Aţi auzit de impozitul pe vin pe care vor să-l introducă politicienii moldoveni? Cu siguranţa satele Moldovioarei vuiesc deja de această noutate absolut ŞO-CAN-TĂ. Da, şocantă. Doar Moldova este ţara care are sărbătoarea vinului. Moldova e ţara care vrea să facă un fel de drum al vinului. Moldova e ţara care se mândreşte cu o colecţie impresionantă de vinuri la Cricova şi ţara în care musafirii sunt invitaţi în primul rând să treacă prin beci (probabil pentru că aburii bahici te fac să vezi în “roze” sărăcia lucie). Ei bine, într-o astfel de ţară, cetăţenii vor avea voie să facă doar o tonă “di jin”. O singurică tonă. Restul, ceea ce depăşeşte, va fi impozitat.

-

Nu ştiu cine a venit cu ideea asta. Nu ştiu cât curaj a avut, dar sunt sigur că acum trebuie să umble cu câţiva hăndrălăi de “badigarzi” după el. E cazul să fie frică pentru integritatea lui fizică. În acest moment este duşmanul numărul unu al moldovenilor. Al moldovenilor care au mai rămas în ţărişoară, desigur. Citeam forumurile, am vorbit cu moldoveni, un val întreg de nemulţumiri s-a ridicat dinspre satele şi oraşele Moldovioarei. Ca într-un pumn s-au strâns toţi ţăranii şi nu numai împotriva impozitului “pi jin”. Să vedeţi câte mesaje au apărut pe internet? Sute, mii, milioane. De exemplu:

  • CUM ASA SA NUMI FAC EU VIN ??? DA EU SAI BAG IN P..Z…M.. PE TOTI KARE FAC ASA LEGI PROASTE. DA VIN O SAMI FAC SI NUNUMAI 2 TONE DAR 4 .. SATANILOR CE SUNTETI VOI .
  • doamne fereshte daca se baga la mine in gospodarie i impushk
  • debilizm ca la moldova nui pe globul pamintesc, si mai vor sa se intoarca copii acasa cu investitii in afaceri! sa crapati voi cu totii cei care gindesc asa legi, nar gindi cum sa deschida mai multe locuri de munca, dar si vita de vie sa fie nimicita! timpurile lui Gorbaciov - via la topor!!!!
  • A-s sugeti voi sula derbedeilor din alianta daca a-s va bagati in gospodaria oamenilor si sa faceti voi inventariere. Impuscati toti cine se baga fara voie in proprietatea privata a cuiva

Topica şi exprimarea este păstrată cu sfinţenie şi aparţine cetăţenilor înfierbântaţi, care au comentat împotriva impozitului pe “jin”. Apropo, aceste comentarii sunt dintre cele mai cuminţi… Căci poţi să-i iei moldoveanului limba, poţi să-i iei ţara, să-i dezmembrezi familia, să-l forţezi să plece în Spanii şi Italii, să-l aduci la sapă de lemn. Va răbda. Dar încearcă să-l obligi să facă mai puţin “jin” şi se transformă în cel mai aprig revoluţionar. Lipsa “jinului” va naşte sute de mii de Che Guevara în Moldovioara mea. Care revoluţie twitter? Care revoluţie portocalie? Revoluţia “jinului” - uite asta revoluţie! Or să fugă politicienii din Moldova ca guzganii când s-or enerva bravii cetăţeni, treziţi la realitatea de lipsa “jinului”. Păzea, guvern Antibachus! Te paşte o revoluţie cum n-ai văzut.

-

Moldova are o filozofie a sa în legătură cu “jinul”. În primul rând, “jinul” nu este considerat băutură alcoolică. Oleacă de “jin” li se dă şi bebeluşilor: “pentru globule roşii, maică!” În Moldova nu bei doar dacă suferi şi eşti sub tratament. Dacă refuzi vei fi trecut imediat în categoria bolnavilor. În plus, să te ferească Sfântul Dumnezeu să angajezi oameni cu ziua şi să nu le duci la prânz şi câte un litru de “jin” de căciulă - fără “jin” munca nu sporeşte. Îmi povestea un moldovean că la ei în sat venise o sectă. Că erau Iehovişti, baptişti, nu contează. Cert este că tare s-au mirat sătenii când au aflat că “religia le interzicea sectanţilor să bea jin”. Şocul şi mai mare l-au trăit nişte zilieri, care s-au angajat să-i ajute la construcţia unei case: în ziua respectivă nu li s-a turnat nicio picătură de “jin”. A doua zi nimeni nu mai venise la muncă. Atenţie, nu pentru că erau sectanţi, ci pentru că “nu turnau”. Ce credeţi că s-a întâmplat? Au cedat sectanţii şi au promis că vinul va fi nelipsit din meniul zilierilor. Uneori ai impresia că în venele moldovenilor curge sânge pe jumătate cu “jin”. Îi şi văd pe unii spunând ca în “Văleu, Văleu nu turna”, filmul lui Urschi: “Război, fraţilor. Război împotriva noastră!”
-