Eu și azi, ca ieri, îmi amintesc de prima mea profesoară. Ochii mari, căprui. Părul până la umeri, de o culoare caramel. Eu atunci încă nu știam că femeile își vopsesc părul. De aceea, părul ei mi se părea cel mai frumos din lume.
Nu a fost nicio întrebare la care ea să nu aibă un răspuns. Întodeauna mă așeza în ultimele bănci ca să nu dau altora să copieze. Știu că n-am plâns pentru niciun profesor așa cum am plâns pentru ea, când a răcit în plină iarnă și ne-a lăsat în soarta noastră altei profesoare, pentru 3 săptămâini.
Idee n-am dacă o să citească ea cândva această postare, but just in case:
Dragă dna. Taisa Cernei,
după dvs. nu au mai fost dascăli care să-mi spună Olguța(sau să mă dezmierde cumva). Mulțumesc pentru orele petrecute la meditații, pentru bețișoare, liniuțe și 2+2( deși eu oricum urăsc cifrele mai mult ca iarna). Multă multă sănătate și multă fericire alături de băiețelul dvs.(da, eu și despre asta știu.)
P.S. Odată, când erați plecată în cancelarie, eu am probat sandalele dvs. Sorry 
P.P.S. + Felicitare și de la dna. Ministră
Cu respect,
fata ceea care veșnic nu avea astâmpăr, desena floricele în colț de caiet și în clasa întâi avea numai 1 la purtare(rușine) și doar 10 la celelalte
Eu știu că asta nu-i exact ceea ce așteaptă societatea din partea Ministerului Educației. Totuși, eu zic că gestul merită aprecieri!
Filed under: Atitudini, Inițiative Tagged: clasa, clasa întâi, felicitare, Gimnaziul nr 50, Liceul Teoretic Tudor Vladimirescu, Maia Sandu, prima me aînvățătoare, taisa, Taisa Cernei, ziua învățătorului
