Uneori, se întîmplă să faci, sau să participi la o serie de acţiuni, care se aranjează într-atît de logic într-o poveste sau întîmplare încît îţi vine să îi faci Cerului cu ochiul şi să îi trimiţi o îmbrăţişare virtuală pentru ajutor.

Într-o vineri din cele care au trecut deja, am hotărît să cochetez un pic cu Engleza, ca să nu o prind facîndu-şi bagajele privindu-mă cu milă şi cu ură în ochi. Am hotărît să fac o favoare relaţiei noastre şi am descărcat cîteva nuvele de Agatha Christie ca să le savurăm, Eu şi Engleza mea, împreună. În timp ce apăsam download pe ecranul luminos al calculatorului îmi amintesc că şi româna mea are mai mult simţ decît grai şi observ pe stînga ecranului un roman pregatit să urmeze soarta nuvelelor. Era “Mănîncă Roagă-te Iubeşte” de Elizabeth Gilbert.

Asta a şi fost cartea care m-a aşteptat săptămîna trecută (aproape trecută) în fiecare seară acasă. Care m-a scos la mal şi chiar m-a facut să rîd de cîteva ori. Lectura potrivită, în momentul potrivit. Sau mă rog…necesar.

E scrisă de o femeie, una dintre femeile cu care mă aflu sub aceiaşi umbrelă. E scrisă de o scriitoare care îţi lasă senzaţia că ai ieşit la o cafea cu o prietenă veche, căreia nu îţi este frică să i te destăinui şi să ţi se destăinuie. Cu care stai cîteva ore alături şi nu simţi cum zboară vremea.

Am citit cartea cum o făceam cînd eram în liceu, am marcat fraze, îmbinari delicioase, le-am notat în carneţel chiar, aşa, cum îi stă bine Danei.

Aici sunt cîteva dintre ele, poate sunt mult prea “grăitoare” dar presupun că poate ajută pe cineva care are mai puţin timp şi nu suferă de insomnie.

 „Viaţa mea arăta ca un accident în lanţ pe autostrada New Jersey în plin trafic de sărbători, dar simţeam că eram la începutul unui drum care avea să-mi aducă independenţa.”

„În seara aceea m-am întors acasă cu senzaţia că sunt ca o bucată de pânză curată, pusă la uscat pe frânghie, prin care aerul trece fără să întâmpine rezistenţă.”

„De multe ori mă copleşea dorinţa de a sacrifica orice de dragul lui. Alteori simţeam exact contrariul, voiam să pun între noi continente şi oceane, în speranţa că aşa aş reuşi să-mi găsesc liniştea şi fericirea.”

„Mă pomenesc scriindu-mi mie însămi:

Sunt aici. Te iubesc. Dacă stai trează şi plângi toată noaptea, voi sta şi eu cu tine. Dacă ai nevoie de medicamente din nou, ia-le – eu te voi iubi oricum. Te voi iubi şi dacă nu ai nevoie de ele. Nimic din ce ai putea face nu va scădea dragostea pe care ţi-o port. Te voi apăra până la moarte, te voi apăra chiar şi după ce vei fi murit. Eu sunt mai puternică decât Depresia şi mai curajoasă decât Singurătatea – şi nimic nu mă va istovi.”

„ Sunt o membrană permeabilă. Dacă te iubesc, poţi obţine orice de la mine: timpul meu, dragostea mea, fundul meu, banii mei, familia mea, câinele meu, banii câinelui meu, timpul câinelui meu, totul. Dacă te iubesc, voi îndura eu durerea ta, îţi voi plăti eu datoriile (în toate felurile posibile), te voi proteja de temerile tale, voi proiecta asupra ta tot felul de calităţi pe care de fapt nu le ai şi voi cumpăra cadouri de Crăciun întregii tale familii. Am să-ţi dau soarele şi ploaia şi, dacă ele nu sunt disponibile imediat, am să stau la rând pentru ele. Am să-ţi dau toate astea şi chiar mai mult, până când am să ajung atât de extenuată şi de golită, încât singurul mod de a-mi recăpăta energia va fi să mă îndrăgostesc de altcineva.”

 „Să nu uit: în italiană, suporter se spune tifoso. Derivat din cuvântul tifos. Cu alte cuvinte – cineva care are febră foarte mare.”

„Virginia Woolf scria: „Peste întinderea enormă care este viaţa unei femei, se lungeşte umbra unei săbii.De o parte a săbiei, spunea ea, găseşti convenţia, tradiţia şi ordinea; acolo „totul e corect. Dar de cealaltă parte, dacă eşti destul de nebună încât să treci într-acolo şi să alegi o viaţă care nu urmează convenţiile, totul e confuz. Nimic nu urmează cursul obişnuit. Argumentul ei e că traversarea de cealaltă parte a umbrei acelei săbii ar putea să-i ofere femeii o existenţă cu mult mai interesantă, dar şi cu mult mai periculoasă.”

„În Bhagavad Gita – textul indian antic despre yoga – stă scris că e mai bine să-ţi urmezi propriul destin imperfect decât să trăieşti o imitaţie perfectă a vieţii altcuiva.”

„Era puternic, şi la umbra lui am murit de dragoste.”

„Lacrimile voastre sunt rugăciunile mele.”

