Prin ce se deosebește agresarea unui jurnalist de agresarea unui polițist?!

Ieri colega mea (de facultate) Victoria Ocară, aflată în serviciu, a fost rănită în cadrul manifestațiilor de la Bălți cu o piatră aruncata din mulțime de către o persoană (bănuiesc una singură). Poliția anunță azi că a reținut și un bănuit de comiterea agresiunii (să o numim agresiune, piatra totuși zbura din mulțime în mulțime, iar victima putea fi oricine, să recunoaștem).

Citez din comunicat: „Acesta (n.a. persoana bănuită) s-a dovedit a fi un locuitor al municipiului Bălţi, în vârstă de 26 de ani, în privinţa căruia a fost pornită o cauză penală în baza articolului 184 aliniatul 2 litera b) şi c) al Codului Penal al Republicii Moldova.”

Citez din Codul Penal al Republicii Moldova: „Violarea dreptului la libertatea de întrunirilor” / „Violarea dreptului la libertatea întrunirilor prin împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii sau oricărei alte întruniri ori a participării cetăţenilor la acestea fie prin constrîngerea lor la participare:” / „b) însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţă sau sănătate; c) soldată cu cauzarea de daune în proporţii mari;” / „ se pedepseşte cu închisoare de pînă la 5 ani.”

Și pe cazul polițistului (la fel aflat în serviciu) agresat, a fost reținută o persoană. Doar că, de această dată, persoana este banuită de o altă infracțiune: „Articolul 287. Huliganismul” / „(1) Huliganismul, adică acţiunile intenţionate care încalcă grosolan ordinea publică, însoţite de aplicarea violenţei asupra persoanelor sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe, de opunerea de rezistenţă violentă reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane care curmă actele huliganice, precum şi acţiunile care, prin conţinutul lor, se deosebesc printr-un cinism sau obrăznicie deosebită,   se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 700 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani.”

Poate că nu tălmăcesc prea bine legea, dar nu înțeleg:

a) prin ce se deosebesc aceste două incidente unul față de altul și, prin urmare, de ce aritcolele sînt diferite?

b) a fost sau poate fi demonstrat, în genere, că scopul bănuitului în primul caz era de a o împiedica pe jurnalista de la Jurnal TV de a desfășura „mitingul, demonstraţia, manifestaţia, procesiunea sau oricare altă întrunire”?

c) judecînd după pedepsa maximă la care pot fi atrase persoanele vinovate de comiterea celor două agresiuni, atentatul la viața și integritatea unui jurnalist e mai grav decît atentatul la viața și integritatea unui polițist? (primul caz se pedepsește cu maxim 5 ani, iar cel de-al doilea cu maxim 3 ani).

Sper să primesc răspunsurile de la însăși Ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, care este din domeniul TIC și respectiv, comparativ cu ministrul vechi, e mult mai familiarizat cu blogosfera. Mai mult, sînt și jurnalist, iar Ministrul a promis o colaborare fructuoasă cu jurnaliștii.

PS: O să mă abțin de la comentarii vizavi de manifestația desfășurată la Bălți și altercațiile care au avut loc acolo. O să mă limitez daor în a spune că consider o confruntare între două tabere plătite, organizată cu scopul de a destabiliza situația atît în municipiul cu tentații „separatiste”, cît și în Republica Moldova, în general. „În apa tulbure, peștele se prinde mai bine!”

PPS: Am văzut cîteva videouri de acolo și mi s-a părut că am văzut ceva asemănător în primăvara lui 2009. „Un 7 aprilie în miniatură”, așa cum mi-a venit să zic.



Sursa
2012-08-06 12:44:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
15:11:26„O societate puternică înseamnă o societate informată și unită” – Rodica Lilica, studentă la programul dual Finanțe și Bănci, ASEM 💫 —» Sandu GRECU
15:04:29„Europa nu este doar o destinație, ci cel mai sigur plan prin care ne putem moderniza fiecare localitate” – Cristian David, Președinte ILD România 💫 —» Sandu GRECU
12:10:57Feteasca Run: prima cursă care unește vinăriile din Cricova —» Fine Wine
11:53:47Festivalul vinului de autor: 4-6 septembrie —» Fine Wine
18:11:55FIECARE COPIL MERITĂ ȘANSA DE A-ȘI URMA VISUL! 💙💛 —» Sandu GRECU
05:11:19DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
12:37:25Under 15. Jucători din țară și de peste hotare, convocați de FMF la un nou trial ⚽️ —» Sandu GRECU
12:18:35„Ca primar, nu sunt aici pentru declarații, ci pentru fapte” – Viorel Jardan, primarul comunei Lozova 💫 —» Sandu GRECU
09:46:20Biblioteca – punct de întâlnire între diasporă și acasă —» BPR Ungheni's Blog