PANA UNDE POATE AJUNGE DEBILISMUL MINTAL?

Patrioţii nenorocitului xenofob Garbuz şi reprezentanţii cei mai de “valoare” a junimii ruseşti ne-au obişnuit cu ieşirile lor  care nu se încadrează deloc în câmpul moralei – mancurtism absolut şi debilism mintal, dar, mă rog, prostul nu-i prost până la capăt, dacă nu strigă-n gura mare că-i deştept. Iar, această obişnuinţă nu înseamnă deloc că acţiunile respectivilor se încadrează în limitele normalului, din contra trebuie să se ştie că acestea sunt unele dezaxate şi dezechilibrate moral.

Ce vor să demonstreze defapt aceşti indivizi? La ce le serveşte această bufonadă publică? Ce-am observat eu, este că gaşca de urâţi (pentru că ne urăsc) a românofobului Garbuz, prin aceste provocări, doreşte cu tot dinadinsul să pună un semn de egalitate şi de echivalenţă între ambele tabere – cea unionistă şi cea moldovenistă. E destul să urmăriţi titlurile ştirilor, să vă daţi seama că parţial le reuşeşte. La manifestaţiile prilejuite de date istorice, la care am participat şi eu, specimenele de tagma lui Garbuz erau şi ele prezente de partea cealaltă a baricadelor, scandând lozinci provocatoare, iar adevăr este că unii tineri unionişti se lăsau foarte uşor provocaţi, astfel uitând de scopul iniţial al mitingului – de comemorare a victimelor ocupaţiei sovietice, de celebrare a unor evenimente istorice, etc.

Astăzi, la Cahul, alde Garbuz ne-au demonstrat încă o dată că ei sunt defapt o expresie a urii şi dezechilibrului mintal. Iar, noi oamenii normali, nu trebuie să ne lăsăm provocaţi de aceste specimene bolşevice, dar nici să nu le tolerăm prea mult prostia şi cel mai rău – tupeismul şi obrăznicia, specifice acestora. sursa:                http://vox.publika.md/politica/pana-unde-poate-ajunge-demilismul-mintal-278971.html

Un articol de:Radu Voda

http://saccsivdotcom.wordpress.com/2012/03/25/videogarbuz-si-provocatorii/

Despre acesti extremisti salbatici:http://www.ziuaveche.ro/international/basarabia/de-rasul-curcilor-vezi-cine-vrea-sa-rupa-din-teritoriul-romaniei-74534.html

http://www.adevarul.ro/moldova/politica/Vor_sa_creeze_o_republica_federativa-   

care_sa_includa_Republica_Moldova-dar_si_teritorii_din_Romania_si_Ucraina_0_739726128.html :http://www.publika.md/violente-la-cahul–simpatizantii-partidului-patriotii-moldovei-si-ai-ligii-tineretului-rus-se-bat-cu-unionistii-video_953051.html

http://portal.radioiasi.ro/violente-la-cahul-simpatizanti-ai-partidului-patriotii-moldovei-si-ai-ligii-tineretului-rus-au-blocat-calea-unionistilor-a71540.html

http://www.nationalist.ro/?p=3184

Mentionam ca acest extremist si   tradator,  Mihail Garbuz are si cetatenie romana,conform:http://www.basarabia-e-romania.ro/lista-cu-romanofobii-din-rep-moldova-care-au-cetatenie-romana/

http://rumaniamilitary.wordpress.com/2012/02/15/altii-mult-mai-prosti-ca-noi/

 



Sursa
2012-07-22 16:45:42



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

05:24:21O PROZĂ DIN SUD PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
14:55:35Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși de la Zagreb —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:49:45A PUNE PE PICIOARE —» Leo Butnaru
04:26:43DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
05:45:23DOUĂ PROZE —» Leo Butnaru
04:44:42Premieră: Radacini a lansat primele vinuri DOP din Moldova —» Fine Wine
12:30:14Revelația din UFC, Pavel Andrușca nu a fost niciodată la o discotecă 💥🔥🚀 —» Sandu GRECU
04:58:46MEMORIILE LUI DUMNEZEU —» Leo Butnaru
05:05:17O NUVELETĂ SCRISĂ ÎN SUD ȘI PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
05:18:23CENZURA ȘI POEZIA —» Leo Butnaru
16:29:49Monica Trache: „…Ne place să spunem lucruri actuale…” —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:36:15ACUM JUMĂTATE DE SECOL —» Leo Butnaru
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:54:16RACURSIURI TRANSPRUTENE —» Leo Butnaru
05:30:29INGHIURI DE VEDERE —» Leo Butnaru
14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU
19:40:15Nu cumva iar ne-am dus după fentă? —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru