Pohuismu la Moldoveni

Cateva clipe am terminat de citit un articol pe blogul lui Botnaru Artur, el are durerea lui cu Tzolu. Eu vreau sa scriu ca pe moldovenii nu numai din Ungheni, da toti, de peste tot, ii doare in cot de ce se intampla.

Noi ne temem in primul rand sa lucram, apoi ne temem de și az zîcă lumea, și niciodata nu avem curajul să spunem ce simțim și ce vrem de la viață, permanent umblăm cu ghetele pe dos și tot timpul cineva e vinovat pentru ce nu ne reușește noua. Baieții au padrugă și încă vreo doua padrujele, fetele au drug să încă cîțiva drugi Olea, Galea sau Vica. Baieții nu au coaie să spună ce vor, da la fete vapse îî mai rau, ele nu știu ce vor.

Moldovenii nu au propriile lor gînduri, ei îs cu capu în cosmos, ei nu știu cu cine vor, cu dânșii, cu România sau cu Rusia. Noi curaj nu că nu avem, noi nu știm cum e să ai curaj, curajul nostru a rămas în domnitorii din trecut, și oule tot la dânșii.

De cultură nici nu are rost să scriu, de unde cultură în Moldoveni ? Ei manancă o bumboană, hârtia o aruncă jos, lui 1000 de ani nu îi trebuie să o arunce la urnă, ori se duce la frigărui și dupî dânsu rămân numai sticle de bere.

Degeaba se găsește câte unu care se screme sî facă ceva, îndătă cum se apucă cei din jur îi găsesc 1000 de motive să nu o facă.

Si la moldoveni lii tare greu sa recunoasca cand au gresita si sa spuna un ”Scuza-ma”, sau ”Multumesc” cand trebuie. Cand vine vorba sa ajute pe cineva ei uita ca au fost prieteni sau cunoscuti, ei is prieteni cu toti numai atunci cand lor le trebuie.

Stați toți și așteptați să vină Americanii să vă facă ordine la voi în țară.