Aşa mi-a spus odată o moldoveancă nedusă prin italii, despre o soră de-a ei, plecată de câțiva ani de-acasă, cu copilași lăsați în grija rudelor, cu genți trimise în toată săptămâna, cu bani împrumutați rudelor rămase acasă, care promit să-i restituie la sfântu’ așteaptă…”da tu ce n-ai bani…, dac’ stai la italia”…Îmi dădeam seama că nu-i era foarte simplu. Nu și-a văzut copiii de vreo trei ani. Nu avea bani strânși să-și spună gata, nu mai vreau “zarabotca”, majoritatea împrăştiaţi pe la rudele care aveau grija de copii ei, deci nu avea curaj sa fie categorică. Astfel, cu suma acumulată, deloc indiferentă, își putea permite să-şi facă doar planuri, nu şi realizări. Nu mai avea soț, care se pierduse în valurile beției prin barurile satului. Şi colac peste pupăză, îi mai murise baba la care lucrase ultimii câțiva ani, iar următoarea încă n-o găsise.Sărmana femeie plângea în toată ziua pe Skype în faţa copiilor, că vrea să se întoarcă. Ia soră-sa, nedumerită, îi zicea: - La ce bun? Bani în-deajuns strânși nu ai, asa că nu te grăbi, cu copii ne descurcăm.- De ce nu s-ar întoarce, am întrebat-o. La ce bun se chinuie și ea și copiii?- La ce să se întoarcă. Banii care-i are, i-ar ajunge-o doar să-și renoveze puțin casa. - Cu preţurile moldovenești…,- m-am gândit eu.- Şi ce face mai departe? - prelungește soră-sa.- Să trăiască cum a mai trăit înainte de a pleca!- Glumești…- Care-i problema… știu că lucra vânzătoare la unul din magazinele tale…- …- Își pierde viaţa degeaba acolo… banii pe care-i câștigă merg pe genţile trimise lunar, întreținerea copiilor, plus cadouri – multe, pentru că se mai simte și vinovată în faţa tuturor. - Păi a plecat, să plătească.- De fapt nu are nici un folos din banii pe care-i câștigă.- Şi de ce crezi că mă interesează…
