Tinerețe fără de bătrânețe și viață fără de moarte
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti. Și chiar de-ar fi, tot nu s-ar povesti. Și dacă s-ar povesti, nu-nseamnă că așa ceva a fost, vobșă. Și dacă nu s-ar povesti .... короче, asta o fost tare demult; decând făcea plopșorul pere și răchita micșunele; de când se băteau urșii cu dinozaurii în казаки разбойники; de când lupii și mieii se întâlneau la gay baruri și dugheau lichior de fructe de pădure; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier de la SovTransMetal și s-arunca în slava cerului de ne aducea povești.
Apu tocmai atunci au avut loc evenimentele următoare.
Au fost odată un împărat și o împărăteasă care făceau sex ca scăpații și împăratul ejacula în împărăteasă pentru că, din motive necunoscute, ei nu puteau avea copii. Și era totul atât de minunat la ei, erau fericiți și aveau absolut tot ce le doreau rânzele pentru că, net net ei erau cei mai pizdoși... sveaziuri, chestii. Eu am menționat de sex? Dohuia sex. Special pentru ei au fost scrise încă 7 cărți de kamasutra. Dar iată că-ntr-o zi, împărăteasa a ganit. Privind un serial argentinian despre o familie oarecare cu mulți copii, neamuri și chestii de genu, împărăteasa a realizat că și ea vrea copii. Da principalu că până atunci totul era pur și simplu ahuienno. Nu bleadi, ea trebuia să strice totul. Viditeli anoastră vrea copii ș ne ibeot. Dapu caneșno, ea je îi împărăteasă, ea nu va fi nevoită să schimbe pampersuri, să stea cu copilul aproape non-stop, să se trezească la pohui când de noapte să vadă de ce urlă arătania, să stea mereu să îndure țipetele și urletele fără sens ale arătaniei, etc. Pentru asta sunt servitoare. Împărăteasa pur și simplu își va trăi viața mai departe, la fel ca înainte, știind că, undeva în palat, copilul său este hrănit, scăldat, schimbat, crescut, educat, etc. Vai, Robert Hanolli, tu ce, urăști cumva copiii? Nu, ei mie prosta nu-mi plac. Apu caroce. Când s-a întors împăratul de la vânat fazani polari, împărăteasa a început a boși și a face pe jertva că ea vrea copii, хоть убейся. Reacția împăratului a fost una nu chiar pozitivă. El a glăsuit:
- Apu așa, bleadi! Stai ca putoarea și te uiți la toate prostiile de dimineață până seara! Ia să fi stat tu la bucătărie, să-mi fi pregătit de mâncare, nu era să fi văzut huineaua care te-a motivat să vrei copii!
- Care bucătărie? Eu je îs corolevă, eu fac ce vreau.
- Corolevă zici? Tu Planeta Moldova ai ascultat? Pune mâna și treci la descărcat scaune din prițăp că te înfoi blea!
- Ce-i cu tine? Nu te recunosc. Unde-i bărbatul cu care m-am căsătorit?
- Ladna. Ie-ti-n mâini. Mă duc să meditez un pic. Poate-mi vine vreo idee cum să facem copii. Sper că n-ai fumat toate boștele din cufăr.
- Nu, nu, doamne ferește. Ți-am lăsat și ție câteva.
- Bun.
Împăratul a mers la el în bibliotecă, a scos bongul de cristal bătut cu aur și diamante, a pus o boșcă în (prikini, eu nu știu cum se numește chestia ceea unde pui iarba și-i dai foc), i-a dat foc și a tras un fum nevzebeneișii. În timp ce împăratul cădea amețit în fotoliu, la ușa bibliotecii a bătut consilierul său, Pintilie Curpăn Necrosingur al II-lea. Acest consilier era mâna dreaptă a împăratului, uneori și mâna stângă, în dependență de dispoziția domniei sale. El nu zâmbea niciodată, vorbea tare puțin, purta mereu haine întunecate și avea gaură în pleoapa stângă. El, când închidea ochii, putea să vadă cu ochiul stâng. Lui asta-i plăcea. În împărăție erau multe padrugi care se tașceau după chestia asta, respectiv, el era supertrăsnitor de padrugi. Nickname-ul său în counter strike era Necros666Supertrăsnitorul.
- O, ai venit! Ia și servește un dop din preautilul bong domnesc, l-a îndemnat împăratul pe Pintilie. Acesta din urmă a efectuat procedura atât de rapid încât împăratul nici n-a observat. Pe el îl rupea tare. Îl trăgea într-o parte. Se lușuia cumplit. Ahuia de prihod. Se căca în plavci. Dădea din pedale. Naviga pe tărâmuri imaginare. După ce și Pintilie a tras un fum, s-a așezat pe un fotoliu și s-au pus amândoi pe vtîcnit. Peste 5 minute, împăratul a tresărit:
- Dă-o în chizda măsii de treabă, de o oră stăm pe vtîcoz. Eu am o problemă, iar tu trebuie să mă ajuți.