 „Suntem nefericiţi fiindcă ne socotim nişte biete făpturi singure în faţa temerilor, defectelor, resentimentelor şi mortalităţii noastre. Credem în mod eronat că egoul nostru mic şi limitat constituie întreaga noastră natură. Nu am fost în stare să recunoaştem caracterul nostru divin mai profund. Nu ne dăm seama că undeva, în adâncul fiecăruia dintre noi, există un Sine suprem a cărui stare perpetuă e una de pace.”

„Mare brânză. Te-ai îndrăgostit. Nu-nţelegi ce s-a-ntâmplat? Tipu’ ăsta a atins ceva în inima ta, mai adânc decât îţi închipuiai tu că se poate, te-ai fript, fătuco. Dragostea aia pe care ai simţit-o atunci a fost doar începutul. Abia i-ai prins gustul. Ce-ai păţit tu e doar o chestie dureroasă, dar limitată. Ai răbdare şi-ai să vezi că poţi să iubeşti mult mai mult de-atât. Tu ai puterea să ajungi într-o zi să iubeşti lumea întreagă. Asta-i destinul tău. Nu râde.”

„Lumea crede că sufletul pereche e cineva cu care te potriveşti la fix, toţi îşi doresc să fie aşa. Dar sufletul pereche e o oglindă, e ăla care-ţi arată toate chestiile care te trag înapoi, ăla care-ţi atrage atenţia asupra ta însăţi, ca tu să-ţi poţi schimba viaţa. Probabil că un suflet pereche adevărat e cea mai importantă persoană pe care ţi-e dat s-o întâlneşti în viaţă, pentru că-ţi dărâmă toate prejudecăţile şi te obligă să te trezeşti. Da’ când e vorba să trăieşti toată viaţa cu respectivu’?… Nţ. Prea dureros. Sufletele astea pereche ne apar în viaţă tocmai pentru ca noi să putem descoperi alte feţe ale propriei noastre persoane. După care pleacă. Şi-i mulţumesc lui Dumnezeu că se-ntâmplă aşa.”

„Am întâlnit cândva o doamnă în vârstă, avea aproape o sută de ani, care mi-a spus: „Oamenii s-au luptat dintotdeauna doar pentru a răspunde la două întrebări simple: Cât de mult mă iubeşti? şi Care-i şeful?”

„Omul nu e nici o marionetă în mâinile zeilor, nici singurul comandant al propriului destin; e câte puţin din fiecare.”

„Trebuie să înveţi cum să-ţi alegi gândurile, la fel cum îţi alegi hainele cu care te îmbraci în fiecare zi. Asta e o chestie pe care poţi s-o exersezi. Dacă vrei aşa de tare să-ţi controlezi viaţa, lucrează asupra minţii tale. E singurul lucru pe care ar trebui să încerci să-l controlezi.”

„Poţi încheia tu însuţi lucrurile neîncheiate, poţi face asta înăuntrul tău. Nu e doar un lucru posibil, e un lucru esenţial.”

„Simţeam cum toată durerea mea veche, născută din dragoste pierdută şi greşeli din trecut, mi se topeşte dinaintea ochilor şi că în sfârşit dispare sub faimoasele puteri vindecătoare ale timpului, ale răbdării şi ale îndurării lui Dumnezeu”

„Nici în timpul celor mai mari crize şi tragedii nu ai motive să contribui la mizeria generală arătând mizerabil. Asta-i filozofia mea.”

„O inimă frântă e semn bun. Înseamnă că măcar am încercat.”

„Dându-i voie să mă strângă îndelung în braţe la sfârşitul fiecărei seri, îmi dau şi mie voie să fiu strânsă în braţe.”

„E ciudat şi adevărat – uneori emoţia intensă ne face să reacţionăm la veştile cutremurătoare exact pe dos decât ar dicta logica. Este valoarea absolută a emoţiei omeneşti – evenimentele fericite se înregistrează câteodată pe o scală Richter a traumelor noastre interioare. Durerea cruntă ne poate face să izbucnim uneori în râs.”

„Am tendinţa să văd partea bună a fiecărui bărbat, ba mai mult, să presupun că toţi sunt capabili emoţional să-şi atingă potenţialul maxim. M-am îndrăgostit de mai multe ori decât vreau să recunosc de potenţialul maxim al câte unui bărbat, mai degrabă decât de bărbatul în carne şi oase, după care m-am agăţat de relaţia în cauză mult timp (uneori mult prea mult), aşteptând ca partenerul să ajungă la propria-i măreţie. În poveştile mele de dragoste, am fost de multe ori doar victima propriului optimism.”

„Vocea mi-e calmă şi catifelată, cu intonaţii ca ale DJ-ilor din emisiunile de jazz de la miezul nopţii, când îi spun că trebuie să le lase pe toate să treacă, să înveţe să înţeleagă că totul pe lume e deja perfect şi că universul ne dă tot ce avem nevoie, draga mea, şi că pacea şi armonia sunt peste tot în jurul nostru…”

„Câteodată, să pierzi echilibrul din dragoste e dovada că trăieşti perfect echilibrat.

“Ştie să aibă grijă de cineva, îl simt cum gravitează, parcă, în jurul meu, cum face din mine nordul busolei lui şi devine cavalerul meu protector.”

„Nu prea ştiu ce vreau. Ştiu sigur că există în mine o parte care a vrut mereu să audă un bărbat spunându-i: „Lasă-mă să am grijă de tine mereu”, ceva ce n-am auzit niciodată până acum. În ultimii ani renunţasem să mai caut acel bărbat, învăţasem să-mi spun eu însămi propoziţia asta dătătoare de curaj – când mă copleşea anxietatea, mai ales.”