nu lasă dezvoltarea să meargă. asta-i h…o de tot.
ce-i de facut?
N-am răspuns, mă luase lucrul. Dar aveam prin drafturi răspunsul.
***
Ştiu ce ne trebuie, celor care zicem că suntem săturaţi de “imbecilii birocraţi”. Trebuie de făcut o alegere, ceva ce nu-i o foaie verde şi ce nu-i un hămăit politic, ceva ce necesită multă acţiune şi ce nu te lasă să priveşti dintro parte.
Trebuie de făcut alegerea de a rupe şi de a re-modela sistemul care nu acceptă reforme în jurul lui. În acelaşi timp trebuie să fii şi conştient că te apuci de ros o piatra, nu te apuci de o bucă de fată mare.
Şi trebuie să te împaci din start că vei roade piatra cu unghiile. Cu unghiile tale, nu cu ale altuia…şi asta cam doare. Pentru că-n Moldova, cu excepţia unei “bombe atomice”, deocamdată alte instrumente pentru asta nu-s. Dar pot fi mâine, trebuie doar de slăbit rezistenţa sistemului.
Iar odată împăcat, deja nu mai este o problemă:- azi poţi să te z… de ros, iar mâine te apuci din nou,
- ai răbdare, fiindcă uneori îţi dai seama că-ţi trece viaţa cu ocupaţia asta şi rezultatul încă nu se vede aşa cum l-ai trasat tu,
- ai rezistenţă, ca să nu te dai în rîndul pietrelor,
- în final – precis că n-ai să laşi după tine o căsuţă în Valea Morilor. Dar va rămânea ceva mult mai important.
***
P.S. Cam aşa am decis acum un an în urmă, textul a stat în draft de atunci. Acum pot să spun că am văzut lucrurile destul de corect. Revin peste un an. Poate. 