Mă întreabă lumea, de ce NU mi-am depus dosarul pentru concursul de director la Moldova 1? Am evitat şi ezitat să răspund pentru că doream să se termine înscrierea: eram tare curios să văd candidaturile. Acum să vă explic motivele mele. În primul rând, să nu mă acuzaţi de egoism, dar actualul meu job este, cel puţin pentru mine, de o sută de ori mai avantajos şi mai prestigios decât să fiu director la Moldova 1. Am infinit mai multe posibilităţi de avansare, de realizare profesională, decât să mă arunc în mizeria numită Moldova 1. Îmi place enorm ceea ce fac, iar asta cred şi sper că se vede la televizor. De când mă ştiu, de când eram mic m-am văzut cu microfonul în mână, intervievând, făcând reportaje de tot felul. Nu am renunţat niciodată la vis, iar acum îl trăiesc. Să renunţ la el? Să renunţ la tot ce am obţinut? Pentru ce?
-
Chiar aşa, veţi zice, de ce ţi-ai mai depus actele atunci, prima dată? Am spus-o de multe ori şi nu mă deranjează să o repet: cred că am suficientă inteligenţă, experienţă să scot o televiziune din rahat. Dar cel mai important, consider că trebuie să încerci să-ţi ajuţi ţara, să-ţi pui la bătaie cunoştinţele pentru a face ceva pentru locul de unde vii. Mi s-a părut că trebuie să ajut piciorul meu de plai. Nu a fost să fie. Am descoperit că piciorul de plai nu mă vrea. Cel puţin nu mă vor conducătorii, politicienii piciorului de plai. S-au opus vehement, iar acesta este încă un motiv pentru care nu mai vreau să mă implic în mascarada numită “alegerea directorului Moldova1″.
-
Nu este un secret pentru nimeni că prezenţa mea la primul concurs a încurcat rău iţele unor politicieni. Nu pozez într-un salvator sau erou care a venit să salveze Moldova 1. Departe de mine gândul. Pur şi simplu conştientizez că am reuşit să câştig încrederea a doi dintre membrii juriului. Doi oameni şi-au dat votul pentru mine absolut dezinteresat, într-un moment în care s-a pus presiune enormă pe ei. Sunt conştient că au un merit uriaş prin faptul că s-au opus discuţiilor ce păreau mai curând interogatorii miliţieneşti. De exemplu, li se inocula ideea că dacă nu se votează omul bun, adică oponentul meu, Plahotniuc va pune mâna pe Moldova 1. Mda. Mare meşteşug de tâmpit oamenii. Nu am avut nicio putere politică în spate. Am venit doar eu, cu proiectul meu, cu experienţa mea şi atât… Dar pentru Moldova nu este suficient.
-
Aşadar, cum cei doi membri ai juriului nu au putut fi persuadaţi(a se înţelege manipulaţi) să voteze “cum trebuie” lucrurile au rămas în aer, eu am revenit la Bucureşti cu un mare gol în suflet, iar ei au rămas la Chişinău să conceapă o nouă strategie de alegere a noului director. Ştiţi ce au făcut? Ceva ce reprezintă pentru mine culmea comunismului, ceva ce nici mintea perversă a lui Voronin nu ar gândi. Au băgat condiţii în plus, evident cu dedicaţie, toţi concurenţii să aibă experienţă de manager. Aşa da! Bravo. Acum ar avea o acoperire beton să comenteze: “nu l-am putut vota pe acest domn pentru că nu se încadrează criteriilor!” Dar ştiţi ce o să vă spun? Munca mea de aici este chiar mai solicitantă, mai dură decât ceea ce face un director la Moldova 1. Am văzut şi ştiu exact cu ce se ocupă, mai curând, cu ce nu se ocupă managerii de pe acolo. Comunismul a fost de mult înlocuit de un miserupism, de o bătaie totală de joc. E groaznic.
-
Ştiu că erau pregătiţi de posibila mea candidatură. Ştiu că au pregătit alţi oameni de-ai casei, tocmai în ideea de a face opinia publică să creadă că au ales persoana potrivită. Ştiu că nu sunt dorit. Ştiu că ar face orice numai să nu lase un om necontrolat politic într-o funcţie mult prea importantă pentru ei. Nu ştiu dacă voi ştiţi asta, dar eu am trăit-o pe propria mea piele. Mulţumesc partidului, acelui partid, pentru faptul că a fost suficient de îndârjit încât să-mi dau seama că nu am de ce să depun dosarul. Ar fi fost o şaradă, o butaforie, cu nişte oameni puşi să voteze cum trebuie şi alţi oameni care, deşi votează cum cred ei că e mai bine, vor fi presaţi să meargă în direcţia potrivită. Eu nu vreau să le justific jocurile. Îmi văd de viaţa şi cariera mea în continuare. Poate într-o altă vreme ţara chiar va avea nevoie de experienţa mea.
-
Recent, Portugalia a anunţat că vrea să privatizeze televiziunea de stat. Nu de alta, dar era mare mâncătoare de bani. Şi Marea Britanie are probleme cu BBC-ul. Aceasta televiziune profund birocratica, bugetofagă ajunsese la nişte costuri uriaşe. Citeam că la anumite evenimente publice mergeau şi câte 3, 4 echipe de jurnalişti, făceau materiale pe care nu le publicau pentru că… nu erau de interes. Nu mai zic de TVR, un colos care papă milioane şi nu produce mai nimic. Dar asta se întâmplă în televiziunile de stat. De ce Moldova 1 ar fi o excepţie? Televiziunea de stat sau publică este prin definiţie bugetofagă. Ţara trebuie să-şi asume nişte cheltuieli dacă vrea un program nealterat de goana după rating. Este simplu. Problema majora a televiziunii Moldova 1 este alta: că este ţinută în frâie de politicienii moldoveni doar pentru a manipula opinia publică. AIE nu se deosebeşte cu nimic de PCRM. Noua guvernare vrea ce a vrut fosta: să dea bine pe sticlă în faţa prostimii ţiitoare de ştampilă “votat” în mână.
DIN BLOGURILE MOLDOVEI