- Ce problemă, Măria Ta?
- Dracu ista a meu de fimeie vre copchii. Cum? Cum bleadi să-i dau eu copchii dacă noi nu putem face așa ceva?
- Stai liniștit, Măria Ta, știu eu un unchiaș dibaci într-un sat. El are leacurile necesare pentru orice năcaz.
- Și tu încă ești aici. De ce?
- Să ai milă, Măria Ta...
- Tu zaibal cu Măria Ta! Spune-mi, prosta, Max.
- Să ai milă, Max, dar unchiașul.... da, nu, kak to Max nu se lichește.
- Blea, dară spune-mi Valera.
- Să ai milă, Valera, dar unchiașul nu va dori.... da nu, nici Valera parcă nu-i cum trebu. Eu am un drug pe nume Valera, de la Râșcanovca, el...
- Tu m-ai zaiebit! Niș Max, niș Valera! Spune-mi Măria Ta, ș'pizdeț.
- Să trăiți, Măria Ta! Așa vă voi spune. Că, știți, eu cu Max m-am sfădit, luna trecută, era ziua de naștere a lu sora lui și eu eram sub extasy și m-am daibit de ea, una alta, ea era tot sub influență și nu s-a dat în lături, și până la urmă am trăsnit-o, iar Max a aflat și s-a supărat tare. A doua zi am vorbit cu el, el fiind beat și eu tot, oleacă, am început să ne întindem, șapu ne-am bătut. Mai în scurt noi deamu nu mai prietenim ca înainte și dacă ar fi să vă numesc Max, nu m-aș simți comod, știți cum...
- Pintilie. Acuma spune-mi sincer, tu cum crezi, MIE NU MI-I POHUI DE TOT CE MI-AI POVESTIT TU ACUMA? PE MINE BLEA FIMEIA MĂ ZAIBEȘTE CĂ VRE COPCHII, NOI NEFIIND ÎN STARE SĂ-I FACEM ȘI EU STAU ȘI MĂ GÂNDESC CUM DE FĂCUT, IAR TU ÎMI POVESTEȘTI DESPRE KAKOITO MAX, SORSA, ȘI-I CU TINE MĂI OMULE? DĂ-ȚI SEAMA!
- S-aveți...
- Da, știu, să am milă. Tu spune odată ce ai de spus și hai să-i dăm foială că amuș îi noapte.
- Unchiașul niciodată nu merge la cel ce are nevoie. Cel ce are nevoie trebuie să meargă la unchiaș.
- Da? Îi cam ahuievșîi unchiașul ista al tău. Ladna. Spune-i lui Trompiliu să pregătească careta.
În scurt timp, careta împărătească fu pregătită de drum.
Ajunși la casa unchiașului, acesta i-a poftit pe împărat și pe Pintilie înăuntru.
- Bătrâne, am o problemă, zise împăratul. - Eu și muierea vrem să facem copii dar, nu știu de ce, nu putem. Am auzit că ai un fel de leacuri de nu se mai găsesc în lume. Mă poți ajuta? N-o să rămân dator. Am sveaziuri peste tot, dacă cumva ai nevoie, îl găsești pe Pintilie și...
- Îndrăznesc să te-ntrerup, Măria Ta, glăsui unchiașul. - Nu-mi trebuie nimic, și-așa-s cu un picior în groapă. Am ceea ce cauți matale. Dar numai un copil veți face. Și parte de el nu veți avea.
- Pohui, dă ce ai și am plecat, numai să n-o aud pe a me boșind.
Noaptea târziu, împăratul și Pintilie s-au întors la palat. Vabșeto ei nu s-au întors imediat la palat. Înainte de a pleca, unchiașul le-a propus să încerce niște ghidrapon, iar ei n-au refuzat. Da aici îi mult de povestit, așa că mergem mai departe. De fapt, nu-i chiar mul de povestit. Blea. Caroce, ei s-au abcurit, apoi i-au propus și vizitiului să tragă un fum, apoi au mai tras toți câte un fum, apoi au adormit. Peste o oră, împăratul s-a trezit pentru că îi era foame și i-a trezit și pe ceilalți trei, care tot erau înfometați. Au deshămat un cal de la caretă, i-au băgat țăjea în creier, l-au pus pe rotisor și au aprins focul. Peste o oră ciuvacii înfulecau cu poftă din calul copt. Ș-pizdeț.
Așadar, noaptea târziu, împăratul și Pintilie s-au întors la palat, fără un cal și fără vizitiu. Vizitiul, după ce a mâncat câteva kilograme de cal copt, a adormit înapoi.
- Pearja mea dulce, tu dormi? a spus cu jumate de glas împăratul, în timp ce intra pe ușa dormitorului împărătesc.
- Nu. Nu pot adormi. Mă tot gândesc cât de nenorociți suntem că nu putem avea copii, a suspinat împărăteasa.
- Tu ești nenorocită, căci mie copii nahui nu-mi trebuie. Dar, ce nu fac eu pentru perjulița mea dulce. Cine-i pearja mea? A? Cine-i pearja mea?
