Atunci cînd te opinteşti într-o durere, zdrobindu-ţi inima de o dragoste neîmpărtăşită...aduţi aminte de ochii iubitei ...albaştri ca perdeaua unei ploi...şi gîndeşte-te că nu e meritul ei ca are aceşti ochi şi nu e vina ei că ţi-au plăcut atît de rău. Precum nu e vina ei că nu te mai iubeşte. Oamenii în care nu mai pîlpîie dragostea sunt inocenţi. Sunt precum ninsoarea ce a venit...natural. Deşi ţie ţi-e frig, deşi nu se mai mişcă muşchi de viaţă în tine...cum să învinuieşti o ninsoare? E un ciclu al vieţii, al naturii...e o consecinţă a felului în care aţi protejat relaţia, a felului în care aţi petrecut timpul împreună, a felului în care aţi progresat sau regresat împreună...a felului în care v-aţi dezvoltat ca personalităţi...separat. Nu contează a cui vină e, nu despre asta vreau să scriu. Ci despre actul de nevinovăţie a persoanei ce nu mai iubeşte. E foarte important să înţegeţi că mă refer doar la situaţiile cînd dragostea s-a stins şi nu la o situaţie incipientă cînd nu a reuşit să se aprindă.
Dacă ai bătut în toate cămările inimii celuilalt, i-ai dat timp şi gînd bun, şi tot nu a mers...nu mai există nimic, decît durere..e un teren minat ce trebuieşte părăsit de urgenţă pentru a nu stîrni detonaţii cu noroi şi moloz peste un trecut frumos...e important să pleci la timp ca nu cumva să laşi vreun picior sau mînă pe acel teren periculos, rişti să rămîi invalid din milă.
E important să conştientizezi inocenţa neiubirii ( a iubirii stinse) şi nu mă refer deloc ci chiar exclud situaţiile în care persoana respectivă şi-a bătut joc şi a scuipat venin în sufletu-ţi, sau iresponsabil s-a jucat cu inima ta păstrîndu-te de rezervă în cazul în care nu ar mai găsi pe cineva pe potrivă - aici nu scriu despre astfel de nemernicii...ci despre ninsori, ploi şi viforniţe...care uneori vin dacă nu ştim să ne protejăm iubirea...şi nu e vina lor odată ce anotimpul iubirii...e altul.
