Astăzi s-a observat o adevărată explozie de proteste la Chişinău. Începând cu ora 10 până la 12 doar eu am filmat trei dintre acestea, iar la cel de al patrulea urma să ajungă alţi colegi. Totul în doar două ore. Am văzut cetăţeni nemulţumiţi de comportamentul forţelor de ordine, a judecătorilor, a reprezentanţilor de prin ministere ş.a. Cel mai ingenios dar şi cel mai mult penalizat a fost cetăţeanul Mătăsaru, căruia poliţiştii i-au devastat deja două din cele patru spaţii cu expoziţii de caricaturi (fiecare câte cca 100 metri, în total avea peste 450 de metri de caricaturi) - totul s-a făcut la ordinul mai marilor de prin M.A.I. pentru că, în mare parte, caricaturile expuse sunt despre poliţiştii noştri corupţi-agresivi-aroganţi-agramaţi-incompetenţi şi chiar infractori. ……………………………………………….. Aceste caricaturi, realizate de-a lungul timpului, reflectă situaţia din arealul românesc la capitolul respectarea drepturilor cetăţeneşti. 1. 2. 3. 4. 5.   6. 7. 8. 9. 10.   11. 12. 13. 14. 15.   16. 17. 18. 19. 20.   21. 22. 23.   24. 25. 26. 27. 28.   29. 30. 31. 32. 33.   34. 35. 36. 37. 38. 39. 40. 41. 42. 43. Autor Alex DIMITROV Date de contact : Tel. (+373) 22-492395, mob. (+373) 79180756 e-mail : caricaturamania@gmail.com