- Serios? Pearjă? Aista-i cel mai romantic cuvânt la care te-ai putut gândi?
- Ladna, proehali. Eu am adus ceva bun, a spus împăratul și a scos din haină o bucată de stofă legată grijuliu cu ață din fire de păr de blană de urs polar lovit de fulger pe timp de furtună radioactivă și auroră boreală exact când avea loc echinocțiul de primăvară în emisfera nordică. A dezlegat încet ața și a desfăcut stofa. În stofă erau amplasate cu grijă, ce credeți? Corect, narcotece! Împăratul s-a uitat în ochii împărătesei, apoi s-a uitat zâmbind la narcotece și a început să le mute pe un vas mare și plat, îngânând:
- Iată ciupercuțele astea trebuiesc mâncate. Pietricelele albe trebuiesc fărâmițate și trase pe nas. Frunzele trebuiesc fumate, iar rădăcinile astea trebuiesc fierte, iar apa în care vor fierbe o vom bea dimineață, după ce ne vom trezi.
Zis și făcut. Mâncat, tras pe nas, fumat și sex. Sexul s-a dovedit a fi o parnuhă jestociaișaia gen Sasha Grey. După parnuhă, împăratul și împărăteasa s-au culcat să doarmă. Aha, fix o pulă, credeți că după așa doze de narcota organizmul mai doarme? Au sărit amândoi din pat și au început a zburda prin palat, cum ar zburda niște copii zglobii prin magazine în care se vând aifoane și postere cu Justin Gaga.
- Hai să urcăm pe curcubeu! a strigat entuziasmat împăratul și a început să tragă de draperie, până aceasta a căzut peste el. - NIHUIA SEBE! a exclamat el uimit. - CURCUBEUL VREA SĂ MĂ FUTĂ ÎN CUR!
Împărăteasa se tăvălea înghemuită pe jos și râdea în hohote, în timp ce pe barbă i se prelingeau spumele de la gură. Împăratul fugea haotic cu draperia peste el și exclama cuvinte neînțelese. Când trecea pe lângă împărăteasă, a călcat pe spuma de pe podea, cursă din gura nevestesii, s-a lunecat și s-a ebanit cu capul de o tumbocică, care era pusă acolo, cu multă grijă, de către imaginația mea. Însă împăratul n-a simțit nici o durere, dimpotrivă, în momentul impactului, creierul său s-a lovit brusc de pereții craniului, ceea ce l-a făcut să creadă .... în dumnezeu. Nivtemu, nu-i așa? Au tot continuat ei să se distreze și să-și facă de cap până la răsăritul soarelui, când se simțeau deja extenuați. Și-au potolit sușneacul cu apa în care au fiert, de cu seară, rădăcinile și s-au vîrubit.
Peste câteva zile - huiak - s-a-ntâmplat ceea ce pe mine m-ar speria, dacă mi s-ar întâmpla. Împăratul a aflat că va fi tată. Amu repejor trageți concluzia că eu încă nu m-am maturizat, că încă nu-s responsabil, că nu sunt pregătit să devin tată și futeți-vă câte o palmă, pentru că așa și este. Atunci nahuia să ne tragem câte o palmă? a întrebat nedumerit publicul, în timp ce se autopălmuia. Însă eu așa și n-am răspuns la această întrebare.
Și fericirea și veselia s-au așternut peste toată împărăția. Lăzile cu șampanie, sacii cubinskie, tabletcele, culioacele cu cox și șprițurile gata zapravlite nu încetau să vină la palat. Mult timp a durat megacheful în cauză, tare mult, așa de mult, încât atunci când acesta a luat sfârșit, împărătesei îi veni sorocul să nască, așa că, timp de 3 anotimpuri oamenii au tochit încontinuu. Mulți au murit de peredoz în aceste 9 luni, dar la toți le era pohui, ei sărbătoreau sarcina împărătesei. Ei și când veni vremea ca fătul să se nască, apăru o mică problemă. El nu dorea să iasă cu totul, a ieșit pe jumate și gata, mai mult nu vroia. Împărăteasa urla de durere și-l implora pe împărat să facă ceva s-o scape de chin. Împăratul a început să-i promită copilului de toate, numai să iasă odată.
- Îți voi da dulciuri și jucării pesdoase, numai ieși, te rog, din măta! îl implora împăratul pe ăla malîi.
- Ei, pizdeț, ia ebu ce m-ai motivat. Propune și tu ceva mai serios. - a îngânat semi-nou-născutul.
- Îți voi da mulți bani, voi face drumurile, cârnațul va fi 16 kapiși și vom intra în Europa. Și pașaport român îți dau. Tot amu.
- Ei, huinea tătî asta. Nu știu, nu m-ai convins să ies, cred că intru înapoi în uter.
- Stai! a exclamat împăratul... stai, stai, stai - răsună ecoul în depărtare.
