DIN BLOGURILE MOLDOVEI
Este insuportabil, poliţia ne hărţuieşte!
Ne-au sunat aseară şi azi cu noaptea în cap.
Întîi Iurie Crîjanovski, sau cel puţin aşa se prezintă tipul de la nr.+37368253322, ne-a sunat la şapte jumate seara, a zis că vrea să vorbească cu Oleg Brega dar apela numărul fratelui meu, Ghenadie. M-a invitat la ei să discut cu comisarul Axentiev. I-am spus că n-am nici un chef să mă întîlnesc cu ei, mai ales că-s ocupat şi nu pot. A vrut să ştie unde o să fiu şi ce o să fac azi dimineaţă. I-am spus că e treaba mea. Dacă mă răzgîndesc, mi-a zis să-l sun ca să stabilim o întîlnire.
Azi dimineaţă, la 7,10, pentru că nu i-am căutat eu, l-au sunat iar pe Ghenadie. L-a trezit din somn însuşi colonelul Axentiev, comisarul capitalei Chişinău (nr +37322 542060), a insistat să vorbească cu mine. Fratele i-a amintit că e prea dimineaţă pentru apeluri telefonice şi militarul a replicat că el ştie cît e ora, că e demult la lucru. Ghenadie i-a spus că o să-mi transmită doleanţa lui şi Axentiev mi-a dar termen pînă la ora 10.
După ora 10 oare ce urmează? La acea oră, conform autorizaţiei de la Pimărie, începe întrunirea noastră de pe Aleea Clasicilor – adunarea generală a Hyde Park (de fapt e o greşeală sau exces de zel al funcţionarilor municipali, noi am cerut doar cîteva ore după masă). La 12 organizăm proiecţie publică cu filmul complet ar reţinerii noastre abuzive şi violente pe 22 aprilie din faţa Preşedinţei, vrem să arătăm tuturor, mai ales presei ce s-a întîmplat pe scările palatului prezidenţial, dar şi ce a urmat după reţinerea noastră, cînd nu mai erau în preajmă echipa Pro TV, observatorul OSCE şi alţi martori întîmplători, în schimb noi am putut filma unele abuzuri.
Mai e foarte posibil că ne caută (înţelegem că şi Vasile Costiuc a fost sunat aseară, dar el nu e membru Hyde Park, nici organizator oficial al proiecţiei video) pentru că intenţionăm să organizăm o acţiune spontană la Palatul Naţional diseară, cînd, la ora 18 se adună actualii şi foştii angajaţi ai televiziunii Moldova 1, postul plătit din bani publici, dar care în 50 de ani a rămas oficios al guvernărilor de toate culorile, propagandist cu acoperire naţională, aproape un monopolist al manipulării ideologice a populaţiei sărăcite şi înfricoşate. Acolo e posibil să vină şi conducerea de vărf a statului, iar capii poliţiei municipale au grijă de liniştea sus-puşilor, nu de ordinea publică, sau de legalitatea şi respectarea drepturilor tuturor cetăţenilor.
De altfel, Vasile Costiuc pretinde că anume acest subiect l-au abordat cu el poliţiştii la telefon, dar şi el a refuzat să se întîlnească cu ei, pentru că n-are nici o legătură cu această iniţiativă spontană, apărută ieri pe situl Curaj.Net
Şi chiar dacă ar fi fost oricare dintre noi iniţiatorul şi organizatorului protestului împotriva propagandei şi manipulării din presa publică, acesta se anunţă paşnic şi deci legal, mai ales conform noii legi despre întruniri şi a standardelor europene de democraţie, şi deci nu este necesară intervenţia de nici un fel a organelor de forţă.
Ne anunţăm îngrijoraţi şi revoltaţi de aceste presiuni. Cerem instituţiilor abilitate ale statului să intevină în apărarea drepturilor fundamentale ale omului. Presei, organismelor internaţionale, ong-urlor locale specializate şi reprezentanţelor diplomatice de la Chişinău le solicităm să monitorize acest caz şi să condamne abuzurile poliţiei.
Telefoane de contact: 069350894 O.Brega
09801212 G.Brega