DIN BLOGURILE MOLDOVEI
Şi unde e dreptatea?
Citeam astăzi în Jurnal de Chişinău:
“Guvernul a aprobat, vineri, o completare la Regulamentul circulaţiei rutiere care prevede că exploatarea mijloacelor de transport cu parbrizul sau geamurile laterale din faţă umbrite va fi strict interzisă.
Potrivit şefului Direcţiei generale poliţie şi ordine publică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Mihai Cebotaru, excepţie se va face doar pentru maşinile preşedintelui republicii, a preşedintelui Parlamentului şi a prim-ministrului.Potrivit lui Cebotaru, aceste persoane se află sub protecţie şi în cazul lor pot fi făcute abateri de la normele generale.”Argumentul necesităţii acestei legi este că “fiecare al şaselea accident rutier a avut loc din vina nerespectării regulilor de manevrare, condiţionată de limitarea câmpului vizual al conducătorilor auto prin utilizarea parbrizelor şi geamurilor laterale umbrite.”
Acum stau şi mă gîndesc:oare nu se încadrează accidentul maşinii preşedintelui din octombrie 2007 sub “vina nerespectării regulilor de manevrare, condiţionată de limitarea câmpului vizual al conducătorilor auto prin utilizarea parbrizelor şi geamurilor laterale umbrite?”Dar cazul prim-vicepremierului Vasile Iovv,cînd şoferul său Vladimir Crigan aflîndu-se la volanul maşinii de serviciu a prim-viceministrului,un BMW de lux,în timp ce se deplasa pe contrasens a lovit o adolescentă din Chişinău,oare nu se încadrează sub aceeaşi vină?Dar ce să mai spun de cazul escortei primministrului moldovean Vasile Tarlev care s-a soldat,atenţie! cu 7 morţi?
Ce concluzie se poate trage despre această lege?Că e discriminatorie?Că legea e egală pentru toţi,numai că unii oameni sunt mai egali decăt alţii?Că preşedintele republicii,parlamentului şi prim-ministrul au toate drepturile să facă accidente şi să ucidă în continuare oameni nevinovaţi?Şi unde e dreptatea atunci?
Jalnic,pur şi simplu e jalnic.