- Îți voi face o propunere pe care n-o vei putea refuza. Tony, spunei lui Don Barzinni să aducă aptecika.
Aptecika fu adusă. Din aptecikă împăratul a scos o bucată de bint împăturită. În ea era învelită o pastilă transparentă, cu multe luminițe colorate în interior.
- Aceasta, fiule, nu este o pastilă obișnuită. Dacă o bei, vei fi mereu tânăr și nu vei muri niciodată. Ea se numește TFBVFM, adică tinerețe fără bătrânețe și viață fără moarte. Ia pastila și ieși din măta, că deja e leșinată.
Copchilul a acceptat propunerea tatălui său și s-a născut definitiv. Împăratul l-a apucat de un picior și l-a ridicat deasupra capului.
- Ești un făt și ești frumos. Numele tău va fi Tolea.
- Batea, eu știu cu ce v-ați ocupat voi timp de 9 luni. Din burtă de la femei'ta se auzea destul de bine. Înafară de asta, lichidul în care eu pluteam, acolo în uter, era numai 10% apă, restul era narcotaua pe care doamna împărăteasă a băgat-o în ea. Așa că, pula mea ș-un braț de coaie, pune-mi un nume adecvat.
- Bine fiule, te vei numi Făt-Frumos! Să tragem câte o dorojcă în cinstea ta.
Și au fost trase multe dorojte.
Au tot trecut anii, iar Făt-Frumos a crescut și s-a transformat într-un flăcău isteț și mușchios. Într-o zi, la umbra nucului bătrân din curtea palatului, Făt-Frumos trăgea agale dintr-un joint. Și cum stătea el tolănit sub copac, privea cum părinții săi, într-un colț de grădină, își dezlegau jguturile de la brațe și-și ridicau fețele spre cer, sincronizat și cu ochii închiși de plăcere. În acel moment Făt-Frumos a realizat un lucru care l-a înspăimântat: împăratul și împărăteasa îmbătrâneau.
- Va veni timpul când și eu voi îmbătrâni ca ei, a zis el în gând.
- Da, va veni și acel timp, a spus prietenul său imaginar.
- Să știi că acest gând îmi dă fiori. Nu vreau să îmbătrânesc.
- Să știi că ești un idiot. Ai uitat ce ți-a dat tat'tu la naștere?
- Că bine zici! Pastila tinereții veșnice!
Făt-Frumos s-a ridicat de jos și a mers la el în cameră, unde era ascunsă pastila. A dat la o parte posterul cu Chuck Norris, a deschis seiful și a rămas împietrit, făcând ochii mari ca două discuri titanovîie la 22: seiful era gol, nici urmă de pastilă. Făt-Frumos s-a speriat și a intrat în panică. A fugit repede la tatăl său, care stătea întins, cu fața în jos, în grădină.
- Tată, ceva strașnic s-a întâmplat!
- S-au terminat narcotecele?! a tresărit împăratul, privindu-l lung și speriat pe Făt-Frumos.
- Nu, tată, pastila mea nu-i, a dispărut!
- Pastila? Mergi la mine în bibliotecă și uite pe raftul cel mare, al treilea rând de sus, o să vezi biblia. Ia-o de pe raft și deschide-o. O să-ți placă ce-o să vezi, zâmbi satisfăcut împăratul.
- Dar eu nu de extasy vorbesc. A dispărut pastila tinereții veșnice, pe care mi-ai dat-o la naștere. Unde se mai găsesc așa pastile?
- Îmi pare rău, dar așa ceva nu mai găsești nicăieri. Acea pastilă a fost găsită, cu sute de ani în urmă, în cuibul unei păsări măiestre, în pădurea din jurul castelului celor trei zâne. Ea a fost transmisă din generație în generație, până a ajuns la tine, și acuma tu vii și-mi spui că pastila a dispărut? Mare bou mai ești!
- Tată, dă-mi un cal mai năzdrăvan, arme și haine din cele mai bune, că eu mă duc în lume să caut acea pasăre măiastră.
- Ăăăă, Făt-Frumos, roagă-l pe Necros să facă asta, că mie așa mi-i de vpadlu, tu n-ai idee. Și să iei gunoiul când ieși.
- Tată, noi avem slugi. De ce să duc eu gunoiul?
- Da, știu, prosta am văzut pricolu într-un film și am vrut să-l încerc și eu. Ladna, pohui.
Făt-Frumos n-a mai stat pe gânduri și a început a se pregăti de drum. Mai întâi, a mers în grajd, ca să-și aleagă un cal. Cum mergea el printre caii din grajd, tot punea mâna ba pe unul, ba pe altul, însă, la atingerea sa, caii cădeau jos neputincioși. Apoi Făt-Frumos și-a oprit privirea asupra unui cal bătrân și slăbit, care stătea într-un colț de grajd. S-a apropiat de el, l-a privit, apoi l-a înșfăcat de coamă. Ca să vezi, calul n-a căzut jos precum ceilalți. Atunci Făt-Frumos a scos din buzunar o mână de cocaină pură și i-a dat calului să miroase. Calul inspiră adânc, încât în palma voinicului nu rămăsese nici urmă de cox, apoi, începu să zburde și să sară nebunește prin grajd și, în văzul lui Făt-Frumos, se făcu frumos și zdravăn.
