Educaţia preşcolară. O mămică tânără şi frumuşică, tăman cum îmi plac ele mie, fără copilul pe aproape, s-a apropiat dăunăzi de mine cu o propunere. Fiind din „comitetul părintesc” mă anunţă că au decis să adune de la toţi părinţii câte 100MDL.
De la mine a urmat un „Nu” fără nici o emoţie. „Comitetul părintesc” a scos un „cum?!” cu ochii cât cepele. „Pentru ce?” am întrebat, tot fără nici o emoţie. „Ziua educatorului”, a mai făcut o încercare disperată „comitetul părintesc”. „Nu, nici la ziua învăţătorului, nici la Anul Nou, nici la Paşte, nici la hram, nici la 8 martie, nici la ziua de naştere a educatoarei, nici la ziua de naştere a directoarei, nici la…”. Dau câte 480 lei lunar plus circa 120 alimentarea, 33 copii… Plus alocaţiile de la Chirtoacă. Asta este de ajuns.
„Şi vă rog să anunţaţi educatoarele că am refuzat. Iar eu am să urmăresc foarte atent atitudinea lor anume faţă de copilul meu, în legătură cu acest caz”.
***
Educaţia şcolară. La şcoală au altă tactică – înainte de aşa „evenimente”, se fac adunări părinteşti. Cred că ministerul ştie. Spre deosebire de textul de mai sus, aici va fi mai puţină vorbire directă, fiindcă a fost soţia şi probabil deja a plătit taxa de ziua învăţătorului, fără să mă anunţe, ştiind poziţia mea.
…Am să mă îndepărtez acum un pic de taxă şi am să opresc la momente tehnice în lucrul (unor) pedagogi. Ca să ilustrez mai bine mesajul. Lucrând cu şcolarii, doar ca un exemplu – se face deosebire inversă între copii care-şi fac singuri tema pe acasă şi între cei pentru care fac părinţii. Ce-ar fi, dacă la adunările părinteşti, înafară de anunţul despre refuzarea taxelor şi cadourilor, pedagogii le-ar spune părinţilor cum să-şi ajute odraslele şi le-ar solicita să nu facă temele şi sarcinile în locul copilului? Ce ar fi dacă directorii instituţiilor ar aduna pedagogii şi le-ar spune tot asta? Nu-i posibil, fiindcă la Direcţia de învăţământ nu asta se discută, fiindcă cei la Minister nu de asta răspund etc. Şi, pân la urmă, de ce să nu existe şi o taxă de ziua învăţătorului? Dacă părinţii dau, dar nu cer? De ce să nu existe o taxă, dacă şi în biserică, pân nu dai cât trebuie, nici popa nu te vede.
Apropo de popa. Pedagogii l-au admis în şcoală. Cred că s-au inspirat din povestirile lui Creangă, uitând că omenirea demult a depăşit perioada ceea. Deci, l-au lăsat să „lucreze” cu nişte pici cu viziunile despre lume precum aluatul şi nici n-au solicitat opinia mea: să frecventeze copilul orele de religie sau nu? Care pochi, cine i-a atestat? Nu cumva acei, la care taxa e calea spre mântuire? Desigur, am tăiat această „iniţiativă” aproape pe loc. Dar am rămas tablou, cînd aseară cel mare mi-a spus că pe el „l-a eliberat” de religie, permiţândi-i(!) să-şi facă temele pe acasă. Cu precizarea că-şi face temele în aceeaşi clasă unde popa învăţa rugăciunile pe cei mai pioşi ca noi.
***
În final – îmi plec capul în faţa învăţătorului adevărat, de azi şi de ieri. Care au o responsabilitate extraordinară faţă de ceea ce fac cum fac. Că, de exemplu prin anii ’80, ca şi acum, fiind săraci şi tot aşa de necăjiţi, – niciodată nu s-au gândit, nici o secundă, la bănuţul din buzunarul părinţilor mei. Ştiu că sunt şi acum aşa Învăţători. Lor Le mulţumesc!
***
Care vrea – poate vedea şi felicitarea ME Maia Sandu.
Faceţi clic aici pentru a vedea video încorporate.
0