Noi ne ticluim gîndurile în Ea. Noi uităm uităm cum o cheamă, și ne reamintim doar într-o ulterioră ceartă despre cum îi zice de fapt. Noi obișnuim să o împodobim cu ”accesorii” străine, în încercarea de a deveni mai înțeleși. Noi o ciopîrțim zilnic, pentru că așa fac toți. Noi am hotărît șă îi dăm alt nume, cînd am scris legea care ne face Țară. Suntem prin ea, Este prin noi, deși e probabil cea mai ignorată dintre valorile noastre.
În Republica Moldova, Limba Română este unul dintre constituentele de bază a patriotismului. Pentru că atunci, la începuturi Ea a făcut diferența. Limba Română a fost dorul care a impulsionat spre luptă. Pentru că atunci, pe 27 august 1989 am avut mai mulți poeți decît politicieni în tribune, și de atunci, patriotismul în în accepțiunea noastră și-a schimbat deseori chipul, iubirea față de limbă rămînînd singura constantă.
Nu e la modă să fii patriot, aici, la noi în țară. Cam din 7 aprilie 2009, adică din ziua din care am fost constant trădați și dezamăgiți. Patriotismul devine treptat patima extremelor, majoritatea preferînd să și-l modereze după vizionarea unui ulterior buletin de știri. Și de fapt nu e nimic reprobabil aici, suntem toți un pic obosiți. Dar iată limba, Limba noastră cea Română nu trebuie să fie lăsată pentru vremuri mai bune. Pentru că de la Limbă am pornit, și doar prin Limbă putem schimba zilnic ceva spre bine, doar vorbind mustos și curat în limba doinelor vom mișca țara spre alte înălțimi, chiar dacă spre cele ale demnității naționale.