- Încotro mergem, stăpâne? a glăsuit calul bucuros.
- În căutarea tinereții fără bătrânețe și veții fără moarte, a spus Făt-Frumos, prefăcându-se că nu-i deloc mirat de faptul că calul poate vorbi.
- N-ai greșit că m-ai ales pe mine. Dar înainte de drum, trebuie să zburd liber 3 zile și 3 nopți, iar dumneata, stăpâne, să-mi faci în fiecare seară orz fiert în lapte, dimineața să-mi dai 3 pastile știi tu de care, iar la amiază 2 fumuri prin vodeanoi.
Apoi, calul s-a îndreptat spre ieșirea din grajd, like a boss. În timp ce mergea printre celelalte animale, acestea se dădeau la o parte și aplecau capurile, în semn de respect. O oaie, care taman mânca, a fotografiat fânul din iesle și a uploadat poza pe facebook, folosind instagram, iar celelalte oi au apreciat asta. Calului îi era pohui. El ieșit și s-a făcut nevăzut în depărtare.
Peste 3 zile și 3 nopți, Făt-Frumos și calul său năzdrăvan erau gata de drum. Flăcăul și-a luat rămas bun de la ai săi, a încălecat calul, a privit în depărtare, apoi a coborât înapoi de pe cal.
- Calule, eu am uitat să-ți dau un nume. Cum te voi striga eu pe tine? Calule? Trebu să-ți pun neapărat un nume. Să vedem, hmmm. Numele tău va fi Sprinter, deoarece ești sprinten.
- Eu, de asemenea, îs și futăcios. Ai observat că iepele din grajd îs mereu mulțumite?
- Nu, eu n-am de gând să te numesc Futăciosul.
- Nici eu n-am de gând să port nume de marșrutcă.
- Bine, atunci, te voi numi ...
- Îmi place numele Ludwig. Numește-mă Ludwig.
- Хуй с тобой, așa să fie. Deci, Ludwig, să pornim la drum!
- Stăpâne, auzi? Da, cum, chiar pornim așa, fără...
- Fără ce?
- Păi, fără să băgăm nimic?
- Ce să băgăm?
- Tu ești retard sau te faci? Dă bleadi ș-om trage câte o dorojcă, ș-am plecat!
- Că bine zici, Ludwig!
Au fost trase dorojte și eroii noștri au pornit la drum. Au mers ei și au tot mers, zile și nopți, până au ajuns la o câmpie întinsă, unde era o mulțime de oase de oameni.
- Stăpâne, pe aceste meleaguri viețuiește o nebunatică pe nume Gheonoaia. Legenda spune că ea are mereu ciclu. Non-stop. Îți dai seama ce kidos pe capul ei? Din cauza asta ea e mereu nervoasă și-l sfâșie imediat pe oricine îi apare în ochi.
- Nu și pe mine. Las' că-i vin eu de hac, a vorbit încrezător Făt-Frumos. Și numai a spus aceasta că din depărtare se auzi un zgomot înfricoșător care, treptat, creștea în intensitate.
- Iată, vine debila, a remarcat Ludwig. Stăpâne, fii gata de înfruntare, altfel vor fi încă două schelete pe această câmpie.
Gheonoaia se apropia din ce în ce mai repede. Făt-Frumos și-a scos paloșul din teacă și s-a repezit spre ea. Dintr-o mișcare, inspirată din filmele cu Bruce Lee, Făt-Frumos i-a tăiat un picior Gheonoaiei, după care aceasta a început a urla și a-l implora pe flăcău să se oprească.
- Stai, handicapatule că nu-ți fac nimic! a strigat ea. Demult n-a mai călcat suflet viu pe aici și mi se făcu foame de carne proaspătă, dar văd că nu-i de glumit cu tine!
Gheonoaia se tăvălea pe jos de durere. Făt-Frumos a luat de jos piciorul ei și i l-a pus la loc de se prinsese înapoi de parcă nici nu fusese tăiat.
- Haideți, poftiți la mine în casă, i-a invitat politicos Gheonoaia.
Aceasta i-a pus pe drumeți la masă și i-a servit cu șprote și paștet din ficat de porc, iar la desert le-a dat pâine umedă tăvălită prin zahăr.
- Dar ce vă aduce prin părțile acestea, neastâmpăraților? Setea de senzații tari? îi întrebă Gheonoaia.
- Suntem în căutarea tinereții fără bătrănețe și vieții fără moarte, a spus Făt-Frumos, în timp ce-și ștergea zahărul din jurul buzelor. Vrem să ajungem la castelul celor 3 zâne. Am auzit că...
- Stăpâne, l-a întrerupt calul pe Făt, vezi că Gheonoaia a adormit.
