În pletele tale bătute de vînt îmi ascund degetele degerate. Nu mai simt nimic împrejur. Te privesc în ochi şi nu văd nimic, doar cafeniu. E trist...Nu mai străluceşti şi nici pielea nu-ţi mai miroase a praf.
Îmi desprind cu greu mîinile de tine. Te faci una cu pămîntul. Nu mai răsufli, nu mai auzi, nu mai cînţi. Eşti dus de păsări în cuiburi îndepărtate, cu femele şi masculi laolaltă. Te încîlceşti în strune de chitară şi sunetele lor sunt mute.
Mă rătăcesc prin ţărîna rămasă de la tine. Îmi moare un picior, al doilea, mîinile se fărîmă, stomacul dispare, inima se răceşte, şi mor dusă de vînt, pe cîmpuri de ploaie îmbibate.
