Trecerea pentru pietoni
E o răzvrătire de gînduri ce asemeni viselniţelor unui muribund ce vede secvenţe de viaţă pointiliste în prag de nemurire...aşa am fost eu potopită de un şirag de halucinaţii...ce par aleatoare, dar m-au zvîcnit pe acea trecere de pietoni...Ianuarie 23...
Erau în maşina albăstruie în înaintată iarnă cu şosete (cauciucuri) de vară. Drumul şerpuia alb şi proaspăt spre mănăstirea încă atît de departe. Erau ambii cumpătaţi. Şi deşi tăcerea lor era mai mult un strigăt sau geamăt încleştat de prea mult timp...de prea multă despărţire, de un soi de înstrăinare cînd nu mai ştii cît cîntăreşte iubirea...erau încordaţi de atîta aşteptare, şi totuşi erau reci. Nu se priveau îndelung, vorbeau scurt şi aiurea...despre lucruri pe care nu le vroiau ştiute, despre oameni ce erau atît de în plus...El, în indiferenţa lui mascată ascundea o tristeţe dezamagită, o mîndrie rănită, un orogoliu ce se mai zărea cînd ochii priveau îndelung peste ea, peste căpruiul ochilor ei ce pîndeau măcar o mică lumină trădătoare...pe chipul lui împietrit. Ea..nu avea curajul să dezlege dorurile, i se crispau muşchii gurii cînd voia să îi pronunţele numele..şi doar tăcută îi urmărea mînă mare şi puternică cuprinzînd cutia de viteze în toată palma...
maşina lunecase aiurită de pe traseu într-un vîrtej...cînd cauciuruile văratice se năuciseră pe gheaţă. Vîrtejul durase cîteva secunde şi din fericire nu era niciun alt vehicul pe traseu...Cînd maşina terminase de zgîlţînat, şi frica albă din faţa ochilor pierise...ea se trezi ancorată cu un braţ de umărul lui...de frică. Se ruşinase şi fuguţa îşi retrase mîna încă tremurîndă. El o privi lung...şi sărută cu atîta jind umăru-şi...unde cîteva secunde în urmă se rezemase mîna ei...
Martie 18...
n 1932, Amy Johnson married famous Scottish pilot Jim Mollison, who had, during a flight together, proposed to her only eight hours after they had met.
Iulie 26...
Ea 1: Eu nu mai cred în căsătorie.
Ea 2: Eu cred că prea multă întîlneală strică. Eu aş vrea să mă întîlnesc cu soţul meu 6 luni şi pac-pac să ne căsătorim. Cui îi trebu atîta chinuială şi chimie? Şi nu vreau dragoste nebună. Respect, să fie cu umor, să ne fie interesant împreună şi vpereod.
August 20...
- I want to run away...I cannot enter that building again...said she whilst exiting the Italian restaurant "Villagio"..I know what I want to do...and if I do not do it now...I will never have the guts to give up this job. I wish I could vanish...melt...die..sometimes....whispered she whilst crossing the road.
- Marry me. Today. Now. Will you?
Sursa
2012-08-20 22:37:00