- Ce huinea, cred că e obosită, sărmana.
- De fapt, nu cred că asta e cauza. Tu când povestești ceva devii plictisitor, mie tot mi se face somn când începi să spui ceva.
- Ba nu-i adevărat! Tuturor le este interesant să mă asculte când povestesc ceva!
- Ăăă, nu. Chiar și când ți-ai luat rămas bun de la părinți, ei au adormit.
- Fuți capul! Ei au închis ochii ca să-și stăpânească lacrimile!
- Da, da, să-și stăpânească lacrimile, aha. Ei au adormit! Tu și cu discursurile tare plictisitoare adormi lumea.
- Ai grijă ce vorbeși, calule! Nu uita că eu sunt stăpânul tău!
- În primul rând, mă cheamă Ludwig. Într-al doilea rând, te-aș vedea eu să mergi pe jos unde ai de dus, mare treabă o să mai faci. Lasă tu dela asta cu stăpân-huin că aici nu suntem la palat, aici suntem în sălbăticie și depindem unul de altul. Acuma scoate ceva de tras și dă ș-om merge mai departe că mie începe să mi se facă somn.
- Ludwig, tu și, te-ai ahuit?
- Nu.
- Bun.
Și iarăși au fost trase dorojte, după care omul și calul au mers mai departe. Peste spriși zile de mers, alde anoștri au ajuns într-o poiană ебать ce frumoasă, cu tot felul de flori, căpșuni, pomușoare și всякие tufari decorativi, fix ca în fața guvernului. Huiak, am scris eu, dorind să trec la următoarea propoziție, și am trecut. Dintr-un tufari (eu știu că corect ar fi tufar, prosto tufari sună mai), внезапно și la un moment dat, s-a auzit un pocnit de ghișiușcă, urmat de un geamăt de fată, aproape, mare.
- Opa, a spus Ludwig în timp ce a scos parfumul de la Paco Rabanne și și-a aplicat două pulverizări, una în zona gâtului, alta în zona #cenzurat# pulii. Să mergem să vedem cine-i acolo, l-a îndemnat, în șoaptă, Ludwig pe El Făt.
Când erau pe punctul de a da la o parte ramurile tufariului, ce credeți că s-a întâmplat? Eu cred că în acel moment s-a făcut, brusc, întuneric și din tufari a ieșit Andrei Porubin și a început să prezinte o emisiune despre afacerile cu perje. Dar haideți să vedem ce a fost на самом деле. На самом деле, din alt tufari s-a auzit:
- Stați o clipă, stimabililor! Nu faceți asta!
Ludwig și Făt și-au sucit capurile la aproximativ 137 grade, să vadă cine a spus asta. Făt-Frumos a mers în direcția tufariului cu pricina să vadă cine-i acolo. Ludwig și-a băgat copita și a hotărât să vadă cine, totuși, se află în tufariul de unde s-a auzit acel geamăt. A dat la o parte câteva crengi și a rămas cu gura semi-căscată. Acolo, Scufița Roșie și lupul se ocupau cu chestii. În celălalt tufari, unde a mers Făt-Frumos, stăteau, la un vodeanoi, vulpea și ursul, care urma să fie păcălit. Tot atunci, în poiană, își făcură apariția capra și cei trei iezi, Ivan Turbincă, Ileana Cosânzeana, miorița și Guguță, călare pe o iapă albă, охуенная.
- Da voi cine pizda mânesii mai sunteți? a întrebat indignat Ludwig.
- Noi, au spus ei, suntem personaje din povești, la fel ca voi. Aceasta nu-i o poiană obișnuită, ci e Poiana La Jora. Inițial se numea Poiana Viselor Împlinite, dar a fost redenumită de către proprietar. Aici poți întâlni personaje din absolut orice poveste, basm, etc.
- Нихуя себе! a grăit Făt-Frumos.
- Da, știu, poiana rupe, a spus Ivan Turbincă.
- Care poiană, eu de dânsa zic, a spus Făt-Frumos arătând cu privirea către Ileana Cosânzeana. Iaca aista aparat!
Ludwig i-a zapezdit o copită peste eblet lui Făt-Frumos și i-a spus:
- Nu-i frumos să vorbești astfel despre reprezentantele sexului frumos. Ele merită tratate cu respect și a mai zis Ludwig câte ceva despre cum trebuie să. Ascultându-l, dar nu până la urmă, iapa l-a aruncat jos pe Guguță, s-a apropiat de Ludwig și i-a șoptit ceva la ureche, după care au mers amândoi într-un tufari, unde iapa a început să-i facă felație. Ring-Ring, s-a auzit la cineva.
- Asta la mine, a zis Făt și a deschis căsuța poștală din telefonul său mobil, unde a citit următorul mesaj: „Frățîcî, sorry pentru copită peste eblet, din partea mea o pivă. Tziom, Ludwig.”
Fermecat de frumusețea Ilenei, Făt-Frumos deja uitase de copita peste eblet. El s-a apropiat de respectiva și, în loc să zică ceva, stătea și se uita ca boul la poartă nouă. El nu știa ce să zică. Frumusețea Ilenei i-a paralizat creierul și el, pur și simplu, stătea și se uita la ea ca un dalbaiob.
- Mmmm, paco rabanne, pizdos! se auzi un glas de iapă din tufari.
Taman atunci, în poiană a intrat Harap-Alb, călare pe un cal alb, înaripat și cu neon dedesubt. El i-a făcut din ochi Ilenei, iar aceasta, din doi pași, a sărit pe calul înaripat, l-a cuprins strâns pe Harap Alb și mai mai s-o urnească din loc, când Făt-Frumos a strigat:
- Stai, Cosânzeano, nu pleca, am ceva să-ți spun! Mi-ai plăcut amarnic de tare. Cred că m-am îndrăgostit.
- Știi, Făt-Frumos, noi doi, în alt basm, suntem împreună, da' într-aista hai să fim doar prieteni. Eu vseotaki îs cu Harap-Alb, a spus Ileana Cosânzeana și calul înaripat a început a se ridica spre cer, apoi au dispărut tustrei din câmpul vizual.
- Ce loșară ești, a precizat miorița. Tu ești la dânsa în friendzone.
- Tu să taci, mioriță laie, laie bucălaie. Dac' șeva, ciobanul tău moare. HA!
- NU! Nu-i adevărat! a strigat speriată miorița, după care a fugit plângând din poiană.
- Ludwig, ieși din tufari, să mergem unde ne-am pornit, că mă enervez aici! se enervă Făt.
- Stai, că e rândul lui acuma, îi răspunse acel glas de iapă.
- Blin, cu ce să mă ocup eu, între timp? s-a întrebat Făt-Frumos. Guguță l-a auzit și i-a răspuns:
- Da eu am LSD.
.
.
.
.
.
.
........................................................................................
Peste câteva zile, Făt-Frumos și Ludwig și-au continuat drumul. Au mers, au mers, au băhă (și pricol) până au ajuns pe o câmpie cu iarbă verde, pe de o parte, și cu iarbă arsă, pe de altă parte. Ludwig i-a spus lui Făt-Frumos că pe aceste meleaguri trăiește sora Gheonoaiei, Scorpia. Și numai au vrut ei să pășească mai departe că mă duc să fumez ș-amuș vin. Un zgomot infernal se așternu peste câmpie și Scorpia își făcu apariția, cu o falcă-n cer și cu una-n pământ și se mișca mai iute ca vântul. Făt-Frumos atunci îi strigară:
- Hey, tu, Scorpie! Hai să nu pierdem timpul, ia și te liniștește, că de nu îți fut un paloș în burtă și te îndoi. Întreab-o pe sor'ta, Gheonoaia, ce-a pățit.
- Ok, a căzut de acord Scorpia. Așa. Pur și simplu. Iar eroii noștri au mers mai departe.
Peste încă spriși zile de mers, ei au ajuns la poalele unei păduri dese ca părul și întunecate ca noaptea.
- Ludwig, ce-i cu pădurea asta? Hai, informează-mă, că tu le știi pe toate. Apropo, de unde tu le știi pe toate?
- Pizdeț. Eu jă îs cal năzdrăvan.
- Chiar. Și de ce noi am mers pe jos tot timpul până acuma?
- Bleadi, asta de la narcota, precis. Da cu pădurea asta-i pizdeț. Aici viețuiesc animale tare jestokie, mai jestokie decât Gheonoaia și Scorpia. Și încă-s multe. Tare multe. A, da și în această pădure viețuiește și pasărea măiastră, în cuibul căreia a fost găsită, cu sute de ani în urmă, pastila tinereții. Hai, încalecă-mă ș-om zbura pe deasupra pădurii.
Zis și făcut. Zburând pe deasupra pădurii, anoștri au zărit castelul celor 3 zâne, care sclipea de frumusețe. Când să se apropie de castel, calul a atins, întâmplător, creanga unui copac. Dintr-odată, din pădure se auzi:
- Мэээ, парниш, ian пади сюда! Voi вабще, din și raion sînteț? i-a întrebat un lup care stătea în pirostrii, împreună cu alți lupi fioroși.
- Da' noi iaca, mergem spre castel. Nu suntem de aici.
- Bleadi, понятно că nu sînteț de'aiși, altfel eu era să vă cunosc. Auz, blondincik, ian dă paloșu șela încoa.
Făt-Frumos căzu pe izmenă:
- Blea, Ludwig, ce să fac? Ei îs mulți, îi șopti el calului.
- Tu ești конченый? E blea ș' le taie capurile ș' hadem mai departe! Pizdeț, великий Făt-Frumos se cacă la delă! Ș' вообще, și-i cu povestea asta? Îi cam странная, nuș' cum.
Și numai s-a îndârjit Făt la lupi, că la fața locului a apărut o fetișcană tinerică, cu un corp ultramegasuperextra sexy și foarte frumoasă. Făt-Frumos, când o văzu, îi căzuse mandibula jos, printre frunze. Tot acolo era și aliansu. Ei, da aista deamu îi pricol vechi. Fata și-a aruncat privirea la lupi, iar aceștia au făcut niște fețe обиженные, s-au întors și au plecat.
- Dar cine ești tu, preafrumoasă fată?
- Eu-s Yolanda, cea mai mică dintre zâne. Da voi?
- Eu mă numesc Făt-Frumos și sunt în căutarea...
- Aha, bun, puțin mă fute. Cine-i acest кросавчег de lângă tine? a întrebat Yolanda, măsurându-l cu ochii, din cap până-n picioare, pe Ludwig. Calul, plăcut surprins, și-a umflat pieptul, a ridicat nasul un pic mai sus și i-a răspuns (atenție, urmează moment poetic):
- Ludwig mă numesc, o, tu, prea-nfometată zână,
și după cum eu seama-mi dau, azi, îți voi umbla la lână.
- La lână, azi, îmi vei umbla, tu, năzdrăvane cal,
dar scapă de acest чувак, și haide după deal.
- Бля, ce хуиня, какого хуя!? exclamă indignatul Făt,
Ludwig, dispari d'aici, amuia! Cu zâna eu ar trebui să merg!
- Dar stați o clipă, cetățeni. Yolanda glăsui domol,
Ce-ar fi s-o facem noi în trei? Hai, dați-mi-o la nămol.
A urmat o scenă de orgie. Dar cu asta nu s-au liniștit.
Mers-au ei la castelul zânelor, unde au făcut cunoștință cu celelalte două zâne, au băgat cu toții narcotece în ei și s-au angajat în întreținerea de relații sexuale, în grup, cu punerea în aplicare a unor elemente mai puțin obișnuite, cum ar fi tăierea unui porc în patul unde avea loc orgia, grăsimea acestuia fiind folosită în loc de lubrifiant, mațele - ca frânghie, iar șoricul era mâncat crud, cât era cald, cu un stacan de jin. O altă stranietate a reprezentat participarea la orgie a câtorva șerpi veninoși, cu 17 capete, aceștia având acces în toate găurile participanților. În tot acest timp, în castel, a răsunat muzică din repertoriul trupei Brutal Vaginal Infection Through Mass Anal Penetration, adică cântece de jale și dor.
Peste trei zile de sadomazo, zânele le-au spus eroilor noștri că ei pot să rămână să trăiască la castel cât or vrea inimile lor, iar ceva timp mai târziu, zâna cea mare i-a dat lui Făt-Frumos pastila tinereții.
- Iaca, Făt-Frumos, pastila la care atât ai visat. Dar să iei aminte, nișdecum să nu mergi în Grădina Cânepei, căci de vei merge într-acolo, efectul pastilei va dispare și ți se va face un dor strașnic de casă.
- O, tu, zână al cărei nume nici nu-l știu și nahui mie el vobșă, să știi că te voi asculta și de Grădină mă voi feri ca de dracu. Vabșeto nu, mie-mi place dracu. Pohui, mă voi feri și gata.
Acesta a înghițit pastila, care l-a ținut o săptămână, timp în care n-a închis un ochi, iar în ziua a șaptea, când deja era pe othodneak, trecând pe lângă Grădina Cânepei, el s-a oprit și s-a gândit. În timp ce a rupt câteva boști, el și-a amintit de ce i-a spus zâna, apoi, plin de pohuism, a rulat un joint. Și numai l-a terminat de fumat, că i se făcu un dor nebun de casă și de părinți de nu mai putea. S-a întors la castel și le-a comunicat zânelor despre fapta comisă.
- Că mare bou mai ești, băi, Făt-Frumos, zise ele. Acuma ce să-i faci, gata, du-te acasă, că de nu, vei muri aici de dor.
Și-a luat el rămas bun de la zâne și de la Ludwig (iar în timp ce se îmbrățișau, Ludwig, nipaleona, i-a pus o fițuică în buzunar) și a pornit spre casă, singur, Făt-Frumos.
Peste spriși unități de timp, a ajuns el pe meleagurile natale, iar când a ajuns, a ahuit. Palatul părinților săi era totul în buruiene, risipit și părăsit, iar în grădină zăceau mormintele lor. A căzut Făt-Frumos pe un depresneak nemaipomenit, neștiind ce să facă și încotro s-o apuce. Și cum stătea el și bocea acolo, huiak și apăru moartea, care-i futu un dos de palmă de-l făcură praf și intrară în pământ de parcă nici nu existase. A rămas doar foița, care i-o băgase Ludwig în buzunar și pe care scria „Făt-Frumos, asta eu ți-am pizdit pastila, când tu erai mic (trollface). Cu drag, Ludwig.”
Și m-am suit eu pe o roată (apoi am înghițit-o) și v-am spus povestea toată, fix așa cum a fost на самом деле. True story!
Sursa
2012-07-30 09:50:00